Să vină întelepţii lumii, îi rog

Frumos să mă înveţe să nasc un cer.

Mama gravidă o fi furat unul de undeva

Eu m-am născut cu un stigmat.

Port un hău adânc pe umărul stâng

Îmi plouă în inimă când plâng.

Păsările îşi depun ouă ca în cuib

Şerpii venin, albinele miere. Zeii nu vin.

De la un timp roiesc şi libelule

Cum tu…

A scris Ivănescu în Sibiu orişicât

De puţin contează enorm

Elefanţii când dorm

Acuma el doarme burgul îl veghează

Elefanţii nu au somn

Se adâncesc într-un ochi de pisică

Îl visează poate cândva

Vor avea greutatea lui Mircea

În fildeș

...au trecut cei două mii de ani

Faraonii se întorc în piramide

Mai bogaţi îi găsesc cărţile memorate

În loc de oale şi ulcele cu galbeni şi arginţi

Iată de ce erau colorate

În alb şi…

Pentru sufletul meu
Sunt o casă veche…
Ştii ce e nou?
Foşnetul pelerinei tale de zeu
Prin sângele meu.

O petală de crin
Pe umăr
Să mă visezi,
Să mă ţii în palme
Să-mi sufli polenul.

O casă cu ghiocei la ferestre
Desenată pe cer,
O iubire eternă
Nu o femeie bătrână…

Spun ochii mei
Verzi,
De ce nu mă crezi?

Ştii? Gândurile vii lasă umbre

şi după moartea corpului biologic

- sub copacul greu al memoriei,

zâmbeai! – eu, o frunză de cristal

pe ramul aducerilor tale aminte

scrum şi flacără eram. Erai.

Nu mă iubi ca să dispar,

nu mă lua în braţe, nu mă săruta

nu mă risipi în ispite

sub pleoapa timpului, grea,

nu mă uita, iubite!

Altădată crezând că eşti vântul,

pluteam prin suflul ochilor tăi

imi legam de glezne pământul…

Iubito,

Fă-ţi şirag din nori, azi iarăși plouă despre noi

Statui pe frontul toamnei, copaci goi

Frunze gri şi ochii tăi…

Ce frumoasă eşti, toamna! – îmi spui,

Cerul din ochii tăi miroase a gutui

Zâmbeşti în bătaia vântului roșiatic!

Fericit, numeri păsări...  ţi-ai amintit

Anii de şcoală vedeai stoluri pe cer

Întrebai de ce zboară? Frunzele de ce pier,

Aşa vrea Dumnezeu?

Muşcăm miezul mărului cu păcat

Îndrăgostiţi pe…

Poezia îmi e iubire
Porţi deschise
Prin care îmi intră îngerii
În vise
De mirare
Că zeul are
Sabia mai ascuţită
Poezia îmi e rană
De dor de uitare de tine

Poesia è il mio amore
Porte aperte
nelle quali mi entrano angeli
nei sogni.
Si stupiscono
che il Dio abbia
la spada piu affilata della mia.
Poesia è la mia ferita:
di voglia profonda di dimenticarti
Traducere, Denisa Balan

Un careu alb, unul negru

Viaţa mea, o tablă de şah

Dumnezeu câştigă runda, alege fecioara

Diavolul pierde, cu un cui ruginit

Scrijeleşte aripi pe cruce,

Un semn, un joc mai cumplit

Decât ruleta rusească

Regina dansează, regele doarme liniştit

Nebunul pare fericit, calul visează

Timpul meu se roagă în genunchi

Nu acceptă remiza.

Traducere Denisa Balan

Una diagonale bianca ed una nera.

La mia vita, una scacchiera.

Dio…

În cupa magică a nemuririi caut actorul,

interpretul rolului meu în cel mai important

moment al vieţii: naşterea. Vreau să îl întreb

unde sunt eu şi ce naiba caut acolo?

Răscolesc arhive sentimentale, albume foto,

lacrimile mamei. Filmul durează o bătaie de aripi.

A fost un an bun, pelicula este de calitate

se observă diferenţa dintre culoarea vântului

culoarea ochilor, dintre ziuă şi noapte, felicitări,

doamnă toamnă, aţi întregit cu brio…

Născută din păcat, dar fără vină

Sunt condamnată să îmi aduc aminte

Legată de curcubeu cu două cuvinte

Simt în jur miros ciudat

De parcă ţi-ai legat calul de turle

Şi acum arde

Cu tot cu biserică.

Ochii mei singuri au mai fost pe aici

Deodată văd pe cer două copite

Încearcă să scrie

Sau îşi sapă mormântul

Sub ramul timpului

Îmi pictează portretul

Cât sunt de frumoasă

Cineva

Va fi fost îndrăgostit de mine…

Nu ştiu de câte mii de ani nu am dormit

Împrumută-mi un somn

Îţi dau în schimb un vis tinere domn

Şi astăzi rătăcim prin veacuri

Prin târguri vechi căutăm leacuri

Şi singura iubire a ta

Sunt eu şi nu mă poţi visa

Ne salutăm prin trenuri, în temple, în avion

Purtăm iubirea ca medalion

Pe suflet, coapse, pleoapă - departe

Pe cine ţii în braţe când mă strigi? visez

Că ochii mei, nu pe ai ei îi vezi

Zbor spre iubirea de dincolo de…

De dimineaţă a bătut la poarta sufletului meu Gabriela Ana Balan

Supărată, plângea că nu are prieteni, nici măcar un duşman

Nu are cu cine să se certe, nu are cine să o ierte

s-a săturat de lucruri incerte

i-am răspuns răspicat: “Dragă, prieteni şi duşmani sunt cu duiumul

s-o găsi şi pentru tine unul”.

În faţa ei a răsărit o grădină mare, florile îi zâmbeau în cale

Greierii i se închinau ca lorzii în lojă

Gândacii îi vopseau unghiile cu…

te caut, secole la rând

zilele tale şi-au foşnit aripile

în somnul meu, franjurile timpului

mi-au alunecat pe lângă tâmple

îngerii au hotărât să se întâmple

mi-au tatuat pe glezne cerşetori

legaţi de ziduri

opreşte-te să pui un ban

în cupa lor

ochii mei, flori alungate din cer

prind rădăcini în palma ta de pământ

nufăr

nu făr’ de păcat

buzele îmi ard

în oglinda lacului unei lacrimi

pe obrazul tău…

Noi, generaţia de strigoi care bântuim librăriile…

Pe vremuri duceam sticle şi borcane la centrele de colectare

Stăteam la rând pe ploaie, soare, vânt

Cu bănuţii câştigaţi cumpăram cărţi şi ziare

Trei saci de sticle pentru Albumul memorial Nichita Stănescu

Două sacoşe de borcane pentru Nicolae Labiş

Cel mai bine se plătea sticla de şampanie, era trei lei

Dacă aveai aşa ceva erai cineva, cel mai greu

Era cu sticlele de ulei, rădeam cu unghiile…

Dumnezeu care ai inventat pădure

De ce ai mai făcut secure?

Şi dacă ai lăsat pe lume cu litere de sare

Scris de mâna femeii lui Lot

Fiul să câştige prin lume cum poate un zlot

De ce ai inventat-o şi pe Doamna Moarte?

În ochi ai pus şi lacrimă în dulce vin pelin

Ai inventat frigul şi pături să ne învelim

Lângă tăceri ai pus cuvinte, lângă păcate cele sfinte

Dar lângă mama bolnavă acasă

De ce stă moartea cu o coasă?

Să ne rugăm, să…

nu mă tem că se sfârşeşte lumea
atâta timp cât Dumnezeu
sălăşluieşte în versul meu
nu-mi sap tunele nu fac provizii
poezia îmi dă aripi
aşez cuvintele în formă de petale
le iau în cioc, o floare, zbor
deasupra tuturor
şi dacă e nevoie inventez
alt cer
şi nu mai mor

Mă întrebi de nicăieri, necenzurat, niciodată

Din alt veac, cum vreau să fiu pictată. Ca un magazin

De cuvinte, îţi răspund, în gândul meu timorat,

Cu rafturi prăfuite, ambalajul rătăcit prin magazie

Marfa amanetată, poate primesc pe un cuvânt o poezie.

Mai bine pictează-mi refuzul de a mă lăsa privită

Aşa tablou nu a visat nimeni

Nu te inspira după poza mea, e trucată

Zâmbetul furat. Nu îi crede, ard în iad

Cei care m-au pictat cu…

Cât de mult te iubesc

Vreau

Să nu se împlinească nimic

Din tot ce îmi doresc

Să nu te pot pierde

Nici dacă aş vrea.

E de-ajuns,  câmpia pe care alerg

Nu e roz,  cocorii

Se transformă în nor,   in lebădă

De cristal

Para focului din privirea ta

Îmi arde ochii, setea din vis

Îmi seacă izvoarele, de dor

Moartea mea plimbă vapoare

Pe marea sărutărilor tale.

Te iubesc - nu zic eu,

Scrie pe cer…

Iată fluviul de piatră. De-a lungul lui
Cum se petrec fără deosebire
Fecioara şi inorog
La o mie de leghe
Fiecare tresare
În amintirea celuilalt
Mult mai tânăr.

Cum se petrec dând de veste
Noile veacuri
În sângele lui
Îşi scaldă voievodul ochii.

Spre templul din umbra condorului
Aleargă soarele – poartă cu sine
şterse imagini imprimate pe scrin
iată fluviul – trandafir fără spini

Ascunde cartuşele gloanţelor

Trase în speranţe, regrete

Când nu mai ai la ce visa

Aşterne-mi sufletul pe masa de sacrificiu

Păstrează-mi ochii trofeu

La poarta de intrare în somn.

Cu săgeata otrăvită a cuvântului m-ai învins

Vârful de lance ascuţit împlântat

Dureros de adânc în ispită

Vânătorule, aprinde rugul

Este clipa sortită, prada

Intră singură în tolbă

Pasărea visează în colivie.

Mă vânezi cântând la…