Încă o carte

[Gabriela Ana Balan]

În cupa magică a nemuririi caut actorul,
interpretul rolului meu în cel mai important
moment al vieţii: naşterea. Vreau să îl întreb
unde sunt eu şi ce naiba caut acolo?
Răscolesc arhive sentimentale, albume foto,
lacrimile mamei. Filmul durează o bătaie de aripi.
A fost un an bun, pelicula este de calitate
se observă diferenţa dintre culoarea vântului
culoarea ochilor, dintre ziuă şi noapte, felicitări,
doamnă toamnă, aţi întregit cu brio decorul!

Bunicii erau prezenţi, cu păr cărunt sub frunzele

gălbui. Alergam spre ei să le arăt pantofiorii curaţi.
Tata cânta din frunza timpului la poarta bazarului
împărțea bilete de intrare copiilor: “luaţi,
curând veţi părăsi şi voi raiul, veniţi
să vă jucaţi!” Atunci s-a hotărât mama
să îmi dea nume de înger. Avea pregătit unul

de floare… a, da, actorul… l-am găsit după un timp,

rătăcit, unde mă aşteptam mai puţin, în oglindă
m-a recunoscut, mi-a spus senin că a interpretat
doar rolul din scena primului scâncet, Dumnezeu,

regizorul, l-a înlocuit cu o clonă, una destul de abilă,
a trecut pe lângă iubire şi moarte
lăsând în urmă, abia întrezărite
câteva litere, inima mea pe încă o carte…

[Sofia Sincă]

Te salvează întotdeauna mesajul...

Tot ce arde se pierde, răvăşirile timpului aduce sau năruie uneori străluciri ale amintirilor. Suntem actori și spectatori ai vieții proprii.

Nu-ți dezminți stilul de poveste.

Am citit cu plăcere.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Expunerea ideii (interesantă, dealtfel) putea să fie mai abilă.

da Coza