Autoportret

[Gabriela Ana Balan]

Mă întrebi de nicăieri, necenzurat, niciodată
Din alt veac, cum vreau să fiu pictată. Ca un magazin
De cuvinte, îţi răspund, în gândul meu timorat,
Cu rafturi prăfuite, ambalajul rătăcit prin magazie
Marfa amanetată, poate primesc pe un cuvânt o poezie.

Mai bine pictează-mi refuzul de a mă lăsa privită
Aşa tablou nu a visat nimeni
Nu te inspira după poza mea, e trucată
Zâmbetul furat. Nu îi crede, ard în iad
Cei care m-au pictat cu halo
Cu îngeri patinându-mi pe lacrimă
De cristal, cu aripi de ceară, inima de gheaţă
Ochi de sticlă, păr de vânt, blană de lup
Hei, asta chiar a fost neinspirat, lupii
Au cojoace de oaie, cineva mi-a schiţat
Frica de a goni prin ploaie, mi-a visat
Lancea fermecată a adevărului în privire
Ace otrăvite pe cuvânt.

Erou, luptam cu fulgii de minciuni împrăştiaţi din mine

Mai bine să aşteptăm un veac mai bun împreună
pe fila unui raft de cărţi cu poveşti de iubire
o pată sidefie în fundal, o aripă de mângâiere
fâlfâit uşor, povara unei singurătăţi neclare
două inimi în zbor, buze tremurate în sărut.

Pictează-mă în ochiul tău când mori
În fiecare secol de la început…dar fă-mă femeie
M-am plictisit să-ţi tot fiu Dumnezeie…

[Ion Lazăr da Coza]

În penultimul vers, înaintea lui dar, se impune un blanc!

Într-adevăr, multe expresii poetice învechite...

da Coza

[Sofia Sincă]

Mai bine față de altele, încă se simte nevoia câtorva modificări:

lacrimă/De cristal, cu aripi de ceară, - asta aș scoate, aș înlocui cu ceva mai inedit, mai original. Sunt prea fumate.

fermecată a adevărului - aliterația face să dispară farmecul, albește versul, chiar îl face insipid.

raft de cărţi cu poveşti de iubire - la fel lipsește ineditul, devine adolescentin

Pictează-mă în ochiul tău când mori - patetic, morbid și eu zic nu are ce căuta aici. E din alt film.

Dumnezeie… - la limită. Dumnezeu nu are sex.

Și, ce bine i-ar sta poemului, fără punctuație și fără literele acelea mari de la începutul versului. În ultima parte le-ai lăsat mici.

Cu prietenie,

Sofy