Frunza de cristal

[Gabriela Ana Balan]

Ştii? Gândurile vii lasă umbre
şi după moartea corpului biologic
- sub copacul greu al memoriei,
zâmbeai! – eu, o frunză de cristal
pe ramul aducerilor tale aminte
scrum şi flacără eram. Erai.

Nu mă iubi ca să dispar,
nu mă lua în braţe, nu mă săruta
nu mă risipi în ispite
sub pleoapa timpului, grea,
nu mă uita, iubite!

Altădată crezând că eşti vântul,
pluteam prin suflul ochilor tăi
imi legam de glezne pământul
striveam sub copite nori gri
biruiam cu arma secretă,
cuvântul, mai ştii?

Astăzi, pe cerul roşu din inima ta rătăcesc,
o frunză de cristal fără ram,
prea devreme pentru a pleca,
prea târziu să mai fiu înger.
Atunci când eram, nu ştiam
că voi muri în cădere, una cu pământul,
să pot trăi în tine şi în afara ta,
fără aripi, ca gândul.

Acum mă poţi lua în braţe, săruta, iubi
acum putem
a nu mai muri!

O frunză de cristal
pe tiara ta de zeu,
ţine-mă minte,
sunt eu!

[Corina Militaru]

Frumos!:)

[Ion Lazăr da Coza]

imi > îmi

a nu mai muri - brrr 

De evitat: fără ram, ca gândul 

Ești o bună prozatoare, iar asta se vede și în poezie. :(

da Coza

[bolache alexandru]

O frunză de cristal/pe tiara ta de zeu,/ţine-mă minte,/sunt eu! Frumos!

[Sofia Sincă]

O scrisorică de amor, adolescentină, ușor vrăjită, ușor patetică.

Am citit cu plăcere,

Sofy