Generaţia de strigoi

[Gabriela Ana Balan]

Noi, generaţia de strigoi care bântuim librăriile…
Pe vremuri duceam sticle şi borcane la centrele de colectare
Stăteam la rând pe ploaie, soare, vânt
Cu bănuţii câştigaţi cumpăram cărţi şi ziare
Trei saci de sticle pentru Albumul memorial Nichita Stănescu
Două sacoşe de borcane pentru Nicolae Labiş
Cel mai bine se plătea sticla de şampanie, era trei lei
Dacă aveai aşa ceva erai cineva, cel mai greu
Era cu sticlele de ulei, rădeam cu unghiile prenandezul de la etichete
Bine-nţeles că nu aveam detergent, apă la robinete…

La un gemuleţ stătea un moşuleţ morocănos
Se uita cu lupa la gura sticlelor să nu fie ciobite, murdare.
De obicei nimerea în faţa mea o ţigăncuşă cu sticle din containere de gunoi
Pănă termina ea de predat, terminam şi eu de visat
se vindeau şi cărţile de pe raft.
Cărţile bune se vindeau pe sub mână, dădeai târcoale librăriei o săptămână Când o prindeai singură pe vânzătoare îi faceai o ofertă de şpagă zguduitoare Pentru zece ouă scotea de sub tejghea Borges
Cu un pachet de unt citeai Llosa, deodorante şi săpun
Pentru Shogun, pachetul de Kent pentru cartea lui Noica. Dacă întrebai de volume de Cărtărescu, Dinescu - îţi spunea că are copii de crescut!
Ne trezeam la 5 dimineaţa pentru „Flacăra” lui Adrian Păunescu! Mama mă credea copil nebun când m-am dus cu portocala din cadoul de Crăciun – era o carte de poezii, de Ion Mircea –
Să cumpăr tot o carte de poezii , de Mircea Ivănescu.

A, şi nu se poate uita, cărţile erau ambalate
Împreună cu broşuri de propagandă comunistă,
ce urât! ni le băgau forţat pe gât
dar şi noi le găseam întrebuinţări
care mai de care mai ciudate, tata le folosea să-şi ambaleze pachetul cu mâncare la serviciu, celebra, zilnica felie de pâine cu untură şi sare
abia după Decembrie’89 când Occidentul ne cumpăra pe mărci
Tezele din aprilie, Omagiul, Decretul m-a pălit şi pe mine nostalgic regretul
că nu le-am păstrat, că le-am dat foc în piaţă,
după ce le-am trecut prin gaura de la steag!

Într-o zi după Revoluţie, am avut o discuţie cu un actor de la Teatrul de Stat
Care-a avut curaj şi a recitat „Doina”lui Eminescu, pe timpul lui Ceauşescu –
l-am întrebat ce vis ar vrea el să-şi împlinească imediat? Mi-a răspuns răspicat că vrea să vadă cărţi în librării pe raft. Era visul generaţiei mele…
Azi? mă rog la Dumnezeu ca vreun afon
Să nu îmi pună poeziile pe ritmuri de manele şi să nu se lege discuţie despre carte şi prostituţie! De ce cred unii acum că se vinde mai bine
Cartea strălucitoare, colorată frumos, de ce se scrie carte de bâlci
Şi se vinde la tarabă? De ce stau aruncate
Prin cotloane întunecate, pe jos

Cărţile adevărate… parte din noi, generaţia de strigoi
Care încă mai bântuim vitrinele librăriilor
Care încă mai vrem şi mai ştim
Să citim???

Din volumul „Împăratul de ceară”
Editura Singur, 2012

[Ion Lazăr da Coza]

Răscolitor dar cam prea frust pus în pagină...

da Coza

[Gabriela Ana Balan]

Mulțumesc!

[Ioniţă Gabriela]

-dureros de adevărat! FELICITĂRI!

[Sofia Sincă]

M_a răscolit teribil! Titlul și semnificația lui sunt magnifice, ca întregul poem de altfel. Cine nu a trăit acele vremuri, poate învăța... cine a trăit, plânge.

Impact al sentimentelor privind mentalități, încorsetări, dar și iubirea de carte ca o forță aproape supranaturală, configurată ca un mit eroic.

Mi-a plăcut mult!

Sofy

[Maria Ieva]

Semnul meu de lectură.

[Ionica Serbov]

Da, suntem mulți care cunoaștem sentimentul generației. Poate mai puțină lamentare pe seama a cele ce am citit atunci ar arăta ce ar fi câștigat cei care nu au făcut-o, nicidecum ce regretăm noi acum. Faptul că retrăim regrete nu ne face nici mai săraci și nici mai bogați, ci, dimpotrivă, ne ține în același punct de la care au pornit autostrăzile propriilor neliniști. Din păcate, intersecțiile iluzorii sunt mai absorbante decât rutele pe care acestea le indică. Cu semn de distinsă stimă pentru efortul de a scrie, mă semnez a Voastră cititoare!