d-lui Ion Vanghele

Dragul meu, e-o toamnă blândă

Ce în noi cu cețuri suie,

Zile gri s-au pus la pândă,

Simți mireasma de gutuie?!

Tu-mi compui versuri banale,

Eu îți scriu pe foi de noapte,

În tăceri autumnale

Vom ascunde doruri, șoapte...

Vom privi mirați spre stele,

Tu departe, eu departe,

Prabușind în praf castele

Din zidiri de frunze moarte.

Somnu'-ncet…

E o vreme de toamnă în toate...

Copacii îmi plâng pe margini de drum,

În ochiul de cer cu frunze uscate

Se-nfig vălătuci de nori și de fum.

Se sting în amurguri focuri uitate

Lumini s-aprind într-un spart felinar

Din cețuri, dantele fine, brumate

Țese frigul nopții straie în dar.

Tăcerii îi spun s-aștepte cuminte

Lângă gutuia ce-am pus-o în geam,

E vreme de toamnă-n noi și-n cuvinte,

Și nici…

Deși-i iubesc mirosul dulce de gutui

Și-mi place-aleanul ce se-așaza colo-n piept,

Te rog, tu, Doamne-'ncearcă toamnei să îi spui

Că nu o vreau, și pe la porți, eu n-o aștept!

Vreau să-mi fie vară,-n gând și-n fiecare ram,

Toamnă doar în ruginiul din covoare,

Înstrăinări aiurea nu vreau să mai am

Și nici vreun vis ce a murit fără să zboare.

Mai șoptește-i toamnei că devreme-i…

de ce?!

de ce a trebuit  să pleci?

gânduri în culori de-abia mijeau

sub fruntea mea,

sub fruntea ta

drumuri și poteci

spre alte zări

se desenau, ne-ndepărtau…

de ce a trebuit să nu-mi mai fii?

de-atunci

rămas-a marea

fără țărmuri pentru mine

și răsărituri

mult prea triste și târzii

apun la capătul de drum

pe care nimeni nu mai vine.

de ce a trebuit să te întorci…