Așa, cu tine departe, parcă mi-e bine...
Las lujeri noi să-și răsară copacul din mine
Și-n priviri să-mi crească-aceeași lumină
Ce-nfășoară zorii-n perdea de foc și rugină.

Către-nghețul nordic al unui altfel de lume
Te-alung ca pe ceva ce nu are vreun nume,
Cum nume nu este pentru iubirile-acele
Ce se prind târziu într-un joc cu nebunele iele...

E-n toate-un rămas bun al plecărilor tale,
Rămășițe de frig mi-au ucis mii de petale-
Din florile pomilor crescuți livadă-ntre ploi
N-a mai rămas vreo sămânță de timp pentru noi.

Te-am iubit de copilă și drag de tine mi-a fost
Îți știam zăpezile de la-nceput pe de rost
Tânăru-mi trup tânjea după ninsorile tale
Azi, pașii-mi se-nfundă-n omăt pe restul de cale.

Dar nu te mai vreau, și-am să te chem înapoi nicicând,
De-mi va fi dor, îți voi scrie despre doru-mi în gând-
Nu te mai las pe chipu-mi să scrii cu lacrimi de ger,
Înapoi, înapoi nimănui n-am să te cer...

Azi poate știu, ce n-aș fi vrut să aflu plângând,
De ce-nșiruie cocorii primăverile-n rând
Și de ce rămas-au în mine copii de ninsori
Ce îmi fură cireșele din corola de flori.

În rest, nici măcar pe goblen, ninsori nu mai cos,
De la tine, nu aștept niciun semn de întors,
Pașii primăverii-s ai mei, mă duc pe coline
Și fără tine, iarnă, parcă simt că mi-e bine...

Vizualizări: 147

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Mai 12, 2017 la 11:30am

o poezie dedicată iernii, pare poezia unei iubiri pierdute, dar pt că iarna se va întoarce, este doar o melancolie de sezon :)

citit cu plăcere,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 12, 2017 la 3:15am

Am citit.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 11, 2017 la 8:45pm

Te-ai angajat într-un poem care  emană tristețe, deznădejde, iar în final resemnare. Necizelat, nelucrat, din păcate, Ica. Nici prozodia nu strălucește (aici mă refer, mai mult la ritm). Revenind pe text și concentrând ideile, ai putea scoate o poezie reușită.

Dar am citit cu plăcere.

drag,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 11, 2017 la 12:40pm

Vetust, pueril, lipsă de substanță și mult... Versificație simplă, rimă banală, ritm șchiopătat, exprimare deficitară. Exemplu strofa 5.

Te-am iubit de copilă și drag de tine mi-a fost - seamănă cu ăla - eu te-am iubit Paraschivo!

Am citit versuri mai bune la tine.

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi ziua stelele sclipesc a utilizatorului Stanescu Valentin
"Multumesc, Domnule Nechita pentru trecere!"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Altfel de toamnă a lui C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog la concursul de miss a lui bolache alexandru
cu 8 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie

Copite

Cetățeanul Ionescu lua prânzul când observă o copită.Era mare, neagră și ieșea prin gaura rămasă în…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Nepământean a lui Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Anti-vicii a lui Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi ziua stelele sclipesc a utilizatorului Stanescu Valentin
"O percepție asupra universului pe care ochiul uman nu-l poate percepe mereu deși gândul cel…"
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un înger răsărind a utilizatorului Costel Zăgan
"O corelare între poezie și om pentru care soarele și Dumnezeu cred că au ceva de spus."
ieri
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita

Altfel de toamnă

Se-aștern frunzare-n toamna viețiiCum se aștern tăcerile pe drumCând plânge roua diminețiiPeste…Vezi mai mult
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regrete a utilizatorului Grig Salvan
"   Da, poezia ne ajută să supraviețuim. S-o urmăm dezbrăcați de răutățile lumii!"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un înger răsărind a utilizatorului Costel Zăgan
"    Mulțumesc frumos!"
ieri
Postare de log efectuată de bolache alexandru

la concursul de miss

Penelopa ieșise pe locul doila concursul de missdar Ulisede cum o văzuserămăsese vrăjitștia c-o să…Vezi mai mult
Joi
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un înger răsărind a utilizatorului Costel Zăgan
"Un catren de o frumusețe stranie, mi se pare de o inspirație sublimă fiecare vers, iar ultimul e…"
Joi
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Un înger răsărind a lui Costel Zăgan
Joi
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulțumesc și eu pentru dar! Citit cu plăcere ca de obicei..."
Joi
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, la început a fost o joacă, precum la şotron. Imaginar structura descrescătoare a…"
Miercuri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog VALENTA: frunza valsează a lui Stanescu Valentin
Miercuri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Un vals-balans al frunzelor în toamna ruginie. Am compus cu ceva timp în urmă un…"
Miercuri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aromoterapie (Briză din tămâie) a utilizatorului Ghiţă
"Un text puternic și profund original, cu multe asocieri de cuvinte insolite și surprinzătoare, cu…"
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor