Rugă de toamnă

[ica matei]

 

Deși-i iubesc mirosul dulce de gutui

Și-mi place-aleanul ce se-așaza colo-n piept,

Te rog, tu, Doamne-'ncearcă toamnei să îi spui

Că nu o vreau, și pe la porți, eu n-o aștept!

 

Vreau să-mi fie vară,-n gând și-n fiecare ram,

Toamnă doar în ruginiul din covoare,

Înstrăinări aiurea nu vreau să mai am

Și nici vreun vis ce a murit fără să zboare.

 

Mai șoptește-i toamnei că devreme-i încă,

Frunze-ngălbenite nu vreau să îi simt sub pas,

Nici sub pleoape dor de mare să se frângă

Când mă tângui ploilor de vară fără glas.

 

Doamne-amână-mi toamna până când voi spune eu,

Lasă vântul verii chipul să-mi mângâie,

Dă-mi cu împrumut culorile din curcubeu,

Și un rest de vară, chiar de-i coaptă și târzie.

 

Și de-o fi, să-mi fie toamnă doar afară,

De prin cuvintele ce nu le-am înțeles

Alungă-le pe cele care-or să mă doară

Și lasă-mi vara, mai am atâta de cules...

[ica matei]

Dragii mei, va multumesc pentru citire si sfaturi.

Sa va fie toamna, si cea din suflet, si cea de-afara,  frumoasa!

[gina zaharia]

Poate că toamna se mai gândește, am auzit că uneori contează și intonația rugii:)

Cu drag,

[Vasilisia Lazăr]

E frumoasă. Cu toții fugim de toamnă, știind că e premergătoare iernii. Și totuși, are și toamna farmecul ei, și nu mă refer la toamna în sine. Poezia e sensibilă și străbătută de tristețe. Într-adevăr, ar mai trebui umblat ici-colo pe la ritm.

Drag,

[Chris]

Divinitatea intermediară între autoare şi toamna din suflet. Subscriu lui da Coza. Citit cu plăcere :))

[Ion Lazăr da Coza]

Nu D-zeu e responsabil cu toamna, ci mișcarea de revoluție a Pământului!

Greoaie rugă. De șlefuit.

da Coza