trist noiembrie, prea trist...
la fiecare pas, îmi plouă
ude-s jumătățile-amândouă
cea veselă-i
cu râsul strâmb și împietrit în frig
cea tristă-i prea tăcută
nu pot cu ele să mai strig
și nici spre cer să îmi ridic privirea
s-ar întâlni cumva aiurea
lacrimi verzi
cu lacrimi reci și gri
și poate, să plângă împreună
nu ar ști
de mila celor gânduri-vrăbii zgribulite
pe brațele de vise
mult prea dezgolite
cum este-un ram din cele ramuri
ce gârbovește vântul
toamna pe la geamuri...
trist noiembrie, atât de trist...
cumva, precum tristețea unui pianist
ce-și lunecă încet pe clape
cuvintele nespuse
un dor de peste ape
un vis îngenuncheat în ploi amare
o amintire răscolind pustiul
unui țărm de mare...
trist noiembrie, trist...
îmi plouă
cu și mai triste lacrimi
două câte două...
Adaugă un comentariu
D-na Sofia, vă mulțumesc pentru acel ,,dar am citit cu placere,, și pentru popas.
da Coza, și eu aș vrea, numai că uneori nu se întămplă... Mulțumesc pentru citire.
Lisia, mulțumesc, același drag, și din partea mea.
Sensibilitatea e cea care te caracterizează, Ica. Se poate și mai profund și tot atât de sensibil.
Drag,
Muzicalitatea seduce. Însă am vrea imagini mai de impact!
da Coza
Romanță de noiembrie. Multă elegie care te caracterizează, mult romantism și puțin patetism. Nici clasică nici modernă, nici frumoasă, nici urâtă...
Dar am citit cu plăcere,
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE