hai să ne jucăm de-a paparudele

uzi în albii de sfinți

toate vor râde albastru ca niște

caiși desfrunziți



înțelepți/cai pur-sânge/

vom lăsa păsărea tinereții

să zboare peste masivii Carpați

/efemeri ai secundelor cu lună plină/

dintr-un cuib de singuratici cuci

vom croi cuvinte-vitralii

rotunde și clare…

sandaua lunii atingea nisipul

în ritm de salsa

din plete se scurgea a nopții lavă

ne beam răcoarea dimineților cu miere caldă

tu mă scriai cu note tot mai joase

pe portativul munților în iarba cea jilavă

citește-mi aripile calde luminile din negre slove

un munte fulgerat în noapte se-încalță în papuci de brusturi

cât de amar e pasul nopții pe dunga lunii cea sihastră

simt soarele vânând apusuri ca să răsară-n dimineți

ce beau aroma unor tei  

ai fost o salcie la mal zefirul te-a pictat cu unghii albe

pe cerul nopților oval dorm stele roșii-n crengile pletoase

/comete ale sorții măsluite/

câinii liniștii îți latră singurătatea am bătut un par…

culorile cerului curg în curcubeie ca niște fante ale destinului

stoluri cu aripi de Icar îmi freamătă în piept 

iubesc cu toate ușile deschise cu cioburile destinului încrustate în iriși

nicio nestare nu îmi astâmpără setea de lună /ciutură neagră a morții/

pe strada pavată recent surâd gingaș porumbei

doar eu le văd retina/perlă a încrederii/

palmele muncitorilor se șterg aspre de cer

trec orice tristețe ca pe un nor spre nisipul efemer

din vitrine îmi zâmbesc pantofii Cenușăresei

rochia croitoresei este atât de zdrențuită încât

cuvintele scot limba printre franjuri

mă îmbie cu vin la taverne acru ca oțetul balsamic

poetul care își bea versurile dar nu își pierde mințile

este rege al…

îmi dorm în păr greieri /unul mai sărac ca altul/

cântă furnica sufletului meu de împrumut

din cele zece chitare /primadone ale înaltului/

curge iarba

se sfințesc vase din lut galben /gutui gureșe măiastre/

valul iubirilor șterge pașii de aramă

sihaștri

nu-ți fie teamă de pietre aruncă iubiri peste țărm

singurătatea este de ordinul lui Dumnezeu

ca într-o gară bagajele pierdute se triază

cât va ține eclipsa? barza…

pe trecerea de pietoni miroase a maci roșii

secrete purtate în genți second hand se lichefiază 

semaforul îți face cu ochiul hâtru tu bei calm berea rece a zilelor de vară

fii (mai) șiret decât șoferul de tir parchează vise în iarba cu gust amărui

cheile logosului sună a hazard

ce întâmplare că-mi ești ce mirare ca-ți sunt

câinii urbei ling sarea 

din lacrima unui cer…

m-a pedepsit îngerul cu portret în creion

mâna ta picta stângaci fire de păpădie

ți-am spus că iarba nu se poate ierbi

frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus

nu bate vântul nu plouă nu (mai) ninge

fără umbra iubirii ca o stea ce se stinge

în foi de staniol

Trei comete într-o stea

ca un el și ca o ea.

Doi delfini prin apa verde...

Gura ta ce nu mă crede.

Sus și jos, prin apa rece

șapte sentimente-mi trece.

Mă iubești și îți ating

toată liniștea, ți-o ning.

Nouă inimi se deznoadă.

Sufletu-mi te bea o dată.

Dacă ești și dacă-ți sunt,

mă dezmierzi cu un cuvânt.

Mi te ning și mă respiri

între cinci de trandafiri.

Doar eu opt și doar tu zece…

orașul își schimbă pantofii de coral la intersecții

suflete blurate aburesc geamul tramvaiului

niciun doctor nu practică autodisecții

plouă cu tăcerea unui somn ce rupe plasa

captivantă

liftul claustrofob urăște zidurile necomerciale

se sare cu parașuta de la etajul șapte

în curse nelegale

nu există decât lumea din oglindă

cu surâsul ei autodidact

am schimbat (sub)stratul cu o paranteză șchioapă

/din mine însumi nu pot ieși/

cel ce îmi soarbe sufletul în doze de măsurat

sublimul se divide cu un număr impar

din apa oglinzii cuvintele îmi urăsc hedonismul

pe alei primavara răsuflă despletită de nervi

matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie

noi jucăm în prim-plan scene fără dublură

cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile

de schimb

cerul îmi pictează egoismul pe biserici

îmi sădesc în suflet ghioceii ultimelor

zăpezi

trăim haiducește primavara aceasta din care tăiem

filmul voalat

arborii ating cerul deschis

cu rama tabloului prins cu rădăcini de baobab …

ascult armonia singurătății 

se plimbă pe străzi obscure în taxiuri galbene 

între noi doi furtunile electrizează patul lui Procust

nu-mi muri ca șarpele timpului

la asfințit

doi stâlpi doi guguștiuci doi pași 

mă poți sfinți cu tăcerea iubirii

care scutură pomii de vise cu gratii

diminețile se dezbracă de trandafiri 

mă îmbrac în ii brodate cu roșii spini 

dorm pe geana curcubeului care plânge comete 

tu râzi pe ulița îngustă a copilăriei /porumbel voiajor/ 

cu cerul din mine îți mângâi soarele tatuat în piept 

șchiopătez de prea puține cuvinte 

pe drumul albastru pictat mult prea lent

dinții lunii piaptănă iluzii 

se nasc stele în liniștea asurzitoare

licurici sclipesc ca la Buckingham Palace

în întunericul vibrant 

dansează-mi sentimentele cu zece picioare

nu îți aprinde farul nopții 

până ultimul licurici extatic moare 

Bunica împletea cu busuioc un dor,

Ștergea fereastra tristă cu ștergar brodat.

Bunicul odihnea în suflet un soldat

Din lungi războaie când purtate inimi mor.

strada este îngustă nu este loc pentru nemuritori

calc pe ritmurile instrumentului 

la care se cântă din mii și mii de pori

stă în parcare viața cu instrucțiuni de utilizare expirate

trec pe roșul morții sinceră 

în suprema mea altruistă nuditate

spre stații de maxim o noapte/minim un gând 

doar eșecul își șteaptă 

secunda de glorie la un rând…

gratiile dintre oameni nu seamănă cu gratiile de la colivii

ele au dinți ascuțiți par rechini ce devoră sufletele moarte ale lui Gogol printre epave (încă) vii

mi-e dor de suflul flamboiant al câmpiei unde îmi ascund demnitățile /capre negre cu copita spartă/

mâinile mele curăță taraba lumii opulența deșartă

trenul calcă sufletul ierbii îmi răstignesc cele 

o mie și una de nopți într-o gară

se moare pe șine de o cafea nefiresc de amară

zațul vieții este la tine în palme

ninge cu fulgi plânși de un curcubeu deșirat

simt iubiri desdemonic brăzdându-mi spatele hașurat

pielea tace la răscruce de sorți

porii respiră parfum de femeie

nu bea lumina de sidef cu palme diafane

sapă în întunericul cu gheare de liliac

până dai de orhidee

îngroapă iubiri de o vară

te risipește ca o simplă lumească catedrală

unge-ți cu mir lacrimile calde

focul te cheamă

la un mut priveghi

iartă pantofii ceruiți mersul lor strâmb

dorm luminile ca un ecou

al lumii de schimb

este vremea să te lepezi

de…