De-a paparudele

[Angi Cristea]

hai să ne jucăm de-a paparudele
uzi în albii de sfinți
toate vor râde albastru ca niște
caiși desfrunziți

înțelepți/cai pur-sânge/
vom lăsa păsărea tinereții
să zboare peste masivii Carpați
/efemeri ai secundelor cu lună plină/
dintr-un cuib de singuratici cuci
vom croi cuvinte-vitralii
rotunde și clare în oarba lumină

dezbrăcați de anii 
albi ca niște mesteceni
în pantofii nopții vom juca 
precum niște iele zănatice
pe dunga unui cer bătut în curcubeu
lupii suri ai senectuții
vor urla/ uzi de ploile unui timp-cetaceu/

ne vom îneca
corăbiile de întuneric
vom rupe turta soarelui
etern-aburindă 
între noi și marginea unui cer
bătut în curcubeu
se vor scrie silabele morții
/semn infinit/în oglindă

[Camelia Ardelean]

Interesant, mi-a plăcut!

[Nădejde Angelina]

Superb! Felicitări!

[Corina Militaru]

Excelent, Angi! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Chiar nu deranjează singuratici cuci? De umblat la topică. Dar ne vom îneca corăbiile? > îneca-vom

Excelent! (Mai puțin fleșurile [/] de la început de vers!)

da Coza

[Sofia Sincă]

Nu este prima dată când invoci mituri magice din vechile practici ale românilor, chiar ale dacilor. Aici paparudele - copilele, fetele tinere neprihănite, care prin descântecul lor aduc ploile binefăcătoare pentru pământul roditor.

Stilul tău postmodern a transformat mitul într-un poem cu acest caracter și anticipează, ușor filosofic, un cataclism format din neglijența omului.

Am citit cu deosebită plăcere, mitul transformat într-un poem atractiv.

Sofy