(povești nemurești)

castelul meu

e doar un bordei fără tine

prințeso



calului nu-i mai cresc aripi

dacă nu mănâncă jar

ce hal de făt frumos sunt

să moară el



îmi plăcea când îmi spuneai

harap alb

tipic

ca marmelada pe pâine

lângă cana cu ceai

dimineața



cheful de…

de la un timp

umbli prin creierii mei

de parcă ți-a luat mă-ta stradă

pune ceva pe tine

nu vezi cum se uită toți în mintea mea

de parcă n-au mai văzut o fantezie

în carne și oasele tale

măcinate între două gânduri

scânteind dorințe

cu împlinirea ascunsă

între coapsele alea a toate încăpătoare

acolo mi-aș cumpăra eu o…

Atâtea cuvinte

Nespuse, de spus

Și timpul puțin

Și ziua s-a dus.



Mai sunt și-or mai fi,

Privesc un apus,

Din care răsare,

Un chip de Iisus.



E viu și-mi zâmbește,

De-acolo de sus,

Mai urlă în mine,

Păcatul răpus.



Și crucii-i e sete

Și sânge-i de-ajuns,

Pe toți să…

astăzi m-a chemat dumnezeu la el

m-a certat părintește spunându-mi că

un înger și-a scrântit aripile zburând

printre cuvintele mele și zău dac-am vrut

și dumnezeu m-a crezut pe cuvânt

apoi mi-a dat toate cuvintele înapoi

și mi-a spus cu blândețe să am grijă de ele

ca niciun înger să nu-și mai frângă aripile…

zidită în vers alb

ochii mei te-au spălat

de toate rimele alea

cu iz de vechi



dumnezeule și parcă

nici acum nu-mi vine să cred

parcă mai ieri...



putrezeai îngropată de vie

iar eu nici măcar nu știam

că-ți sunt mormânt



că dumnezeu te-a pus…

pe mine să nu mă numiți poet 

numiți-mă luni 

marți 

poate miercuri 

sau chiar joi 

dar niciodată vineri 

ca niște naufragiați 

la malul cuvintelor mele 

sâmbăta de altfel 

se mai…

m-am împiedicat de cuvintele tale
mi-au julit inima
de la un capăt și până la celălalt al universului
tăcerea se destrăma pe buze surde
în cuvinte sfâșiate
zgomotos
de dureri boante.

uite

uite cum mi se usucă brațele

în așteptări bântuite de

(nothing is happen)...



și viața

viața se învârte ca o roată a norocului

dacă pică

pică

dacă nu

cade



uite

uite de-aia unii dintre noi…

arzi în mine
și mă dori ca o
hiroshimă 

iubirea
această enola gay
cu aripile ei
de pasăre rock
poartă în cioc
un dor nuclear

astăzi visez o realitate
din care n-aș vrea
să mă mai trezesc
de fiecare dată la fel
într-un cimitir de cuvinte
printre cruci vii
respirând atâta moarte
mi se face greață
de viața asta uneori
nu-ți oferă nici măcar
o lămâie...

treci prin inima mea măcar o dată
aș înstela urmele tălpilor tale desculțe
ca pe walk of fame cu toți pașii ăia de divă
nu-mi stinge încă lumina mai lasă-mă
lasă-mă să te visez cu ochii deschiși
ca și când mi-ai fi așa să îmi zici că ești
iar eu să-ți spun că măcar o dată
te-aș trece prin inima mea...

uneori iubirea umblă pe tocuri cui

înjunghie inimi cu viteza luminii

nici măcar nu-ți dai seama că ai rămas pe întuneric

că-ți mai stinge o dată lumina și-nc-o dată

până când…

dacă vrei să faci o faptă bună

pune o pâine mare pe masă și-o cană plină cu vin

apoi mergi afară și invită-l sub acoperișul tău

pe primul om care te va urma fără să te întrebe de ce

așează-l la masa ta…

mi-a intrat în oase

toamna

cerul e vânăt

și buzele

nesărutate

tremură de frig

mușcate

la o fereastră

copaci

cu frunze-n vânt

pictate

în culori plânse

de toamnă

la final...…

eu nu îngrop în mine

cuvintele de vii



tăcerea miroase greu

atunci când pute a moarte

mă dezgustă până la scârbă liniștea

și-o vomit în scris



doar n-o să stau s-ascult

cu ochii deschiși

cum se sinucid șoaptele

sub limbă



așa cum stai și mă…

mă descompui

din gânduri o mie…

te-am zărit

aproape întâmplător

sau poate…

a început să-mi putrezescă vederea
 de când stau și te privesc
 ca un ceas neîntors cu limbile amorțite
 într-o tăcere rece ca moartea
 atunci când mi-a îmbrățișat cuvântul
  și m-a sărutat franțuzește
  pe gură...

într-o seară m-a durut o coastă

a doua zi mi-a spus că se duce la medic

și s-a tot dus de-atunci nu mă mai doare seara

doar ziua mă mai supără locul ăla rămas gol în lipsa ei

pe care nici cerul cu toate ploile lui potop

nu-l mai poate umple vreodată



poate doar pământul

când stau și privesc cum mi se-arată…

 într-o zi  

 m-am cununat cu poezia

 martori ne-au fost

 ceașca de cafea și țigara din scrumieră

 știu când am iubit-o și de câte ori am înșelat-o

 ba cu una când cu alta

 și ea m-a iertat de fiecare dată

 ca o bună consoartă

 

 doar ele nu m-au înțeles niciodată…