Am vrut să schimb pădurile-n suspine

şi frunzele în stropi mărunţi de ploaie,

să te-ntâlnesc surprins în ziua care vine

şi-n umbrele ascunse în mica mea odaie.

Din vârful stâncilor voiam să cad în hău

şi munţilor oricând din suflet le-aş fi dat,

de-ai fi putut promite, fără a-ţi pară rău

că n-ai să poţi muri cândva cu-adevărat.

Din cei lumesc, nimic nu m-ar învinge

când între tâmple-albite totul e-un fior,

şi ploi…

Văd curcubeu deasupra cascadei ancorând

şi-ncerc să-l ating imaginar cu mâna,

cu sufletul, te văd purtându-l pe frunte

şi trupul tău e format din apă şi lumină,

eşti frumoasă ca o lacrimă în ochi fericiţi,

natura zâmbeşte prin fire de iarbă, prin stropii

căzuţi pe umeri de pietre cioplite

şi cred că, dacă ţi-aş întinde mâna

m-ai prinde şi m-ai transforma în ecou,

ai umple văzduhul cu mine şi când îţi va fi dor

vei trimite vulturii să mă adune…

Am aşteptat pe ţărm o zi întreagă

cădea în valuri toamna ca un vis,

mă întrebam cât mi-eşti de dragă

şi care val din mare ţi-am promis.

Desculţ simţeam nisipul ca o boare

pe glezna mea rămasă ca un dar,

şi mi-aruncam speranţele în mare

să fie prinse-n plase de-un pescar.

Străin la ţărm cu toamna în privire

trăiam acelaşi vis de tine dăruit,

când ai plecat din viaţă-n nemurire

fără să ştii ce mult te-am…

Ascultă ploile de toamnă pe-ntuneric

şi dă-mi un semn când străzile-s pustii,

să pot privi cu gândul al lor tablou feeric

pictat în zile triste cu clipe reci, târzii.

Pereţi fără icoane păstraţi între oglinzi

împodobiţi cu umbre tăcute ca şi viaţa,

nu vor să îţi ascund că mâna ce o prinzi

aşteaptă să îţi pună pe umeri dimineaţa.

Ascultă dacă stele pierdute printre nori

cer ajutor la îngeri rămaşi de veghe-n…

Mi s-a-mbolnăvit cuvântul nerostit

când încercam să tai apusul în felii,

şi pentru prima dată-am reuşit

să mă transform în umbra celor vii.

Îmi sângerau în palmă stelele-aurii

şi luna lăcrima aceeaşi neputinţă,

cât te-am iubit am vrut ca tu să ştii

de ce m-am rătăcit cu viaţa-n nefiinţă.

Eram frumoşi cândva printre cuvinte

şi nerostirea lor ne-a-mbolnăvit,

făcând să plângă-aducerile-aminte

la poarta unui…

Vreau să-ţi aminteşti întotdeauna

de frumuseţi văzute-n primăvară,

cum prin caişi plăcut răsărea luna

şi se-auzeau doar fluturii cum zboară.

Trecea agale vântul printre ramuri

eu înălţam cetăţi în ochi de jar,

temându-mă că umbrele din geamuri

le vor strivi şi totul e-n zadar.

Îmbrăţişam miresme dulci cu viaţa

şi tremuram strângându-te la piept,

voiam să nu se-ntoarcă dimineaţa

jurând c-o veşnicie-am s-o…

Nu mi-ar ajunge apa din neştiute mări

să răcoresc deşertul ce gândul îl străbate,

nici vântul de-ar veni din cele patru zări

n-ar alunga durerea ce sufletul o-mparte.

Fântânile din tâmplă de-ar izvorî întruna

şi-ar curge pe sub pleoape fuioare sidefii,

n-ar desluşi-n tăcere ce a distrus furtuna

când toate-au fost nimicuri în clipele pustii.

Aş vrea să cred în vrăji şi cititori în stele

să mă găsesc fiinţă în propriul meu…

Trăieşti mereu în mine suflet minunat

pădurile şi-amurgul te strigă înapoi,

poeieni în care roua privirea ţi-a spălat

aştern covor de iarbă iubirii dintre noi.

Sub pleoape chipul tău îl port oriunde

cuvintelor pe buze le-am ridicat statui,

şi-n visele târzii încerc să pot pătrunde

să nu mai fie noaptea în zori a nimănui.

Eşti semnul de legendă dăltuit pe scut

de meşteri făurari cu lacrimi…

       Versuri de dincolo

                           Prietenei mele de suflet SOFIA SINCĂ!

Dacă m-ai preţuit cu-adevărat

indiferent ce vârstă am avut,

îmi iartă trupul care a plecat

pe-un drum rămas necunoscut.

Aşa a fost să fie-n ceas târziu

când sufletul în casă l-am lăsat,

şi-a trebuit să mor fără să ştiu

că vieţii-i sunt dator cu un oftat.

Mi-ai pus atâtea lacrimi…

Nu-i aşa că, dacă ţi-aş săruta

sânul stâng

mi-ai zice,

bădăranule nu te opri,

natura mi-a dat trup de zeiţă

cu sâni perechi

şi ca drept pedeapsă te voi

strânge între coapsele mele

până când visul

va deveni realitate,

un singur lucru îţi cer

să nu fumezi ca Nichita,

rotocoalele lui de fum au adus

moarte trupului şi viaţă veşnică

literaturii,

tu acum înveţi care este

capătul unde se aprinde

ţigarea…

Îmi amintesc de toate-acele clipe

păstrate între noi în timp trecut,

de neputinţa-acelor frânte-aripe

ce zborul într-o noapte l-au pierdut.

Păstrez în palmă gândurile tale

un talisman al vremurilor vechi,

un bal mascat prin săli medievale

unde tăcerile se regăseau perechi.

Las fruntea mângâiată de-un sărut,

un soclu viu pentru statui ce plâng,

şi-aievea-n mine viaţa te-a cernut

cum ceru-şi cerne stelele…

Tu-ntotdeauna ai ştiut când fluturii suspină

le-ai dat mereu iubire şi flori să îi răsfeţi,

când lunecau placut ca umbre prin grădină

prividu-i cum se-nalță cu roua-n dimineţi.

Ştiai s-ascunzi mereu tăceri crescute-n vară,

să plângi printre icoane când preoţii se-nchină,

dar n-ai ştiut că viaţa e-o floare-atât de rară

şi nu o-mprumuti morţii când fluturii-s de vină.

Tu ai ştiut, iubito, să strângi miresme-n…

Mereu îmi este dor de-o întâmplare

uneori îmi las privirile agăţate de fereastră

să prindă ultimul apus sub pleoape,

ultimul zbor spre cuib al unei păsări nehotărâte,

ultimul dangăt de clopot ce sună

deşteptarea strigoilor dornici de plimbări

printre cruci fără umbre,

alteori visez cu ochii deschişi

lăsându-mă pradă imaginaţiei, această

pasăre bolnavă, la care orice bătaie de-aripă

se transformă-n iluzii, joc de speranţe irosite

în drumul spre…

Cuţite-nfipte-adânc în duşumele

pahare sparte-ntruna de pereţi,

suspine lunecând printre zăbrele

iubire fiartă-n ciorbă de creveţi.

Trăiesc un sentiment de cruditate

bolboroseşte sângele-n plămâni,

respir mereu aceeaşi nedreptate

de parcă-aş fi staroste la nebuni.

Un biet dresor de lacrimi reci

feline prinse-n jungla unui gând,

ce-ţi muşcă sufletul pe unde treci

fără să stii de ce si până…

Plâng florile din când în când,

inimi sărace fără ploi

ce nopţile-şi petrec pe rând

în două lacrimi de strigoi.

Măruntă lume şi murdară,

icoane, sfinţi din lumea lor

privesc cum florile-şi omoară

miresme-n glas sfâşietor.

Şi nu se-dură să-i mângâie

petala-n lacrimi seci pictată

când fumul rece de tămâie

sărută frunza nestemată.

Sunt mii şi mii de flori ucise

la tot atâtea-aniversări,

prin…

Sunt tată de copil sărac

cu şapte vile şi-un conac

şi mă tot zbat să-i iau maşină

cu două uşi şi fără splină.

Cu piele roşie, fireşte

să stea pe loc cine-o priveşte,

cu bordul crem, c-aşa vrea el,

deşteptul tatei băieţel.

I-a luat mămica lui ciocați

şi-un lănţişor pe omoplaţi,

un ceas bătut cu nestemate

să dea gagicile pe spate.

Acum e-n studiu la liceu

repetă anul doi mereu,

că n-are…

Scriu despre toamnă, iubito, că-i bine

să calc pe covorul de frunze gălbui,

statui fără timp dorind pe oricine

se-aşează pe soclul rămas nimănui.

Clepsidra de ceaţă ascunde uitarea

prezentul trăieşte în nori plumburii,

securi fără umbre despică-nserarea

făcându-ţi cărare spre mine să vii.

Se simte cum frigul în riduri loveşte

rănind amintirea plecatelor veri,

şi totuşi în toamnă mirat ne priveşte

copacul cu…

Mi-am transformat sufletul în copac

şi l-am sădit în tine cu rădăcinile plângând

de teamă că se vor rupe-n emoţii de piatră

sau în tăişul fiorilor ce trupul brăzdează

când ploile sunt prea târzii şi cerul poartă

cearcăne de nori pe obraji albaştri,

m-ai învăţat să rodesc prin ninsori

şi cuvintele mi-au devenit fructe,

pe care le-ai dat

celor ce mă ştiu să mă guste, să mestece silabele

fără să strige, fără să scuipe cratima-ntre

două…

Încerc să scriu ceva, să fiu util

ferestrele sunt pline de ceaţă,

un anotimp cu durere şi tril

se strecoară-ntre mine şi viaţă.

Un tablou înrămat mă surprinde

meditând pe fotoliu-ntr-o seară,

la pădurea ce-n taină cuprinde

o iubire lăsată în ramuri povară.

Arunc cu privirea în ceaţă şi tac

pe măsuţă verighetele plâng,

sunt străinul ce vreau să desfac

noduri mici din tăceri ce se…

Eu sunt cel care trăieşte-n tine

un privilegiu-al celor suferinzi,

de tot ce astăzi încă nu e bine

şi stă ascuns în luciul din oglinzi.

Abia respir când inima-ţi suspină

şi tremur tot când pasu-ţi este greu

ca un copac ce smuls din rădăcină

aşteaptă-n ramuri, vis de curcubeu.

Adorm uşor în trupul tău flămând

lăsând pustiul dincolo de viaţă,

fără să ştiu de ce şi până când

cuvintele se pierd în…