Tu ai știut

[Vezi blog]

Tu-ntotdeauna ai ştiut când fluturii suspină
le-ai dat mereu iubire şi flori să îi răsfeţi,
când lunecau placut ca umbre prin grădină
prividu-i cum se-nalță cu roua-n dimineţi.

Ştiai s-ascunzi mereu tăceri crescute-n vară,
să plângi printre icoane când preoţii se-nchină,
dar n-ai ştiut că viaţa e-o floare-atât de rară
şi nu o-mprumuti morţii când fluturii-s de vină.

Tu ai ştiut, iubito, să strângi miresme-n noapte
trecând printre răzoare cu umeri albi şi goi,
şi-ai pus în zbor de fluturi plăcerile din şoapte
sperând să înflorească, cuvintele-ntre noi.

Ai strâns în palme cerul strivind aceleaşi stele
ce-şi presărau lumina pe iarbă şi pe flori,
având o presimţire că-n drumul tău spre ele
pe trepte prinse-n soartă, vei şti când să cobori.

[x]

Iris iti multumesc pentru lectura si comentariu!

Cu drag si pretuire!

[x]

Augusta iti multumesc mult pentru comentariul facuit!

Cu pretuire!

[Chris]

poezia aceasta este o lacrimă, frumos :))

[x]

Dincontra, eu ma mandresc cu dvs. voi incerca diseara sa aleg zece poezii, fac un cv, scurt, dar poza trebuie s-o luati pe cea existenta la site!

Cu mare pretuire!

[Ion Lazăr da Coza]

Am citit cu plăcere.

da Coza

PS: George, de ce nu vii și tu în Antologia ÎNSEMNE CULTURALE? Ți-e rușine cu noi? Nu cred. Alege-ți zece poezii, adaugă un scurt CV și o foto, apoi expediază-le pe adresa mea de mail.

[x]

Vasilisia ma voi supune si promit ca o voi modifica!

Cu drag si pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Tu-ntotdeauna ai ştiut când fluturii suspină
le-ai dat iubire, mângâieri şi flori să îi răsfeţi,
când lunecau din ramuri, umbre prin grădină
şi tu-i priveai cum zboară cu roua-n dimineţi.

Această strofă iese din ritmul poeziei. Eu aș vedea-o așa:

Știut-ai totdeauna când fluturii suspină
Și datu-le-ai iubire şi flori să îi răsfeţi,
când lunecau din ramuri, ca umbre prin grădină
şi îi priveai cum zboară cu roua-n dimineţi.

Poate că ar mai trebui redus din „fluturi”, măcar la ultima strofă, parcă se cam repetă.

Poezia frumoasă. Și tristă...

Drag,