un singur butoi

mi-a rămas

şi acela dogit

mâncat pe alocuri de cari

în faţa ferestrei sparte

prin care ţi-ai aruncat

mai întâi inima

şi apoi chiar trupul

ud de coşmaruri

nici acum n-am înlocuit

sticla rămasă

de atunci ameninţătoare

ca un rechin

ci doar capul

strecurat printre cioburi

l-am lăsat acolo

să umple ultimul…

aveai o gaură în fusta

dăruită de bunica

înainte să moară

şi

nu o iubeai

neaparat

pentru acest fapt

ci

pentru că cineva

desenase pe ea

un soare imaginar

chiar în dreptul găurii

ai mai fi dormit

nici câinii nu se trezesc

atât de devreme

dar porumbul

nu ştie asta

te aşteaptă

şi pleci

atârnată de…

dreptate ai

să mă cerţi

cuvintele mele

sunt tot mai subţiri

aplecate uneori străvezii

şi mai ales seamănă prea mult

între ele

aici Soarele vine de sub acelaşi nuc

din care număram cerul

până la un miliard

oamenii la noi sunt tot mai rari

mult mai puţin încăpăţânaţi

să păstreze dorinţe

nici eu dragul meu drag

prin singurătatea mea monotonă

nu mai găsesc…

şi chiar dacă mi-ar fi

cum

sau ce ar trebui

mai înalt

mai nimic

ori mai grav

care ochi să-l închid

            amândoi

            încet numărând

   ca de lepră bucăţi

   de mine mii

   strigăte înghiţite

   surâs zeflemea

   sau poate în numele cui

   lumina să o condamn

   pentru că te-am privit

   am urcat

   am urcat

  …

îţi scriam poezii

mai întâi ca o glumă

din cuvinte visate

te găseam mai uşor printre litere

chiar şi mirosul

mirosul tău de bunici

şi cel de scorţişoară

îl găseam în capătul creionului meu

(ascuţit indecent până la demenţă)

tu îţi scurtai sarafanul

în fiecare săptămînă

sau poate picioarele tale

creşteau mult prea repede

îţi scriam…

priveşte

câte culori s-au strâns

pe trupul tău gândurile mele

au săpat amintiri roşii galbene verzi

numai tu ai rămas albă

prea albă printre atâtea nimicuri

întunecate zilele din ce se vor naşte

fără zâmbetul tău

neînvârtită planeta şi ea

va pieri odată cu tine

Nu mai avem nimic a ne mai spune

Străini,frustraţi,în jumătăţi de lume,

Ne furişăm stupizi,fără speranţă

Tot căutând în beznă o dimineaţă



Nimic din ce a fost nu va să fie

Chiar de ni-s sufletele triste şi stinghere

Chiar de-am lipi iubirea ruptă

Mereu ne vom izbi doar de himere…



Vom naviga prin amintiri,haotic

Şi lacrimi obosite vom ascunde

Vom mai zâmbi,aşa,estetic

Şi noaptea vom urla în perne…



Şi totuşi vom uita…

strig

bâjbâieli neluminate

cuvintele despre tine

cad şi eu odată cu ele

strig blesteme ascuţite

urcă prin mine amintiri lungi

alb-negru te văd tot mai puţin

mai am de căzut o mie de cuvinte

pentru tine nimic din  ce am

nu a fost de ajuns să umplu

pieptul tău gol de iubire

mi-a fost mereu frică

să mor strig printre litere

cad

demult nimeni nu mă…

când mă sufoc de teamă

şi cerul se coboară

strivind acoperişuri

şi cuşti de şobolan

când dăngănit de clopot

mi-e inima ce urlă

şi ochii-n întuneric

se-agaţă de tavan

eu doar o mână slabă

abia mai pot s-aşez

pe fruntea unui înger

băiatul meu

visez

şi-ncet se urcă cerul

lumină prin ferestre

îngerul meu

copilul meu

poate că Dumnezeu

chiar ne…

Lupii

eu bat la uşa ta din nou

şi-n inimă îmi urlă lupii

te vreau flămând

şi bat mereu

la poarta-ţi grea din suflet

nu-ntrebi nimic

nu zici nimic

dar ştiu că eşti acolo

râzând că plângi

tot aşteptând

să-ţi înţelegi destinul

mi-a mai rămas un lup

în piept

şi te mai strig o dată

cuvintele se sparg de cer

n-am să-ţi mai cer…

fuste scurte îmbrăcate

 în femei lungi

dimineaţa călare sub soare

mitomani gălbejiţi numără zile

                                 seminţe

                                 chiştoace

miroşi a lumină roşie

mi-e frică să te respir

ochii ţi-s două clepsidre

copii leagănă părinţi

sub valuri albe le cântă arpegii

din şevaletul fără culoare

mintea mi-e un…

dreptate ai

să mă cerţi

cuvintele mele

sunt tot mai subţiri

aplecate uneori străvezii

şi mai ales seamănă prea mult

între ele

aici Soarele vine de sub acelaşi nuc

din care număram amândoi cerul

până la un miliard

oamenii la noi sunt tot mai rari

mult mai puţin încăpăţânaţi

să păstreze dorinţe

nici eu dragul meu drag

prin singurătatea mea monotonă

nu mai găsesc motive

doar urmele tale mai mici

sau…

îţi scriu din turn

pe aici nu mai trece nimeni

apocalipsa rulează mega image

pescăruşii au zburat spre infern

singur prin univers

zidesc înălţimi

din nisip

amintiri şi frică

doar timpul e fericit

fiul meu îi seamănă

în lumea lui

castelele

strălucesc încă în palmele mele

nisip pe nisip

cărămizi din…

apoi nimic

te opreşti şi spui simplu

„va ploua”

parcă viaţa şi-ar ţine respiraţia

alergi cu viteza unui tren sălbatic

şi brusc te izbeşti

de zidul singurătăţii

linişte

mintea ta încearcă să iasă

să explodeze

chiar dacă degetele ţi-au rămas

înţepenite

pe mânerul iubirii

apoi nimic

simplu

un chiştoc…

 Împrumută-mi te rog

 două cuvinte

 de ieri de la prânz

 am rămas fără litere…

 mi-am răscumpărat Adevărul

 ipotecat

 înainte de naşterea mea….

 eu ştiu că tu nu împrumuţi

 cuvinte niciodată

 dar măcar azi de ziua mea

 fă o excepţie….

 îmi doream adevărul

 aşa cum te doresc pe tine

 doar  două cuvinte îţi cer

 acelea pe…