despărţire

[paparuz adrian]

Nu mai avem nimic a ne mai spune
Străini,frustraţi,în jumătăţi de lume,
Ne furişăm stupizi,fără speranţă
Tot căutând în beznă o dimineaţă

Nimic din ce a fost nu va să fie
Chiar de ni-s sufletele triste şi stinghere
Chiar de-am lipi iubirea ruptă
Mereu ne vom izbi doar de himere…

Vom naviga prin amintiri,haotic
Şi lacrimi obosite vom ascunde
Vom mai zâmbi,aşa,estetic
Şi noaptea vom urla în perne…

Şi totuşi vom uita ce-am fost vreodată
Un trup şi-un suflet laolaltă
De jurămintele eternului mereu,
Adio tu, adio eu…..

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Să ştii că e o idee. Ar merge un grup. Sau cum ai vedea tu această iniţiativă?

[paparuz adrian]

ce ziceti daca am initia un fel de retrospectiva poetica si fiecare am posta poezii scrise pe la diferite varste ale copilariei sau adolescentei...asa ca un fel de intoarcere in noi? 

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

:) Eee, atunci m-am liniştit. Mă frapase în primul rând diferenţa de stil. Daa, e bine să ne amintim uneori de unde am plecat. Şi, oricum, pentru vârsta aceea e chiar o poezie bună. :)

Grele zbateri şi atunci... :)

[paparuz adrian]

ma bucur ca nu v-a placut..e intr-adevar de prin liceu...uneori meritam cate un remember

[Sofia Sincă]

Ceva nou, vers ritmat la Adrian Paparuz... probabil de la începuturi.

Recunosc, iubesc versul alb mai cu seamă la tine.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

Poezie de despărţire... de poezie?

da Coza

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Adrian, întotdeauna te-am citit cu interes şi cu plăcere. Deja stilul tău îmi e cunoscut, zic eu... Acest poem parcă nu ar fi al tău, mă simt depăşită... Pe lângă faptul că are o prozodie proastă, sunt şi greşeli de redactare (lipsa blancului). Tu scriai în vers liber, nu foloseai semne de punctuaţie decât foarte rar... Bine, e adevărat că poezia scrisă în dulcele stil clasic impune folosirea semnelor de punctuaţie, dar... parcă nu eşti tu... parcă nu e poezia ta cea cu care m-ai obişnuit. Sper să nu te superi pe mine. Apreciez scrierile tale, ştii asta...