îţi scriu din turn
pe aici nu mai trece nimeni
apocalipsa rulează mega image
pescăruşii au zburat spre infern
singur prin univers
zidesc înălţimi
din nisip
amintiri şi frică
doar timpul e fericit
fiul meu îi seamănă
în lumea lui
castelele
strălucesc încă în palmele mele
nisip pe nisip
cărămizi din apă
vis peste vis
speranţe nenăscute
aşteaptă să respire din mine
ruga
înalţ
nimicul îmi mângâie
părul încâlcit
dor tot mai înalt
turnul meu a ajuns la Lună
cu câteva lacrimi printre rosturi
Dumnezeu se vede alb negru
are mâinile ocupate
îţi scriu întâia oară
pe Lună
ca un virgin violând
străbunici
să mă ierţi dacă te-am născut
pentru a te ucide
ieri
alaltăieri
răspoieri
din dragoste
ignoranţă multiplă
îţi scriu
pe aici nu mai trece nimeni
după ce mă citeşti
stinge lumina
Adaugă un comentariu
multumesc mult
Ininteligibilul NIMIC, poate absenţa TOTULUI...
Excelent poem! Bravo, Adrian!
nimicul îmi mângâie
părul încâlcit"- am remarcat aici...si sa stii ca fiecare avem turnul nostru propriu...al meu este cel mai frumos...:D
Felicitari...subscriu colegilor...drag de tot ce scrii, nu ma plictisesti...:D
multam
Splendid poem.
da Coza
Superb... ai reuşit un tablou oniric, celest.
Chiar dacă are tentă de apocalipsă, rodul imaginaţiei pusă în metaforă transformă stări sufleteşti într-un tablou imprevizibil.
Un poem cât un întreg univers.
Cu apreciere, Sofy!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE