apoi nimic
te opreşti şi spui simplu
„va ploua”
parcă viaţa şi-ar ţine respiraţia
alergi cu viteza unui tren sălbatic
şi brusc te izbeşti
de zidul singurătăţii
linişte
mintea ta încearcă să iasă
să explodeze
chiar dacă degetele ţi-au rămas
înţepenite
pe mânerul iubirii
apoi nimic
simplu
un chiştoc aruncat
râzi
deşi ştii că n-ar fi trebuit
să plouă
că n-ar fi trebuit să exişti
te opreşti şi uimit
îţi priveşti umbra
plecând înainte
apoi nimic
Adaugă un comentariu
"eu prelungesc cuvinte
până la limita descărnării
dau bice nimicului
în sens giratoriu
în cimitirul ce-mi creşte în locul măduvei
nici un oftat nu mişcă vântul
doar clopotele astea înfiorate
mi se agaţă de trup"
(Nuţa Crăciun)
O poezie din ''nimicuri''... foarte interesantă! Dar sentimentele create se leagănă între a fi şi a nu fi.
Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!
Poem cu sevă.
Plăcut mult.
da Coza
.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE