un singur butoi
mi-a rămas
şi acela dogit
mâncat pe alocuri de cari
în faţa ferestrei sparte
prin care ţi-ai aruncat
mai întâi inima
şi apoi chiar trupul
ud de coşmaruri
nici acum n-am înlocuit
sticla rămasă
de atunci ameninţătoare
ca un rechin
ci doar capul
strecurat printre cioburi
l-am lăsat acolo
să umple ultimul butoi
cu lacrimi
pentru tine
Adaugă un comentariu
Apocaliptic tablou. Urmuzian, chiar. Place tare.
da Coza
nunațe umbrite într-un butoi ...
frumos...
Copleşitor şi... SUPERB!
oaiii! un butoi de lacrimi!
Existenţă posacă, incapabilă de a trece peste ceea ce doare.
Am citit cu plăcere, poemul ce frapează, Sofy!
Ce doare dragostea! Frumos!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE