Aho, aho, poeţi-fârtaţi

Staţi pe site şi nu mânaţi

Chiar de gându-i la cârnaţi

Şi la ţuica piperată

Descântată lung în vatră

Ori la berea cu broboană,

Ori la vinul fiert din cană,

Sau la vreo blondă codană…

Şi voi, poetese fine,

Nu vă gândiți la tartine,

Nici la blănuri, ori botine

Şi-ascultaţi puţin la mine,

Sau citiţi astă postare

Numai de o fi răbdare –

Că n-am mai scris…

Mai traversează înc-o barcă Styxul,

Se mai petrece astăzi un poet,

Jelește-un vers orfan; pe masă, pixul

Uitat e lângă foaia de caiet.

Nicio pierire-n lume nu se-amână

Și orice azi pe loc se face ieri;

Sub greutatea morții se sfărâmă

Speranțe, și mărire, și dureri.

Copita lui Pegasus vajnic sape,

Ca el, Poetul, să răzbească-n Timp,

Iar Hippocrene, dulce, îl adape,

Pân’ slova lui…

zâmbetul meu

stă ascuns în căldura mâinilor tale

când îmi deschei toți nasturii trupului

în pașii sângelui ce-mi galopează prin tâmple

când ceasurile lumii se opresc

clipă și eternitate

cădere și înălțare

când nechemate toamne

aprind vreascurile tristeții

în arderea durerii

te iubesc cu buze flămânde

să nu simt că mă dorești pe jumătate

sărutul acela îmi zdrobește celulele

îmi mistuie…

         Motto:

         Moartea e un somn fără vise –

          fără visul de a te trezi.

Ninsoarea, parcă din fulgi de îngeri,

te îndeamnă la somn veşnic,

în seara asta de Crăciun.

Cum să nu adormi,

când eşti atât de pur?

în noaptea asta sfântă

a unui alt Crăciun

cerşesc pentru ogoare

o mantie-argintie

aș vrea din nou fiorul

zăpezilor albastre

un zâmbet de copilă

și Moşul să mai vie

nu mai aprindem stele

pe cerul cel deşert

colindu-ades se stinge

în iarna asta fadă

iar cetina brumată

şi cozonacii mamei

au parcă alte-arome

când fulgi nu vor să cadă

ating fereastra…

îmbracă-mă cu tine

dragul meu

rămână doar ninsoarea din păr

iar de-mi va fi cald

stinge-mă cu o lacrimă

adună-mi obrajii sub picăturile iubirii

spală-mi nopţile plânse vreodată

desenează-mă linie în palmele tale

nu-ţi fie teamă

că nu vom atinge vreo margine

fundătura va mărturisi

dacă apusul este în noi

(elidă)

Din soarele fierbinte rămas-a doar o șoaptă –

Ce vrea cu mine iarna, prin parcuri de mă poartă?



Aleea cea cu visuri de vânt e răscolită –

Ce vrea cu mine iarna, ce polițe-mi achită?



Se risipesc clepsidre în zvârcoliri de pleoape –

Ce vrea cu mine iarna, când tu nu-mi ești aproape?



Chemărilor arzânde, ecoul le răspunde –

Ce vrea cu mine iarna, în suflet, când…

ce ninsoare cruntă s-a pornit în lume

cum mai urlă-n noapte viscol și dihănii

ți-aș trimite grabnic șase cai în spume

înstelați și nobili înhămați la sănii

să mi te aducă să te-aștept frumoasă

cu un vers și-un cântec blând să mă împaci

să mă iei în brațe să te pun la masă

s-adormim pe urmă liberi și săraci

să rămânem singuri rupți de orice veste

în pustia mare copleșiți de vină

să nu mai conteze…

decembrie pleacă şi duce cu sine

dantele ţesute cu fir argintiu

miresme ascunse în dulci cătăline

și-un vag sentiment de apus şi târziu

privesc prin fereastra brodată de ger

pe nori cum caleştile vântului suie

îmi ești o părere pierdută-n eter

ca negura morții ce-apare și nu e

cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut

sărutul tău cald mă atinge pe frunte

iar eu mă întreb ce-aș avea de…

Cărarea noastră scânteiază, sub al zăpezii lampadar –

E tot mai trist să văd cum pașii ni se-ntâlnesc atât de rar.

Își jeluiește vântul soarta, peste drumeagul necălcat –

E inutil să-mi fac iluzii, când pașii ni s-au depărtat.

Plutesc în ceață umbre albe, precum fantasme în pustiu –

E tot mai greu să cred că pașii s-or regăsi într-un târziu.

Vin nori cu ciuturile pline, peste nămeți s-aștearnă ploi –

E în zadar…

S-a înserat devreme și-i zăpadă,

Peronu-i rece, gara amorțită;

El strânge-n pumn batista dăruită...

Ar vrea măcar o dată s-o mai vadă!

Și au pornit pe linii paralele.

Ceasornicul cu limbile-n tăgadă

S-a tulburat de lacrimile grele.

Un gând lăsat în urmă. Viața fadă.

Un șuierat funest... Degringoladă.

Omătul sângerează pe sub stele!

.

.

         …