O bucată imensă

de noapte

mi-a strivit zborul.

Oare unde se duc

steluțele, când mor,

la culcare?

Suntem atât de vinovați

de viață

încât murim prea repede.

Oare dincolo

e ieri…

  ARITMETICĂ

cât fac două braţe ale mele

cu două ale tale

împletind cunoaşteri pe tabla universului

întreb inima

sfioasă îmbujorează macii

şi susură blând:…

o jucărie

cu cine să pornim în vis

să cucerim tot ce  e sfânt,

când aripile noastre ni-s

tot mai aproape de pământ?

privesc la fiecare…

Ai fost

născută

pentru

cuvinte



Şi-ai

ratat



Cele

mai

frumoase

poeme

din

Univers



(Mai

păstrez

pentru

final

un

vers)



Ai

dezbrăcat

realitatea



Până

ai

ajuns



Vorba

poetului



La

esenţa trandafirie

a

lucrului

în

sine…

Întâiul

Nerostitul încă de nimeni

Pentru că adam nu fusese modelat

Iar blonda evă nu părăsise osul coastei

Mele

Întâiul cuvânt era atât de singur

Îşi auzea ecoul

Şi speriat

Căuta să se întoarcă de unde nu apăruse

Dar nu putea

Pentru că la început a fost cuvântul

A FOST CUVâNTUL

Al doilea

Pas a fost al atlantului

Care a hotărât că planeta aia atât de albastră

Pe care a văzut-o

Din înalturi

Îi va…

alb,

un pui de

lumină vie

dintr-un astru

ocean lacrimă rouă

sau strop înflorit de ploaie

mamă curcubeu şi tată soare

univers trăindu-şi eternitatea

într-un boţ de pământ big-bang-ul

râde ignoranţa plânge

iconştientul vibrează

cuvântul  te iubesc

albastru

Pe vetre vechi se-aprinde iarăşi focul

Deasupra cer senin cu zările mă-mbracă,

Privirile timide încep sub pleoape jocul

Când muguri de lumină încep să se desfacă.

Fiori mă ard în palme şi trupul e un jar

Unde se zbat iluzii cu visele din noapte,

Rupând în taină-o filă din tristul calendar

Când focul arde clipa pe vetrele din şoapte.

Ca un apus sălbatic cu trupul sângeriu

Te semăn printre gânduri fiindu-mi dor de tine,…

din dor de albastru

prin  deşertul lumii

umbra căuta leacul vindecării

 nevederii  de   iubire

jumătate dor de albastru, jumătate trup de nisip

talpa de gând  semăna

în necuvântul arid

trei  seminţe  de  mare

jumătate dor de albastru, jumătate trup de nisip

un nor  desprins

din braţe de cuvânt hrănea

cu stropi de răcoare nisipul flămând

jumătate…

       Încă  de la început te-ai prins în jocul bărbatului...

       presupus pereche,

       din a  cărui coastă ai răsărit tu:

      tu Ana-femeia  cetate, încărcată cu atâta mister,

      ce aştepta în taină mare, să-l pătrundă el,

      bărbatul... presupus pereche;

     tu Ana-soţie credincioasă,

     demnă de sacrificiul suprem

      şi neânduplecată de nicio stihie,

     …

Sărim din secundă în secundă

Ţinându-ne cu greu echilibrul

Viaţa ne este râul repede de munte

Pe care

Îl trecem păşind şovăitori

Pe secunda lunecoasă

Oare cine cade primul?

Ai gleznele fragile

Iubi

Stiu sigur că ciocul pescăruşului

Ţi le poate frânge

Închide geamurile şi trage draperiile

Nu-l primi în mansardă

Nu acolo e fluviul lui

Tu continuă-ţi dansul în întuneric

Chiar dacă singurul spectator

Sunt…

Am hotărât să nu-ţi mai ning cuvinte!

E lumea mea împinsă în genuni.

Mâinile cui mai pot să mă alinte?

Cum mai zâmbeşti ştiind că rup furtuni,

Din streşinile cuibului de vise

Şindrile albe? Urme de grafit

Pe foi de gânduri, de curând rescrise

Le smulge vântul drumului cotit.

Şi-n ochii cui să-mi oglindesc pustiul

Dacă ai tăi spre alte zări privesc?

S-a veştejit în ramă auriul

Acelui zbor în doi,…

nu vă faceți griji

manglitorii de timp tot ne fură

cum ne-au furat toate iluziile

trebuie să împrumutăm de la madame bovary

puțin orgoliu și spiritul de aventură

în care paradoxul clipelor…

Daţi-mi o  măsură să pot afla

durerile mamelor.

Fii pentru un ceas măicuţa aceluia

ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.…

Chiar prin  picăturile de sânge

cântecul ca un miracol plânge

 Costel Zăgan , Distihuri rebele

EVOLUŢIE

pe respiraţii de lut fir de argint desfăşor

pe axa pământului

ciuturi pline adapă cerul cu aripi

reflexia umbrelor adună poveştile invers

chitanţier de lumină aşteaptă totalul să facă

întâlnirea în vertebre…

Într-o singurătate suportabilă

cu privirea adumbrită de plictis,

ziua se strecura…

Ascuns în străfunduri

cu voce înceată,

strop cu strop

se rostogoli în note izolate

sub ploaia de gânduri

rămânând nemişcat, cu ochii plecaţi,

scârbit de lume

ascunzând orgoliul

într-un stoicism discret

de amorţeală

din nuanţa tristă a cerului

cu o îndrăzneală plină de…

De un simplism demodat

într-un aer plictisit,

zâmbetul atârna nesigur,

o provocare permanentă

a umbrei mişcătoare a gândurilor

din ultimul refugiu

al unei plăceri sălbatice.

nicio pǎdure niarne*

nu-i atât de deasǎ

cum sunt drumurile care-mi ies în întâmpinare

laolaltǎ cu oamenii

care-și cautǎ vindecarea

știu

cǎ sunt posesori de rǎni lǎuntrice

peste care

ȋși trag draperii

temǎtori sǎ nu-i ardǎ…

Sunt sabia

dar și armura greu lovită,

nu strălucesc

dar caut în adânc.

Sunt pașii mei

atât de grei în tină,

dar lângă soare

mă îmbăt în zbor înalt.

Sunt apa ce se scurge

dar și stânca,

mă umple aroma

primăverilor târzii

și am lăsat

să curgă-n mine frunza

de verde crud

cu încrustații arămii.

Am trupul tot

o odă înălțată

dezlănțuirii aprige de vânt,

lovind în piscuri

și rupând…

CERC

am terminat vorbele

ţesătura s-a destrămat periculos

numără vertebre de vifore

picioarele toamnei

grele

duc poverile gândului copt

în cuib de vultur…