Cu braţe istovite în iarna-nvingătoare,

Cu umerii striviţi de omătul greu

Mai pâlpâie speranţa de-atâta amânare

Chiar dacă-n mine toamna va sângera mereu.

S-a-ntretăiat aleea înflăcăratei veri

Cu poteci ascunse-n pădurile din gând

Şi am rămas cenuşă când ai venit să-mi ceri

Zidirea să o nărui din visul meu „plăpând”.

Am rătăcit adesea ardoarea prin livezi

Uitându-mă-n visare ca-ntr-un izvor de cer,

În…

mă simt uneori bunicul pământului

deși știu că sunt doar un puști uitat

într-o lume prea mare pentru el…

Pe larma

răzvrătirilor din sânge,

ca un blestem

ascuns în rugăciune,

aud nisipul clipei

cum se zbate.

Dac-ar fi și dac-ai fi,

să ne iubim pentru-o zi,

am putea călca desculți

peste mere și grăunți,

am putea zbura, zburând,

peste vremea din oricând.



nu m-aseamăn nimănui,

de aceea, dorului,

îi zic frate de frăție

unde nu-i călugărie,

iar oțătulu,-i zic: vere,

lasă-i lumii arce, sfere

și minunea, ca să spere.



am la mine-n putirință,

vraja ta dinspre ființă,

cerul, nepătat de fapte,

ziua…

oprisem câteva culori zdrențuite

treceau spre munți

puteam să mă înrolez

fiecare nuanță mă făceau una de-a lor…

Nu citesc instrucțiunile

altă dimensiune lipesc

pe spatele fotografiei din care întind brațe spre mine

clarul de lună poate să muşte parţial din abis

sau din mine totuna unul se caută pretutindeni

pupila tremură timidități închid ochii și sar pe spirele timpului

îmi lipsesc din contabilitate câteva…

sǎ urc

într-un oraș mai înalt

ascultând ecoul veacului stârnind vântul

defrișându-i tǎcerile

sǎ calc piatra rǎbdǎtoare ca o icoanǎ

a cǎrei aurǎ rǎspândește în aer monadele

adormite ale atâtor legende

sǎ mǎ simt mai ușoarǎ cu o umbrǎ aplecatǎ

peste înțelegere

iar umbletul sǎ mǎ ducǎ…

Sunt apa ce susură de un dor,

veşnic nepotolit.

Voi îngheţa la venirea iernii

văzându-mi iubitul îmbrăţişând

un alt suflet îndrăgostit.

Mă vor privi ca pe-un decor abstract.

Singurul lucru care va conta,

va fi fericirea lui,

alimentată mereu de alte…

Plouă mărunt, pe trotuare

vântul se-avăntă fără milă,

trecători prinşi de înserare

pun alinarea clipei în argilă.

Se moare greu de bătrâneţe

sub greutatea anilor trecuţi

şi trec convoaie cu tristeţe

prin toamna mirilor tăcuţi.

Un clopot se-aude în ploaie

sub pleoape lumina s-a stins,

iar strigătul vieţii se-doaie

în colţii temutului sfinx.

E noapte şi plouă cu moarte…

din sforile tale fire de iarbă

din ştreanguri ochi de lumină

din tremurul apei curgerea către cea care sunt -

sunetul îngropat sub iluzii

aburul căţărător spre înalturi

când pământul oftează

de parcă povara lui ar fi fost singura

ce poartă numele de lume



seara numeri fiecare tresărire

şi-mi strângi emoţiile

cu fiecare cuvânt rostit

de parcă ai vrea să nu pierzi…

Fluviul ...

inundând un câmp de fum.

Aud nisipul clipei

cum se zbate pe larma

răzvrătirilor din sânge,

când pragul dinspre tine

îl pătrund.

 Nu mă atingi și totuși eu te respir în toate,  

nu

nu pot fi în aceastǎ imagine

aplecatǎ atât de mult peste realitate

eu locuiesc într-un fel de atemporalitate

adunându-mǎ de pretutindeni într-o singurǎ inimǎ

și-o bucatǎ de duh

atât cât sǎ încap

afarǎ las toți nesupușii orei exacte

și toți pierduții de mame

urlând sǎ se mai…

Exist din dispreţ

"singur printre poeţi"

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

zidesc tăcerile
lovite de timp

ca o rugăciune
înaintea pâinii
mă frâng
în mâinile tale
cu smerenia
bobului de grâu

răsplata bunăţăţii

aşteptarea
o vinzi
pe treizeci de litere
care nu se adună
în Cuvânt