Of, ce lungă noaptea asta, are poduri de mătase

Ce se-ntind ca o nălucă între două maluri arse.

Te zăresc în vârful toamnei, printre stoluri rătăcite.

E târziu. Și ce departe mi-ai zidit chipul, iubite!

Altădată aveai țărmuri, toate în același gând,

Nu știu ce făceai cu ele, însă le-auzeam…

în şir de clipe a bătucit pământul şi el  

a înghiţit-o. Toată. Strânsese tot albastrul

în cercul lui de roşu. Diguri de gheaţă controlate

aştern în locurile lui de răbufnire. La muşuroi.  

În soare

să se topească,

să se reverse  

dinlăutrul lui, toată apa. Să fie oglinda cerului.  

Mai presus de iubire, de tăceri şi cuvinte,

devorând constelaţii în grădini fără flori,

preaslăvesc o icoană din altarele sfinte

unde fluturii-mpart frumuseţea în zori.

Rugăciuni nerostite lângă zidu-nserării

fac din clipe miracol şi din nopţi veşnicii,

cât există pecetea pe obrazul uitării

amintind că e viaţă prin amurguri târzii.

Întregindu-ne zborul mai presus de iubire

locul nostru în zări a rămas un…

am strâns toate pânzele vremea catargelor a trecut

pustnicii cară lemne pentru aceeași colibă

arhitectul cu imagini ponosite doarme înțelegător

a uitat acoperișul într-o parte

frigul îndrumă oaspeții în spatele ușii albe

manopera asta mă…

ne vom întoarce într-o zi la bar

tu sticlă plină eu pahar

îţi voi sorbi din gură vinul

aroma clinchetul suspinul

parfumul fin de miraval

de angelină cu prival

cu şipot potrivit în dans

peste-o colină din provance

o să-ţi alint

stăpână

chipul

ce-a franţuzit în el nisipul

cu dulci mistere-n clar de lună

ce cad…

Sunt trimis să navighez pe ape îndepărtate

să apăr pacea şi la nevoie

să intru în război.

Un…

a rupt încordarea strânsă peste timpul

aşezat pe albastru. A curs în noaptea plină

de furnicări,  

de gânduri,

de râuri ce-şi plouă fără oprire grădinile din suflet

cu dor,

cu dorinţa de lumină, de zi

şi

continuă

să-şi scuture norii.      

Dragostea-i un portativ

plin de stele muzicale

la pian ultimativ

cântă două portocale

Plin de stele muzicale

iarăşi este firmamentul

noaptea numai în sandale

cântă patu-i accidentul

Iarăşi este firmamentul

la pian ultimativ

începe bombardamentul

dragostea-i un portativ…

Poate nu ştiu cum să-ţi ofer o floare,

cum să-ţi aştern cuvintele perechi

tot aşteptând o dată viitoare,

să rătăcească clipa în visele mai vechi.

Să fiu din nou răzorul ce-ţi hrăneşte

tulpina, frunza, ramuri şi destin,

chiar dacă totu-n jur se ofileşte

eu ţi-am păstrat un colţ de cer senin.

Nu -mi cere să fiu sfânt lăsat în agonie

pentru că nebunia e răul necesar,

şi toate sunt desfrâu în robă ruginie

când…

OCTOMBRIE                                                                                                           TOAMNĂ

de Ioan Florin Stanciu                                                                                      de Ionel Mony Constantin

Ce limpede-i lumina departe, pe mare,                                                       Ce limpede e vinul în pahare,…

Țipete înecate în balans

ca de senin curgând fără vlagă

imită ieșirea din minți…

prinde adierea

coborând din munţi

cuvintelor să schimbe-nfăţişarea

când dă din primăvară-n ramuri floarea

ia în braţe pomii să-i săruţi

rostogoleşte-te în iarba-nrourată

amirosind în voie răzvrătirea

căzut din ceruri

pierde-te cu firea

cum o copilă pentru-o ciocolată

sparge calendarul lumii lui avraam

şi…

brăzdează cerul din suflet. Avertizare de nori sparţi  

în privire. Se surpă malurile săpate în pleoape. Curg

pe obraji în cădere pe piept, să ardă dorul

(cu)prins de albastrul zilei

din zori

şi zbor

printre stropii de roşu-ars pământ

sub tălpi sfârâie jarul dorinţei. Cod portocaliu.    

îmi plimb şoaptele aducătoare de ploi

pe strada cu forma chipului tău

înnoptez în siguranţa pasului…

Voi fi pământ şi tu rădăcină în mine,

de trupul tău voi rămâne legat,

deasupra o lume ce nu-mi aparţine

va râde nebună de cel ce-a plecat.

Voi şti dacă vântul îţi rupe din ramuri,

simţi-voi suspinul în frunzele verzi,

cu sufletul umbră pe albele geamuri

durerea prin mine aş vrea să o pierzi.

Cândva voi străbate cărarea spre sfinţi

să cer de mai pot o viaţă prin cer,

răpindu-ţi tristeţea din ochii cuminţi

cât…

Sonetul toamnei                                                                        Sonetul Doamnei

Iordachescu Dragos Nicolae                                                       Ionel Mony Constantin

Lividul nimb te-aduce pe o toamnă,                                       Un zvon perfid mi te aduce doamnă…

lumea trecea grăbită

dornică să moară

căței creți purtau la plimbare

în lesă

doamne decolorate

domni morți deja de singurătate

de onoare

era o duminică picasso

iar noi eram pictați doar pe jumătate

goi

sub o ploaie de fluturi albi

cerul înflorise pe șevalet

mă sărutai flămândă

de începuturi

inima îți ieșise la soare

sânii îți creșteau

sub palmele…