toamnele mele au unghii albastre

înfipte în cerul sărac de cocori

cohortă de frunze migrează spre nori

saltimbanci armăsari mușcă din astre



nopțile sunt săpate-n alabastru

lacul îşi doarme pe nuferi tomnatici

somn mi-e herghelia de cai sălbatici

vis hieratic ce sapă-n vers castru



florile își pierd petalele slabe

se îndumnezeiesc arborii-n cuvânt

logosul-vitraliu pictat e de…

necruţător

sălbatic

când eu sunt în tine

de la facerea lumii

tu spui că nu mai poţi respira fără mine

că lacrimile ţi-au rămas pe obraji ţurţuri

că braţele ţi se usucă de nemângâiere

şi că numele meu îţi pârjoleşte fiecare clipire

dar dacă m-ai lăsa să te cuprind

în mijlocul zilei

şi al tuturor

în miezul nopţii

şi al viselor toate

să urc

să urc din…

Dumnezeul toamnelor mele

mai naşte fluturi

pe coame de cerbi

sub fereastra deschisă

Bacovia-şi stoarce sufletul ud

am traversat nepermis de verde

respiraţiile toate

crescând în firul ierbii

crucea timpului 

mi-a zidit sub piele

crengi şi tălpi de frunze

prelungiri de strigăt

îmi sunt…

M-ai amăgit cu struguri strânşi în poală,

Cu mere vii din pomul alăsat,

Să te visez, venind din toamnă, goală,

Să-ţi înflorească sânii sub macat.

O iarnă lungă să-ţi mângâi ciorchinul,

De miresme coapte pe colină,

Să limpezesc de pofte-n mine vinul

Coastelor bătute de lumină...

Iar de va fi să fie şi din mere

Să gust, umbrind pădurile confuze,

Să-ţi rodească trupul de plăcere

O primăvară cu lăstari…

nu-mi tăcea deloc cu buzele întins lipite

pe cerul meu albastru când îmbrăţişam

crucea

din capul locului

în care te-am lăsat

Tată

şi

Sufletul.

Sufletul a venit, a ştiut că sunt la tine.

Indestructibilă legătură. Niciun cuvânt  

nu o poate rupe

când toate necuvintele şoptesc: Te iubesc!     

Nu m-am păcălit,

amintindu-mi că sunt

nenăscutul

căruia ceața divină

îi ține loc de chip și

conținut fără grai.…

duminicile-mi stau pe coate

julite în sudoarea pâinii

niciodată sărbători

nu le-am atins…

pe tine te scriu iubito

cu fiecare literă

aşa cum mă priveşti

cum mă îmbrăţişezi

cum toată mă săruţi

până la începuturi

te scriu cum mă visezi

şi cum îmi mângâi dimineţile

te scriu cu sângele meu

cu inima

din tot ce am fost

şi din tot ce voi fi

eu nu scriu cuvinte pe stradă

pe pereţi

în sticle aruncate în mare

pe tine te…

eu nu ştiu cine eşti femeie

eu nu ştiu

cine eşti, femeie,

până nu-ţi ascult

 dorul tău,

atunci mă simt

pribeag

 ca o pasăre

în zbor nupţial

şi înmuguresc

în…

De la rădăcinile somnului roua învață să audă fluid.

De la auzul stelelor iarba învață

să-și desîntunecească vederea.…

şi-a cerut noaptea pentru vise. Visele

cu ochii sufletului deschişi

spre albastru întins

peste roşul

pământ-

sclavul fără respiraţie al orizontului

cu tine.      

încă o dată şi încă o dată te pierd înserării

ţi-ai găsit rătăciri suplimentare

stânga-ţi aduce sfere

dreapta căderi

anotimpurile calendare

părul şlagăre obosite

de nevederi

te-am aflat într-un târziu

fir de grâu cu cicoare

emoţie împletită

cu ascunzătoare

şi ne-am pierdut prin nunţile rebele

ce şi-au amanetat ferestrele de jad

focuri răsfirate-n citadele

în coli…

bea-ţi liniştea cu zahăr cubic

pe terasă latră iubirea aia a ta  rubensiană sau rubicondă

am încrustat în stern arsura bătută în cristale swarovski

stil Adrian Haiduc  nebotezat deplin

n-am ochi pentru aproape(le)

văd distanţele tridimensional

cu retina mea dezlipită

ţi-aduci aminte pe când  umblai cu ochelari de cal

şi ne priveam la un film trei D

fumează-ţi nebuniile ca pe pipa păcii

joint cu…

Fără să vreau am călcat pe tivul privirii

pleoapele s-au strâns rupând legătura cu lumea

am căzut în prăpastia gândului

păduri de iluzii crescute pe stâncile deznădejdii

trupul meu firav mănunchiul meu de sentimente

toate răvăşite încurcate în crengi de incertitudini

palme sângerânde zgâriate în spinii cuvintelor dure şi reci

departe mângâierile aşteptau să fie găsite

iar eu nu eram eu iar tu nu erai nicăieri

m-am prins de o lacrimă şi…

La margine de cer se leagănă norii

vibrând între lumină şi întuneric

cu cenuşiul bat la porţile infinitului

picurându-şi neputinţa în cleştii pământului

în moartea amurgului tăcut sângerând

nimeni cu nimeni în lumini se adună

să-şi ţipe dorinţa-n trecute iubiri

tăcerile cu tăcerea se înţeleg

cu pas furiş intru în curtea stelată

şi-mi reazăm fruntea de pulpa nopţii

peste apele tulburate…

adevăratul mers pe vârfuri

se învaţă în inimă

cruţi palmele de noroi

şi tâmpla de vise

nu ştii la plecare

unde te aşteaptă Dumnezeu

şi dacă primeşti la pachet

viaţă pentru acasă

o porţie de bun rămas însă

alungă gustul de rană al duminicilor

în care n-ai îngenunchiat ochii rugii

îţi iei cu tine sufletul cu ochii închişi

tânjind primăverile

bărbatul îţi spune pe nume

e cel mai recent

şi mai pregătit 

pentru a trece…

Îţi scriu acum, tăicuţă, o scrisoare

De-aici, din astă lume trecătoare,

De unde tu plecat-ai fără vreme

De parcă pus ai fost între blesteme.

Te-ai dus, tăicuţă, într-o primăvară

Când florile-ncepeau ca să răsară,

Când în prisacă se trezeau albinele

Şi începeau să se mărească…

cu goliciunea mea

fără filtru

mă fumez până în memorii

cu inimă cu tot

mă fumez de tristeţe

de disperare

de frică

mă fumez resemnat

şi mă scutur pe trotuar

sunt propria mea ţigară

ultima din pachetul vieţii

cumpăr timp 

exclus second-hand-uri 

n-am nevoie de uzuri

le am pe ale mele

nu știu cum se face dar mereu rămân fără

trei sferturi pe plantație 

când mi-i lumea mai dragă 

gardurile încep să mă strângă drastic

și spațiul parcă intră la apă

uneori n-am loc dar mi-l fac cu sapa

măcar s-apuc să strâng roadele

al patrulea sfert e microscopic

nu se vede cu ochiul liber

e aproape o iluzie 

n-are…

Sunt poet sper îmi revin

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE