Quo vadis?

[Vasilisia Lazăr]

greu trec secunde

de parcă timpul m-ar fi uitat

 

desenez umbre pe tavan

numărând şuviţe

şi gânduri...

 

în depărtare un urlet de câine

cuprinde liniștea ca o disperare

  

azi am mai îngropat o speranţă

încă aud ecoul clopotelor

 

nu plâng

lacrimile n-o vor întoarce

viața are nevoie de durere

nisipul din clepsidră curge încet

nu-i văd capătul –

e doar o vârstă

când s-a mai sfârşit un vis

.

(din volumul „Anotimpul întoarcerilor, 2017)

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc cu drag, Augusta! Încântată de interpretare, Nikol. Mulțumiri cu drag!

[Nikol MerBreM]

Un foarte bun poem de stare în care ne regăsim, cu ușurință, ori de câte ori renunțăm la un vis, ori de câte ori, aflați într-o răscruce a rostului vieții, întrebăm cu vorbele Sfântului Petru ori, mai degrabă, parafrazăm celebra întrebare, ,,Quo vadis, Domine?". Interesant este contrastul dintre căutarea din titlu și resemnarea din poezie. Cu toată încărcătura tristeții, versurile emană o acceptare demnă. 

Drag,

Nikol

[Chris]

o stare de tristete apasatoare foarte frumos descrisa!

[Vasilisia Lazăr]

Acest poem a fost scris de mult, pe la începuturile mele poetice. Sincer nu mai știu de ce eram eu atunci atât de tristă și ce speranță îngropasem, dar mi-a plăcut poemul și am zis să-l împărtășesc și cu voi. Deși nu e de dorit, poate fi al fiecăruia dintre noi la un moment dat.

Vă mulțumesc din inimă pentru aprecieri și comentariile generoase și pline de căldură!

Cu mare drag!

[Floare Arbore]

un poem care m-a înduioșat, este mai mult decât melancolie, regret că sufletul tău trebuie să treacă prin așa grea tristețe, dar știu că tu ai o inimă plină de iubire cu care  strângi în jurul tău oameni care să te iubească, să te prețuiască la justa valoare. meriți tot ce e mai bun și mai frumos pe lume. cu drag și prietenie las semnul meu de prezență

[Costel Zăgan]

Melancolia, partea nevăzută a poetului, respiră printre cuvinte: poezia este vie!

[Amanda Spulber]

Bine surprins momentul acela, încremenit în timp, când nu mai există nici lacrimi, nici revoltă. Pare că durează la infinit. Și chiar durează, nu ne părăsește durerea, chiar dacă ne ridicăm și mergem mai departe.

[bolache alexandru]

O poezie tristă... Îngropând speranțele omoram visurile. Dureroasă poezie!

[Stanescu Valentin]

Căutând în ieri viitorul, clipa mă-ndeamnă să mângâi cu răbdare tristeţea să-i înţeleg izvorul... Azi, n-’’am mai îngropat o speranţă’’. Zorii zilei de mâine îmi vor aduce alţi lujeri prin care să mă înalţ peste vâltoarea altor gânduri. Voi fi!

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Frumos și trist!