Prăpastia gândului

[Vezi blog]

Fără să vreau am călcat pe tivul privirii
pleoapele s-au strâns rupând legătura cu lumea
am căzut în prăpastia gândului
păduri de iluzii crescute pe stâncile deznădejdii
trupul meu firav mănunchiul meu de sentimente
toate răvăşite încurcate în crengi de incertitudini
palme sângerânde zgâriate în spinii cuvintelor dure şi reci
departe mângâierile aşteptau să fie găsite
iar eu nu eram eu iar tu nu erai nicăieri
m-am prins de o lacrimă şi m-am strecurat din mine
lunecam pe obraji lunecam pe lumină
cui aparţin cine mă va prinde din această nefirească plutire
mi-am lipit obrazul de iarbă să nu doară
cicatricea nevindecată a destinului
sprijineam cu palmele cerul să pot respira
în pieptul meu se auzea bătând la intervale
neregulate de timp inima ca un clopot vechi
fără să ştiu că frânghia lui era legată de tăcerile tale

[gina zaharia]

în prăpastia aceea cresc umbrele florile-de-colț...

frumos!

[x]

Multumesc pentru remarca si comentariu domnule da Coza!

Cu pretuire!

[Ion Lazăr da Coza]

nefirească cădere 
Semn de plăcut popas.

da Coza

[x]

Va multumesc prieteni dragi pentru popas, lectura, comentarii si aprecieri!

Cu drag si pretuire!

[Angi Cristea]

 O luptă  interioară legată de pierderea sentimentului acut de iubire. 

[Corina Militaru]

Cumplită, prăpastia gândului! :) Frumos, final deosebit.

[Sofia Sincă]

Un prozo-poem despre sufletul deznădăjduit. Un țipăt trist de ajutor răsună în zadar. O stare afectivă se desprinde din text, încorsetată de lipsa ei.

Am citit cu plăcere un  text expresiv.

Sofy

[bolache alexandru]

O prăpastie periculoasă în care tăcerea este principalul vinovat.