de-un picior legat vântul
se gudură adulmecând

salin îţi aduci încărcătura
din vreun port
european soarele se simte
în largul lui un reflector
pentru pescăruşi pe loc repaus
la raportul de dimineaţă

mi-e dor să cobori puntea mea
pregătită de debarcare
marea mi te dăruieşte
om de apă
îi moşteneşti ochii
şi forţa braţelor
când mă cuprinzi

persuasiv
eşarfe de fum
înnoadă gâtul norilor
pe catarge

În mine multe încep să se ofilească,

simţurile sunt ca nişte ramuri uscate

de care se agaţă în frigul iernii lumina îngheţată

a stelelor

fiorii au o culoare gălbuie cu miros de ceară

topită din lumânări aprinse în capela tăcerii,

mor câte un pic prieteni, obsedat de-atâta

zgomot încep să ador liniştea veşnică,

îmi este dor să fac cunoştinţă cu propria moarte

am atâtea să-i spun că nu ne-ar ajunge priveghiul

dar ea este întotdeauna…

am nevoie de timp

să te îngrop

între zidurile poeziei

să sap o albie

să-ti spun

că după tine 

simt aerul rarefiat

ca atunci când urci pe munte

și te doare-n coșul pieptului

dar urc,

înțelegi

dacă mă opresc

te iau cu mine 

până jos în valea cu…

atâta timp cât poți privi straniu 

am să găsesc în pietre șiruri de oceane 

inima va succeda întunericul și lumina 

căci iată pe trupul femeii se înalță cruci și ard lacăte

pe drumul meu nimeni nu spune 

despre deșerturi cu noduri dureroase 

nici despre paranteze în sensuri dezghiocate de existență 

sau clone cu palme întinse sub piele

ți-am spus că există un tub unde nu se trântește ușa

te aștept ca un acrobat cu un ochi care râde și unul…

Cu mâna întinsă printre stânci, înspre van,

Împleteam câte-un vis din ninsori-filigran

Şi urcam pe-nserat, înşirând gânduri drepte:

Or mai fi, pe pământ, şi…

Nu îţi voi spune, noapte bună, iară

În mine s-a topit şi disperarea,

Timpul se scurge lin în călimară,

Iar visul şi-a pierdut de mult culoarea.

Se-aude plânsul surd al mării tulburi

Şi valul rece cu alt val se-adună,

Se-nalţă-n cer, sculptează hâde viduri,

De ce ţi-aş spune, iarăși, noapte bună?

Focul s-a stins, doar umbrele aprinse

 Adună fracţii fără numărător...

Te culc-acum, şi-n dimineţi nestinse,

Te voi…

n-am nici un fel de pretenţii

mârţoaga oricum şchiopătează demult

e prea complicat să-i schimb potcoavele

în speranţa că vreun cui de-al lui Pepelea

îi va vindeca beteşugul

nu-mi rămâne decât

s-o iau de căpăstru şi să merg

cât mă ţin cărările

şi depărtările

până când cerul se va plictisi să privescă

de-acolo din bolta lui

un om c-o mârţoagă.

Ele nu auziseră de

woodoo

că nu erau…

                           Încerca să scrie

                           de luni de zile

                           pe hârtie… o idee.

                           Oarbe cuvinte se-aşezau în

                           surde rânduri

                           scoţând la iveală

                           vorbe goale

                           din gura de şarpe

                           a…

                          Mi-am făcut

                          copii la xerox,

                          ţi le-am trimis

                          în căutarea timpului pierdut.

M-apuc-aşa o seamă de călduri

În temniţa căuşului albastru

Când sună iar poştaşul cu facturi

Îmi simt în buzunar noul dezastru

Şi totuşi am în gândul meu fracturi

Să mă întind mai mult peste balastru,

M-apuc-aşa o seamă de călduri

În temniţa căuşului albastru.

Sisif de-ai fi, dar cât să mai înduri?

Să mă transfer pe un tărâm sihastru,

Acolo unde-s puse geamanduri

Să nu mă avânt dincolo de…

lacrimile sunt perfecte

și tu știi asta

mi-ai văzut durerile înălțându-se

straniu…

 …

 …

continui să-mi spui că iubirea 
are tăria fânului cosit în zori
poate ar trebui să trăim 
în crepuscul
răstigniți între cruci
înainte ca prima suliță
să lovească în coastă.

Mă pierd mereu in străluciri de lacrimi

lăsându-mă strivit de genele plăpânde,

când visul înflorit în cetină de patimi

apare ca o umbră ce taina şi-o ascunde.

Urăsc să mai respir cu patimă iubirea

trăind in sufocare prin lumea ei parşivă,

deşi sunt simplu om şi asta mi-este firea,

un an înseamnă clipă şi clipa e tardivă.

Nu vreau să fiu găsit pe rug de flăcări albe

sacrificând întruna tăcerea din trecut,…

De ce tu trebuie să fii aşa de frumoasă

şi eu mereu atât de departe?



se amestecă într-un mod indecent

timpul cu punctele…

Poetul nu visează noaptea,

el își veghează visele de peste zi, 



poetul nu așteaptă moartea,

ea vine ca un hoț peste pustii; …