Poetul nu visează noaptea,
el își veghează visele de peste zi,
poetul nu așteaptă moartea,
ea vine ca un hoț peste pustii;
poetul nu întreabă lumea,
se întreabă pe el despre lume,
săptămâna poetului nu începe lunea,
zilele lui nu poartă nume;
poetul nu are numai cărți de citit,
el mai și scrie câte un gând;
poetul, chiar și murit
rămâne cu un freamăt pe pământ,
poetul nu are pași, dar merge
înspre începuturi, înspre lumină,
poetul nu știe, încearcă a înțelege
dincolo de merit și de vină,
poetul și semnul de întrebare
locuiesc mereu la parter ,
poetul nu are ieșire la mare,
poartă toate mările în el,
poetul nu știe să vorbească,
el spune, pentru ținerea de minte,
că iubirea aceasta omenească
este frumusețe, niciodată cuminte...
Adaugă un comentariu
Poet veritabil:)
Poetul definit de poet. Stăpânul şi robul cuvintelor, analiza stărilor extravagante pe care le trăieşte.
Deosebită apreciere, Sofy!
Cred că ştiţi ce spuneţi. Cât despre parter, nu cred!
Am remarcat:
poetul și semnul de întrebare
locuiesc mereu la parter,
La restul am făcut cu ochiul.
da Coza
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE