Mi-e frig şi mi-e toamnă, mi-e ger în cuvânt,

Privirile-mi arse se zbat la pământ,

Altarul iubirii, altarul cel sfânt

Se năruie-n lacrimi, se clatină-n vânt.



Trădarea mă muşcă cu colţii de fier

Din carnea ce-ascunde un petic de cer

Născut din speranţe şi vise ce pier,

În noaptea din mine, nimic nu mai sper.



Apar din adâncuri sordide şi cresc

Regrete fictive cu-aspect de firesc,

Mascate în zâmbet în juru-mi zidesc

Capcana uitării…

am început să lupt

contra evidenței

voi fi contra

acestui torent scabros

numit lume virtuală,

o lume a moralității incerte,

a pasiunilor ilicite

ascunse pe chaturi private,

a degradării tuturor valorilor

care definesc ființa umană:

respect, bun-simț, corectitudine,

dar, mai ales, gândire,

iubire,

iubirea în toate formele ei,

indiferent că este pentru o persoană,

pentru o idee...

iubirea s-a…

Ți-aș spune despre cântecul dimineții,

despre revărsarea culorilor ce invadează răsăritul,

despre zâmbetul înflorit pe buze,

despre vulcanul domolit

în mreaja visării.

Ți-aș spune despre flori și frunze,

despre cer și soare…

Dar nu!

Am să-ți spun despre urletul mamei

care își plânge copilul ucis de nepăsarea celorlalți,

despre geamătul bătrânilor aplecați

sub poveri prea mari pentru umerii lor,

despre zbaterea…

Un punct comun cândva, iubirea,

a-ngemănat două destine –

un Tu de-un cromatism aparte,

un Eu pierdut printre ruine.

Eu – doar amurgul vieții-n care

strânsesem vise prezumtive,

iar Tu – un răsărit sălbatic

printre iluzii primitive.

Ca-ntr-un delir scăpat din cușcă

ne-am întâlnit instinctual,

gândiri diametral opuse

unite-n punctul virtual.

Eu desenam spre est…