Narcisism

[Adina Speranta]

am curajul care i-a lipsit lui Narcis
și arunc pietre să tulbur imaginea lumii fericite

.
în cafenelele Centrului vechi
prostituatele poartă mască și dezinfectant
la vedere
la fiecare colț întunecat așteaptă un traficant
de visuri să-ți dea o doză de fericire
după care te trezești în aceeași cămăruță cu aer închis
murdară de tine
impregnată de virușii aduși de afară
pe tălpile pantofilor de marcă
și în cârpele de firmă

alcoolul nu curață nimic
nici antisepticul nu șterge chipul copiilor triști
cu androidul în palmă
zadarnic bate clopotul în Catedrala Mântuirii
nimeni nu mai poate fi salvat
de avalanșa ofertelor doi plus unu
mulatre topless voluptoase de pe plajele exotice
au intrat în carantină
marile brand-uri așteaptă ajutorul de stat
cu nerăbdarea pensionarilor disperați

.

arunc piatră după piatră
în apa murdară
și de fiecare dată apare o altă mască

.

adina v.
7.07.2020

[Vasilisia Lazăr]

Realitatea. Fără mască. Excelent!

[Mihaela Popa]

o ralitate tristă, bine conturată, peom cu nerv, de actualitate

[Darie Giurgiu]

salbatic si virgin versuri deosebite

[Tudor Cicu]

...„zadarnic bate clopotul în Catedrala Mântuirii
nimeni nu mai poate fi salvat
de avalanșa ofertelor doi plus unu...” - am remarcat zbuciumul poetic, nu doar o mască, în sens simbolic, ce transfigurează în limbajul sufletului și al vieții elementare. Din toate sentințele poetice (din acest poem al tău), fețele pustiului existențial, parcă puse să iasă în evidență într-o oază mitică, m-au prins ca într-o pânză de păianjen. Vorba unui prieten care îmi spunea: „orice poem reorganizeză lumea peste care s-a aplecat poetul și caută să-i dea un sens”. Un început, așadar, bun!

[Adina Speranta]

Mulțumesc mult pentru popas și apreciere, doamnă Sofia Sincă, doamnă  Ana Cîmpeanu!

Cu drag :) 

[Ana Cîmpeanu]

O imagine pandemică neomodernist apocaliptică! 

[Sofia Sincă]

Trist, trist și abject la adresa socialului contemporan. Dar atât de adevărat.

Nevoia imperativă, cetățenească a poetei de a-și exprima literar neliniștile prin care trece, prin care trecem. Prozo-poem simplu dar aprig, prin aplicații ferme și cu nerv descrie dimensiunile decăderii umane, mai ales cu trecere prin această pandemie.

Metafore tăioase venite din adâncimea gândului se impun cu naturalețe.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi