Printre rotocoale de fum albăstrui,

urmăream cu privirea,

strada învăluită în lumina înserării

şi savuram îndoit atmosfera

ce arunca reflexe luminoase

din lampa cu umbre groteşti

peste goliciunea castă a norilor.

În veşnica lor mişcare

ca o reflecţie asupra ciudăţeniilor vieţii,

mă cutremuram

la adierea de vânt pe înserate

când, ca al frumosului apostol,

iubeam moartea, suferinţa,…

" Oneste bibere"

Veniţi cu toţi, veniţi la cramă

Să ne-afundăm în hrube reci

Veniţi v-am pregătit pastramă

Şi vinuri dulci şi vinuri seci

 …

D-lui Ion Vanghele

Vinul toamnei se agaţă de mine

Mi-este dor să beau iar, bestial

Băuturi cu luciri opaline

Din pahare subţiri, de cristal

Vreau să beau până setea-mi voi stinge

Dintr-un vin ca un vis cenzurat…

Opreşte timpul la intrare, să-mbătrânească lângă prag

Şi riduri albe să-i apară, pe fruntea lui de veşnicii,

Să căutăm în care clipă, privirii tale i-am fost drag,

Când toate erau prea grăbite printre tăcerile târzii.



Să-l văd trecând prin anotimpuri în căutarea unui vis,

Să-i fie ziua doar durere şi  nopţile un trist coşmar,

Iar pleoapa curcubeu sălbatic, ce lângă zare s-a…

a rămas un sunet slab

nu-i mai simt greutatea

ai reușit să mă îmbraci în alb

să pot strânge lumina la piept până nu-i mai rămâne cer

 

voiam peste strigătul arborilor

să mut zile

să cer iertare…

clepsidra lunii

ciucuri de vis peste noi

anotimpul gol

***

lanţul mă strânge

din mijlocul pădurii

lupii tac foamea

  Cioplitorul de vise

vibrez întreagă în gestul ce ridică praf de aştri

din dalta cioplitorului de vise

pe firul Ariadnei cobor în iadul fiinţei

nu mai sunt doar păpuşa

care ornează estetic vitrina universului…

Îți cunosc orgoliul, cabrat, de tarantulă

După aroma de cafea fierbinte.

Îți văd ochii ca un lac fremătând

În greieritul nopții,

Simți petale de trandafir alunecând peste

Rotulă.

Orgoliul ți se topește

Ca o ciocolată

(Nu face curent,

Să se răcească),



Zâmbește ca parfumul freziei!



Ți se rostogolesc din ochi, pe obraz,

Jurăminte, apoi

Pe jos, ca un covor  de nuferi,

De topaz.

Să ajungi pe țărmul…

decât un trăsnet de moarte clinică

în copacul luminii

de la marginea rândurilor

tăcerea asta

care sapă

şi sapă adânc

lutul toamnei din mine

şi mai sălcie decât orice licoare

nu voi supravieţui secetei

decât dacă îmi va ploua cu zâmbete

măcar în vise

iar aripile fluturilor blue-mormon

din poezia uitării

îmi vor amortiza măcar pentr-o vreme

căderile-n gol

abisale

în goana lutului

întunericul strănută

face-ţi linişte între priviri

citesc cu uimire din memoria pământului

să trec prin porţile…

El cântă. Ea tace.

Roua în jar se preface,

Ştie

Că nu dă chirie…

să măsoare totul

sărutându-mi părintește fruntea

Dumnezeu este mereu o trecere

niciodată nu s-a oprit

ca să-l întreb

ce culoare sau gust au tihna cerului

 

există oare un design

încrustat în lentile de culoare albastră

care ar putea semăna cu nesfârșirea?

 

n-o să mai fiu chinuită cu diferite abordări

nu mai vreau

va fi doar una limpede

care deschide albastrul în palmă

aduce răsăritul din poveste

când fuioare…

cântecul  s-a eliberat de portativul timpului

întunecat de note joase

caleaşca  purtată de  umbre  de fluturi

străbate amintiri   în  oraşul  fără oameni

raze de sunete  descrise de un zbor rotund  de îngeri

luminau rotaţia secundelor balerinei

ce…

***

femeia plânge

valul trece de gleznă

tinereţea ei

***

în valuri de fum

ca o mireasă goală

noaptea se pierde

Oare când ne-am sărutat întâia oară,

Sub câte stele căzătoare-am nimerit?

Căci buzele-mi au început să doară,

Iar stelele, nici azi nu le-am găsit.



Ce s-a-ntâmplat cu noaptea primitoare

În care sufletele-au devenit pereche,

Şi ne-a crescut în lacrimă o floare,

Care ţi-am prins-o-n păr lângă ureche?



Întreb şi eu aşa, gândindu-mă la…

că va veni și acest moment

din prea mult alb

această zi prea colorată

s-a îndrăgostit  de mine nebuna

 mai presus de ființa ei m-a făcut sclavă

 

culori deșirate în neștire

ale unui timp încremenit

într-un singur nume

se poate zări uneori

calea sfinților

 

știu că tu ai împins culorile

cât mai aproape

în apele line devin fade

 mă lepăd în trup

de inocența absurdă

numai așa

pot privi în ochii zeilor…

 Afundă-te

căprui în ochii mei

și gustă-mi de pe buze întomnarea,

nu desena pe gânduri întristarea,

doar fă-mă să te simt,

așa cum vrei.

 Cuprinde-mi

trupul, cât mai strâns

și nu îngădui să crească-n mine

păduri de întrebări virgine,

sărută-mi ochii

și, de poți, oprește-mă din plâns.

 Culege-mi

de pe trup fiorii,

stârniți de vântul rece, străveziu

și lasă-mă…