Drum închis

Dărâm podul de piatră
Creat de cearcănele-ascuţite,
Domoale şi-uscate,
Ce conduc viața
Pe drumul întoarcerii
Către neantul deschis;
Marginalizând puterea
De alegere a ritmului
De dans sălbatic
În traversarea
Podului de lut,
Dărâmat de riduri...
Și-ncrustat în obrajii
Goi, vlăguiți de putere.

Când serile trec pe aripi de vânt

şi clopotele bat printre stele căzătoare

se întâlnesc sufletele statuilor

vorbesc grăbite despre eternitate

lăudând măreţia clipei

a fost momentul meu potrivit

nici nu mai ştiu dacă mi-a fost teamă

paşii striveau aparenţele, era începută tăcerea

priveam cum se desprind liliecii de cer

cădeau ca nişte lumini negre

printre privirile noastre

sărutul tău păstra obrazul cald

aducandu-mi aminte cât de…

mă duceam ades ca să vânez

printr-o idee sălbatică

deschideam păsările…

Readus la trezire,

privea pe furiş

ca printr-o pânză.

Întâlnea fără să vrea

privirea rece de acolo.

I se părea

că noaptea nu avea ore

şi plutea fără zgomot...

Cu o privire vagă

se vedea cu o absurdă precizie

într-o umbră plumburie.

Cădea fără plutire

cu direcţia pierdută

într-un foşnet subţire.

Ar fi simţit gândul lui întreg

prin vasta încremenire,

dar nimic nu trecea…

Desculț am rătăcit printre mistere,

am mângâiat toți aștrii de-nceput

și am simțit suflând cu forță infinitul

ca un plăvan in ieslea lumii

unde a fost făcut,

atât de blând și simplu

mângâiat pe spate

se-ntoarce alene mistuind planete

și iscă din mișcări în libertate,

în mult prea vastul spațiu cuantic,

lumi neștiute dar complet uitate.

Mi-am suflecat, deci,

mânecile firii

și m-am luptat răpus

de neagra noapte,

mi-am…

am așteptat sǎ adormi niarne

sǎ nu te mai bat la cap

cu instinctele

ce-mi pun la-ncercare judecata

câtǎ odihnǎ s-a lǎsat pe umerii tǎi

nu știu

însǎ eu

m-am împovǎrat cu un neastâmpǎr

curgându-mi ca un râu prin reflecțiile cuvintelor…

Spune-mi ce simţi când ploile de vară

se vor întoarce fruntea să-ţi sărute,

când curcubeie-n zare se coboară

din strălucirea lor să-ţi împrumute.

Cum vei lăsa să-ţi picure-n privire

şi fulger alb şi şoapta dintre ploi,

când dincolo de tâmplă dus în rătăcire

un gând anunţă vieţii iubirea dintre noi.

Mă dor slăbite gesturi făcute la-ntâmplare

când mâinile uşor de umeri te cuprind

şi ploile se pierd…

Tăpşanul nu-i verde,

Iarba-i călcată-n picioare,

Umbrele multicolore

Se-nşiră sub soare,

Lume nebună mişună aiurea

Blugi, fuste creţe, lanţuri la gât,

Damfuri de mici şi de bere,

Rock-uri, manele

Se răspândesc în vânt.

Bărci, maşinuţe şi caracatiţa,

Roata cea mică, dar şi cea mare

Ce se-nvârte în cercuri până la soare.

E vară, eşti vesel, dar natură ioc,

Aşa că pleci ameţit din iarmaroc.

E primăvară minunată iar afară

Care duios  pătrunde-n sufletul…

cum aș putea îngriji păsările rănite…

Niciodată nu am fost premiantă la disciplina Iubire!

ba aş putea spune c-am rămas corigentă

la fiecare pas făcut către ea...

În adolescenţă, am crezut că așa începe iubirea

cu un „nu” spus de Eva,

care de fapt era „da”.

obrazul palid ca…

Te-ajung din urmă stoluri tot impare?

Măsori cu paşi de gând acelaşi frig?

M-ai învelit cu umbra-ţi şi mă doare

Că nu mă vezi şi nu m-auzi când strig

Numele tău. Azi, într-o carte veche

Presez inflorescenţe de cuvânt.

Maci albi, din lan de vise nepereche

Frânţi timpuriu de-al nerăbdării vânt

Îmi sângerează în închipuire

Cu amintiri. La fiecare ceas

Apun într-o speranţă. Vezi, iubire,

De ce mă…

Clipele,…

0

DIN TOLBA NEVROZELOR

cuminte precum arcul uzat al clipei 

mai las un soare nesăgetat

un strigăt de triumf agăţat de-o beregată tumefiată

pumnul vieţii

a căzut…

Cum au trăit străbunii fără tine

Ce dulce grai înțelegeau, iubeau…

Smulge-mi tu straiele-nvechite

Aruncă zale ruginite la gunoi

Nu mă lăsa acum să fiu cuminte

Să umplem…

Simţea

trecând prin el,

aceleaşi figuri agitate

fără tranziţie de gânduri.

Sub pleoapele închise

îşi roti privirea înapoi.

Privea în întuneric,

asculta fără împotrivire,

vorbea măsurat.