nici nu mai știu de când mă zbat,

mă duc la vale,

apoi sui;

efortul ăsta de rahat

să-l bag în prispa mamii lui.

n-am nicio șansă la caimac,

m-aș duce undeva-n afară,

doar că picioarele îmi…

Cum să mă joc cu timpul,

Când dragostea mă-nhață de-o ureche?

Aș desena pe caldarâm tot gândul

Și-n cercul fără de pereche

Te-aș săruta cu buza arsă de cireșe...

Ți-e teamă, timpule, de mine,

De-mi scuturi flori dalbe de măceș,

Pe buze rujaline? Ce timp îmi arde

Chipul prins de umbre-ntr-un vârtej

Al gândului, când dorul îl pătrunde?

Sunt doar scânteie în zborul spre înalt.

O știi! Macii zâmbesc, la ultima euharistie,

Schițând…

Un foc de dor mă-ncearcă delirant

prin ochii tăi adânci, gustând senin

- un bob de rouă,-n stilul bizantin,

pe-un capitel cu frunze de acant.

Căzută din icoane pari a fi,…

Toaca bate!

Prin vâlcele

Mii de stele,

Agățate de scaieți,

Tremur toate,

Însetate

De dorințele trupești...

De la stână se porniră-n vuiet

Lin, nevăzutele tălăngi...

Doina-n sunete prelungi,

Tot cuprinde între rugi,

Între trestii, între murmure

Îndelungi, satul adormit

Pe creastă, cu povești

Cu poverile trupești....

Iese fum din plita veche

Șuierând lângă timpul nepereche

Iar pe gardul cu ulcele,

Un…

Se mai întâmplă să plângem

cu ochii deschiși

a zâmbet

să-i fie bine pământului

şi firelor de iarbă

înainte de somn −

nu tulburăm întunericul

din minţile

atârnate de garduri 

ascunzându-ne unul într-altul

ca într-un creuzet

cu braţele…

Încifrez în jocul nopții
Sufletul vibrând uituc
Și aștept răsuflul morții
Încolăcindu-se haiduc,
De un număr geometric,
Par, impar... de vin... mă duc...

În ochiul tău drept

statuia se pregătește de daltă ‒

i s-a terminat toamna

coasta iubirii i-a fost amputată

și roșul s-a îmbolnăvit

de promisiunea șchioapă

din care s-a ivit

în ochiul tău stâng

statuia a învățat să creadă ‒

din aripi luate cu împrumut

de la toate păsările

furate de la zbor

i-ai modelat numele

pentru veșnicie ‒

dar în singurul…

iar mă chemi să vin la tine

să ne stoarcem viața-n vin,

să ne roșu albăstrim

până  ne-or cânta cocoșii,

către zori, în limbi străine.

iar mă chemi să roadem sticle

sau pahare sparte-n gând

și apoi cu glas…

Inițiaticul drum din luna lui Cuptor,

e vis sau mi-a fost scris? ori poate nu...

e déja-vu?

Îngerii îmi sunt la pas

iar sihaștri în umbra lunii, nevăzuți

îmi poartă gândul pe cărările domnești,

răsturnând clipa iubirii, între stele,

între taine și povești...

Cu sihaștrii-n tihna lunii,

Ascult murmur de izvoare,

Focul sfânt al rugăciunii,

Gând pustiu să împresoare...

Cimbrișor și margarete

Rătăcit-au veșnicia,

Gândul…

Te-aș scrie cu toate gândurile

hieroglife moarte

litere savante –

te-aș scrie în apa care stă

și în apa ce curge

în norii cu trăsnete

şi-n cerul cu păsări

te-aş scrie în foc

şi-n lutul roților

de dor

de azi-ul ieri

de ieri-ul mâine –

te-aș scrie ca să știu

câte ore are ziua

câtă iubire o secundă −

te-aș șterge apoi

cu un potop…

aș ascunde prin bikini

viața asta de poet,

viața asta de năiță

cumpărată pe caiet…

fără bani, fără pământ,…

Nu poți dansa cu sufletul de ceară...
Focul sorții, ca o fiară,
Te pândește, te topește,
La un cânt al meu
Din zori, zmeu
De foc, rebel, năvalnic,
Într-un hronic tainic, tainic...

Azi
sunt un râs ascuțit
la marginea plânsului –

fantomă de clovn rătăcit
printre dinți de fiară −

mâine 
tot umbletul ăsta
se va trezi gol
ca o amforă de pământ

fără chip.

Privesc zarea!

Licurici sfidând povestea

Și spirale tremurânde

În pictograma

Stăpânului de galaxii,

Aprind cerul, Calea Lactee

Și-un adânc al patimii...

Așezându-mă pe-o piatră,

Înrourată de destin,

Ascult murmurul luminii

Și al umbrelor prin spinii

Pătimași de sindrofii...

Îmbrățișându-l pe Gwydion,

Axion al lumii mele,

Magul clipelor și-al mâinii

Ce-mi trezește toți fiorii

Într-o tainică visare,

Sărut…

Icoanele mint

în toate culorile lor

căci zeii s-au născut morţi 

cu aureola pătată 

de toate vinile noastre

crucificate ‒



singurătatea mai ţipă

din lacăte vechi

o exilăm în trupuri

de împrumut

să le bea sângele 

să le cumpere ochii

ca un strigoi

cu pelerină de clovn −



apoi o…

Pe câmpul plin de romanițe

Cosânzene își prindeau între cosițe,

Vântul și șoapta de departe

Ce le bate-n poarta inimii cetate...

Alături se scutura un murg, de stele

Și de însemnele perene

Când fetele între refrene,

Îl mângâiau cu sufletele

Lor rebele de domnițe,

Stârnind în seară atâtea luminițe...

Prinzând pe buze, nurii din gropițe,

El, veșnicul Luceafăr,

Surâzând, și fără-astâmpăr, de umăr

Le cuprindea ca-ntr-o…

câteodată unele versuri rămân agățate prin copaci

precum fructele sălbatice

se-ascund prin răsfățul ierburilor tainice și nalte

cutreierate de vânt

sălășuiesc în vertebrele formelor…