RUGĂ



cine-i demn de fericire

să ia plânsul frunzei verzi,

să-l transforme în iubire,

prin pădure, prin livezi.

dintr-o lacrimă sărată,

pernă facă-si trupul meu,

ca să doarmă-n veşnicie,

străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,

nu mai arde și e rece,

în clepsidra lui nebună,

timpul toarce, timpul trece.

ca un copilaş suav

te- aşezi pe umărul meu,

şi din lacrima-ţi…

cer să-mi iert durerea ce-mi umple

golul dintre două bătăi de inimă,

să uit de mine

când (mă) zboară gândul

din liniştea unui cânt

în balastul de clape apăsate haotic

de timp fără timp.

Se apropie.

Tic-tac, tic-tac

şi

sufletul...   

Icoana-ți sfântă i-a chemat,

Ei vin smeriți să te sărute,

Să-ți spună tot ce-au îndurat,

Că au pe suflet multe, multe...

E rândul lung, pașii-s mărunți

Dar lor de asta nu le pasă.

Au griji mai mari ca-nalții munți.

Privirea lor e-așa frumoasă...

Se-apropie , mai au un pas!

Deja lumina-n ochi se vede,

În gând dorințele prind glas.

Frumos e sufletul ce crede!

- Mi-am lepădat sac cu…

dacă aş putea 

m-aş reinventa 

din picături de nemărginire

scurse din cenuşa de-un alb absolut

al clipelor…

Nici dacă s-ar trezi chemate

să vândă mirodenii

  la un viitor cu bun-simț

prin metropolă,

cuvintele mele nu s-ar încălța

decât în durdulia sănătate

a ciorapilor de iarbă

și opinci echipate

cu lumină antiderapantă.

Era să le-nghețe inima, când

(în Gara de Nord)

li s-a cerut să-și lase…

mi-a prins piciorul. Nu voia

să mă mai vadă în plimbări

prin pădure.

Să stau în patul ei, halucinat de zborul

pe cerul albastru

şi

prins de febra cu care mă (a)prind

de dor. Nu înţelegeam de ce sângele

era roşu

când încercam să o scot. Ea râdea. Ştia.

Se (re)genera

iubirea.      

E-n doliu tăcerea, surâsul e-n doliu

sunt lacrimi pe frunze căzute din cer,

e tristă mireasma rămasă-n fotoliu,

e clipa cuprinsă de-acelaşi mister.

Sunt gesturi rănite în lumea de-apoi,

minunile-n care speram să revii,

departe stau astăzi pe umeri de ploi

când picură timpul prin ochi de copii.

E drum fără piatră în visele noastre

un preot se-nchină spunând rugăciuni,

în rama oglinzii privirile-albastre…

Haiku (I)

Ciclu început;

Voința luminilor:

Floarea de pe câmp.

Haiku (II)

Flacară blândă,

Stăpână a soarelui,

Terra-nvelește.

Haiku (III)

Stropii de ploaie,

Tunete și fulgere,

Vestesc pe pământ.

Haiku (IV)

Dincolo de zări,

În sumbră aşteptare,

Frigul pândeşte.

Haiku (V)

Luminând viața,

Privește viitorul:…

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urma paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi construiesc cu tine amintiri netrăite.

Ai plecat atunci, când mă zbăteam

la porţile dintre lumi,

cu o sete nebună de a fi,

De ce ai răsărit din nou în…

(impietritei inimi)

nu mai e loc de înfipt pumnalul…

timpul nu mai încape în el

scoate apa secundei și din piatră vie și din piatră moartă

să-și spele mâinile de aceea

lupul poartă foamea la gât

transparentă

păsări cad dintre aripi ținându-se de mânerele copacilor…

într-o toamnă înveşmântată

în sunete tatuate pe arcuşuri de vioară

ploaia picura din clape de pian note albastre

timpul…

: flăcări negre.

Lăptăreasa discursurilor Braille

oferă gratis biberoane supte…

S-a încropit verdele

în ochiul fântânilor...

Păsări de pământ galben

au vărsat lacrimi în

flori de nu-mă-uita, când

cioplitorul dăltuia stelele.

Din ciutura cerului

s-au adăpat animalele,

s-au adăpat târâtoarele...

răsăritul... răsăritul a rămas

chezăşia tălpii lui Dumnezeu,

prelins pe trunchiuri de…

cerul şi desenul pe albastru (al) celor două

puncte din zare jucăuşe pe covorul norilor

albi de soare

şi roşul viu

al amintirii din visul îmbrăţişat de braţe  

plimbate strâns în jurul gâtului

pe bancă,

în parc,

la malul apei

şi  

doi pescăruşi.     

Ascultă, iubito, strigoii suspină

e mare şedinţă acolo-n mormânt,

se ard lumânări la cruci fără vină

şi muşcă din flăcări sălbaticul vânt.

E dus clopotarul şi doliu-i prezent

frânghiile roase îl strigă tăcut,

din strigătul morţii doar el e absent

ecou fără vârstă în clipă pierdut.

Se-ntunecă cerul, începe furtuna

întreg cimitirul se poartă ciudat,

strigoi cunoscuţi…