Această postare a fost ștearsă de cofondatorul da Coza, deoarece autorul a persistat să mențină ca titlu un agramatism! A se vedea comentariile (disputa-de-a-surda) de mai jos.

Nu vreau să se creadă că acest site e cuib de agramatisme!

A respecta regulile gramaticale nu înseamnă „efect de turmă”, așa cum sugerează autorul.

Zi de vară şi vacanţă...

Ce-ai putea să-ţi mai doreşti?

Ai scăpat de corigenţă;

Totul este ca-n poveşti!

Mă revăd cu ani în urmă:

Pantaloni sport, mâneci scurte,

Eram ca scăpat din turmă

Drept la bunicuţa-n curte!

Dau năvală că ,,vin turcii”,

Sar iute pe…

tot mai mult îmi picură miere pe ani 

și văd cum în nici o parte a lumii alergarea nu îmbătrânește 



dincolo de chipuri locuiesc lumini 

oglinzile devin din ce în ce mai însorite 

ca și când din ele cresc aripi albe 

iar undeva pe acoperișul Căii Lactee 

stau întotdeauna cărți încă închise 

în lanuri de grâu pătrunse de rouă

nici o zi nu e mai vie ca alta 

și depărtările sunt tremurătoare ca inima mea 

mereu, mereu în altă parte copilăria mă…

s-a stins o rimă

când am îmbrățișat-o

ieri

părea ostenită

am lăsat-o

să se odihnească

la o margine de vers

 azi

a murit

 și odată cu ea

o bucată din sufletul meu

Vânez prăpăstii

cu ecouri spânzurate

de supremația căderii.

Răni licențiate

în estetica spiralelor oarbe

măsluiesc dioptrii înnorate

de retragerea cerului

în abis.…

vis de vară

eram prin rai

 printr-un lan de grâu,

vara ne furase toate visele,

sângele macilor ni se prelingea

 printre degete,

ucideam candoarea lor,

eu stăteam pe marginea zilei,

pe cer siluete de cai…

sunt mugurul încolțit

transformat în frunza

gândurilor tale

pală de vânt sălbatic

în undă de suflet

răstignit între cer și abis

în amiaza circulară

a unui vis…

În şoapta unei clipe, o lună se-ncovoaie,

Îşi ţese lin în codri un cearcăn de văpaie,

Iar cerul e pescarul ce-ar vrea să înfiripe

Năvodu' lui de stele în şoapta unei clipe.

Se-nvăluie în magic, în izvodiri sihastre,

Speranţa călătoare din tainiţe albastre,

Izvoare învelite în dorul ei, letargic,

Îi tulbură tăcerea, se-nvăluie în magic.

Dar clipa se sfârşeşte când răsăritul…

 ca un copil cu buricul netăiat

 așa te-am iubit să știi

 te-am iubit din tot ombilicul apoi 

 a venit primăvara 

 iată mi-ai înflorit un cui în inimă 

 și-am murit neștiut

 pe propria-mi semnătură 

Menestrel obosit, cu ochi calzi ce desfid

ironia, amarul, și plânsul,

c-un arcuș mângâiat și-un vers simplu, candid,

smulge sorții perfide surâsul.



Trece doar uneori pe-ale urbei alei,

când spre seară se aprind felinare.

Tânguirea viorii te-nfioară de vrei 

să-i atingi corzi vibrânde, odoare



făr' de preț; el le strânge la piept, 

e comoară, e viața-i întreagă,

al inimii zbor când destinu-i…

mai întâi

trompetele

un șarpe

apoi valsul printre crengi dezbrăcate

lovindu-se de talazuri

pe marea de orgolii

atinge-mă apoi sferă să fii

nedumerite

păsările  patinează

pe tăișuri de foarfeci

rotind ușor

stropi de venin  încalecă

pe caii liberi

unul și același

stăpânim în două suflete

scânteia

rotindu-se

prin foc de libertate

setea care ne cheamă

cu…

Acela este zidul înnoptării.
Eu îl dilat
cu bătăi de inimă osândită
să nu moară
decât dacă triumful
sfârșitului lăcrimat de stele
îl va lega la ochi cu
primejdii trecute de vârsta
prudenței înșelătoare.

Nu-i aşa că Nichita Stănescu avea dreptate cu sărutul

strivit sub talpa piciorului

ai şchiopătat o vreme cu teama de-a respecta poetul şi poezia

fără a ţine cont că buzele mele au dus totul la împlinire

îl iubeşti pe Nichita şi mă îndepărtezi pe mine

de ce nu mai şchioapeţi

de ce mi-ai înfipt sărutul

în mărăcinii uitării

ai lăsat vântul să ducă de-a rostogolul

suferinţa privirilor mele

ciulinii bărăganului în miez de vară

Panait…

măsori distanța dintre stele

privirea-ți febrilă doar în spate privește ești geamănul meu dar

nu ai curaj să pui totul miză pe alb răvașe cu spaime sub prag îmi strecori  

cu sărutul de iudă-n rucsac zborul nu mai înalță văzduhul

cioplești obstinat în magmă ca și în sângele gândului negocierea cu tine orbește 

ca să pot citi runele ratării nu mai scot pietrele drumului

sap în mine fără odihnă nici…

cununie

lacrimă care se stinge,

de ce plângi, tu, nu mai plânge,

ești liana, ce se frânge,

peste norul care ninge,

va veni o primăvară…

 m-aș fi făcut mic

 de tot

 într-un colț acolo 

 al inimii tale

 nici nu m-ai fi simțit

 cum te dor

 n-aș fi contat

 nici cât 

 o lacrimă chioară

 într-un ochi orb 

Strigătul albicios de iluzii

îmi străpunge fața,

pictează vise adormite

strânse mănunchi de vecie,

rod bogat al ursitei crucificate

și al firelor împăienjenite,

rătăcește candid prin labirintul…