în brațele mele stă luna glazurată de soare

[Romita Malina Constantin]

tot mai mult îmi picură miere pe ani 
și văd cum în nici o parte a lumii alergarea nu îmbătrânește 

dincolo de chipuri locuiesc lumini 
oglinzile devin din ce în ce mai însorite 
ca și când din ele cresc aripi albe 
iar undeva pe acoperișul Căii Lactee 
stau întotdeauna cărți încă închise 
în lanuri de grâu pătrunse de rouă

nici o zi nu e mai vie ca alta 
și depărtările sunt tremurătoare ca inima mea 
mereu, mereu în altă parte copilăria mă iubește 
arătându-mi o baghetă cu stea
și rochița roșie cu un cordon legat de ochii pietrelor

numai gândul întoarcerii locuiește în cerc...

mi-e imposibil azi... 
dincolo plimbările sunt mai lungi 
și la capătul drumului 
aluneci pe ape

cândva cu siguranță am să trăiesc simplu 
fără să îmi cer iertare celor care m-au iubit mai tânără decât mă știu 
am să le păstrez cuvinte în buzunarul pieptului 
și dacă vrei să știi 
nu va fi frig
pentru că voi fi una din femeile fericite 
care învelesc străzile orașului cu inele blânde de soare...

[Nădejde Angelina]

"și dacă vrei să știi 
nu va fi frig
pentru că voi fi una din femeile fericite 
care învelesc străzile orașului cu inele blânde de soare..."

Preţuire!

[Sofia Sincă]

Poemul trece calin prin esențele luminii, prin timp, consolat cu ideea sosirii vârstei cea din urmă. Gândire de poet, capabilă să-și construiască propria lume, să se înfășoare în lumini reflectorizante.

Mi-a plăcut mult alcătuirea bazată pe visul deschis vieții fără de moarte, sau cel puțin al trăirii perfecte, sentimentale plină de esențe.

Admirație!

Sofy

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, ce frumos și cald vers! Felicitări, Mălina!

[Ion Lazăr da Coza]

Oho, câtă lumină în poezia ta, Mălina!

Am citit cu drag,

da Coza

[bolache alexandru]

Fiți fericită! Chiar dacă numai gândul întoarcerii locuiește în cerc... Aveți în brațe luna și vă iubește copilăria... ce poate fi mai frumos!