Sunt adâncul meu din mine,
Ce îl ştiu şi nu prea-l ştiu,
Ce-mi spune mereu de tine;
Şi-nţeleg că-i prea târziu.

Sunt tăcută la-ntrebarea
Are rost să mai aştept?
Cred că ai pierdut cărarea
Să te-aștept, ar fi nedrept...

Sunt poate doar o idee,
Ce-ai avut-o-n cap cândva,
Mă voi folosi de dânsa;
E puţin , dar e ceva!

Sugrumat

în patul

sângeros

al vieţii,

stors

de putere

şi ciudat

de singur

se simţea

privind lumea

cu o tărie de piatră.

Într-o expresie sumbră,

frământându-se în mintea lui,

limba era amorţită de somn.

azi n-am chef să trăiesc…

Destinație

Tren de gheaţă se topește
În a soarelui lumină,
Pasagerii schimbă-n grabă,
Timpul trece, infloreşte.

Sclipitoare roți pe șină,
Încuibate-n zori de zi,
Împing trenul ce-o sa vină
Înflorind in noaptea gri.

Judecată

Zborul din miezul de stâncă încinsă,

Cuprins in suflarea de frunze de tei,

Se-oprește la poarta-ngânării obscure

Și-n strigăt de lacrimi omoară-n regret.

Ce boltă de vină, in gheare străpunge,

Din mituri străvechi, adormite în răni;

Să-nfrângă în aripi, ascunse de pene,

Şi vise şi-ncrederi, strivite de om.

Ce doar în priviri, de ulii si vulturi,

Îndupleci mințirea în chipuri de lut;

În valuri…

Poezia a ieșit în stradă.

Avea o rochie vaporoasă, de zefir.

Trecea…

Cuvintele n-au fost de-ajuns atunci

când primăveri trăiau în verile târzii,

şi norii se-ascundeau pe neştiute stânci

lăsând în urma lor fuioare plumburii.

Nici în tăceri n-am spus ca tu să înţelegi

cum tremurul era, un dor de neuitat,

ţi-am dat fiorul clipei în care să mă legi

fără să ştiu de ce, prin alta ai plecat.

Nu ştiu ce anotimp s-a rătăcit cu tine

sau câte-n jurul tău aievea ţi s-au strâns

şi dincolo de noapte când nu erai…

La tine în iatac lângă conduri

Te-am răsturnat pe-un vraf de ţesături

Şi-am sigilat cu buze de tafta

Protestul murmurat de gura ta.…

 nu plâng…

mai știi rochia mea mov, cu crini

o purtam prin anii-aceia mici, fără vini?

mi-e-un dor nebun de ea…

ascunsesem în tiv, îmbrățișările tale de catifea

și-n talie,-n cordon

visuri ce pășeau fără baston

iar în margini de căptușeală

amintiri cu gust de cerneală...

nu mai știi rochia mea mov, cu crini...

am agățat-o cândva, rătăcind printr-o pădure cu spini

fâșia ruptă cusută-i cu ață

ca o parte din mine, ca o parte din viață…

          Spune ceva,pasare,

          Despre bucurie!

           O porti pe aripi

           Cand te inalti.

          Apropii nemarginirea

          De malurile stramte

          Si aduci speranta.

         Ma zbat in raul ce curge

         Si ma prind de aripa ta.

         Spune-mi ceva,pasare,

        Despre nemurire... 

În primul rând, bun venit! Scriu aici deoarece nu pot scrie la comentarii.…

Oglinzi mototolite de-ncruntări

Se-ascund sub fâlfâire de tenebră

Şi din străfund de stranie algebră

Ni se-ntreţes belciugele în nări.

Prin fraze scurmă viermii în armuri,

Văzduhul latră singur, la-ntâmplare

Şi-n aer de refluxuri selenare

Suntem o broderie de fisuri.

Ne-om dărui sentinţe uneori

Cu întunericul depus pe oase

Rostogolind ecouri prin ninsori.

Iar pe când visu-i despicat de coase

Ne…

Au înflorit tăcerile în noi

Şi neputinţe s-au făcut ciorchine,

Chinuitoare temeri pe-amandoi

Ne-au invadat şi vor să ne dezbine.

Eu rătăcesc cărarea către tine,

Pe-atatea coridoare-ntunecate,

Doar umbre văd, o ceaţă e în mine!

Regrete stau de gânduri agăţate.

Tu nu mă strigi, speranţele sunt stinse

Ca-ntr-un mormânt ai ferecat fiorul,

Noi... guri de foc, cu lacăte…

În fiecare lumină nouă

faţa i se făcea purpurie

atârnând peste o gură cu buzele crispate

căzut pe gânduri.

Cu o expresie nedumerită

mişca faţa pentru râs, zâmbet, lacrimi, durere.

În timp, raza palidă…

va trebui într-o joi…

Se despletise o cascadă

Sub ochii mei, întrebători.

Veneau prăpăstii să o vadă,

O pajişte râdea cu flori.

Creşteau poteci pe stânci de lună,

Lumina-n fante aiura.

Arcuşu-aluneca pe strună

Şi-ntr-un glissando scutura

Un cânt, ce îşi avea ecoul

În lăstărişu-acelui vis.

Se-amesteca vechiul cu noul

Pe-un şevalet de compromis.

Se despletise o cascadă,

Vuietul ei mă…

îmi arde gura niarne*

însetată

ca și cum

n-a sorbit deloc

din sărutul acestei vieți

mușcând din măr

am descoperit gustul cunoașterii

și aroma altui aer

salin

prin care

sufletul urcă și coboară…

pe pieptul meu cresc morminte

 fără piatra la căpătâi 

 ca niște pântece tumefiate tăinuiesc în ele  

 toți pruncii nenăscuți

 de toate femeile prin care am fost

 descălțat de ziua de mâine și gol 

 pe dinăuntru de toate zilele alea când 

 cel mai mult mi-am fost absent mie

 ție nu ți-am lipsit niciodată

 reciproca nu…