Motto:

Câteodată noi începuturi sunt deghizate în finaluri dureroase – Lao Tzu

să nu creşti aşteptarea ca pe-o floare

când buruienile sunt vii dezamăgiri 

nici să nu scotoceşti aiurea nişte vini

 la umbra umbrei tale, în plin…

voi trăi puțin 

precum cel născut la lună nouă sau în zodia peștilor

iubesc sincer

semnele de pe corpul tău 

îmi aparțin

ca bun samaritean

deși îmi place să mă laud cu vorbele pe care le spui

la beție

iubirea seamănă oricărei femei

ascult păsările din vechea cetate

unde străzile se zbat să ajungă la oameni

înaintea morții

îmi pun fruntea în palme să nu simt senzația de durere 

din…

nu voi cânta azi de joseph haydn

nici de giuseppe verdi

instrumentul la care mi se joacă degetele

refuză să scoată vreun sunet

tace cald în diferite culori și nuanțe

clapele sale se încarnează în câmpuri imense

de mărăcine și de grâu

deasupra lor

stoluri de păsări și de oameni

în du-te vino purtând securile…

pe dealul care îmblânzește răsfirarea dobreștilor

teișul este capătul …

Privirea spre zare, în ritmic balans,

desprinsă din conuri de umbră,

aminte-mi aduce de miticul dans

din seara aceea ... prea sumbră.

Cu aripi de vultur…

S-a înserat în podul cu-amintiri

S-a înserat în gândurile mele

E noapte chiar în viața dintre ele

Și-arunc și tolba mea de fericiri

Mai sunt încă vreo doua felinare

Ce s-or aprinde singure, năuce,…

ai uitat cine sunt și de ce-ți las iasomie la poartă

mă privești de parcă aș fi ieșit din ocean și l-aș fi întors pe dos

plimb o pădure de soc e mereu înflorită ce suav te invită la cină

așază-te lângă mine mi-ai șoptit

parcă te…

e pentru prima oară când intru în contact

cu acest trotuar

gara e plină de umbre şi de priviri confuze

pietre mari şi voalate de fum răsfoiesc feţele triste

el mă întreabă de hainele mele noi şi de petarde

eu îi zâmbesc privind spre răsărit

el îmi blestemă culoarea

şi lumina stinsă purtând în mână un cerc albastru

ce nu era o bucată de…

Ești înc-aici ? Percep o notă de la tine

O notă de albastru, tutun și de piper,

Din insule pierdute, singurătăți virgine,

Mă-nlănțuie durerea sticloasă, de mister

Aș vrea să pot schimba textura lucrăturii

Ce m-a trimis în bezna…

deasupra inimii tale

iarna

împărțea gutui copiilor străzii

le-am făcut un castel de zăpadă

ar trebui să fii bărbat ca să știi ce înseamnă

bucuria impulsului

ispitit precum un trup încercat de căldură

sângele se mișcă prudent prin artere atinge pereții-

șarpe

cu pielea nouă și moale

globule crapă de invidie mă împiedic

dar mă ridic și merg

mai departe

sunt un soldat cu iubirea în raniță  și…

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,

stau gândurile-n margini de redută

sub ploi de spaimă aducând fiori

dintr-un văzduh cu formă nevăzută.

Ne amăgim trecând încă un prag

al veacului care a-nceput să crească

din falsele valori ce ne atrag

în curse lungi, cu miză nefirească.

Suntem conduși de un destin bizar,

fără suport în genele-ancestrale,

clădit inapt într-un țesut precar

din imanente falsuri…

Vreau candela ispitei să îmi revărs pe pleoape

Vreau cuta din sprâncene s-o disipez în râs

Vreau gura să-ți apropiu, între tăceri și șoapte

Și-n lava de splendoare să mai topesc un plâns

Să nasc fierbinți ecouri de intime vibrații…

când gata să ajungă în dreptul nostru

ulița prindea un fel de frică de înălțime…

Bunică, mamă, iubită,

Femeie, tu eşti unicat,

Şi precum macii - aprinzi fiori 

Când ne dezmierzi cu sărutat;





Prin vremi vestită eroină

Ai darul de-a îmbărbăta

Şi dai soldaţilor curaj

Primejdia de-a înfrunta;





Tu sânge ai vărsat prin veac

De fuse pace sau război,

Şi dintre toţi distins-ai fost

Eroul să trezeşti din noi;





La sânul tău se-alintă prunc,

Bărbatul dorul îşi alină,

Aleasă floare…

Mi-e sufletul scurs pe-o bucată de piatră

Nu văd drumul simplu, nu văd drumul drept

Mă doare și focul ce joacă în vatră

Și-mbrac doar tristețea strânsă la piept

Se-ntinde ca ploaia ce picură sumbru

Pe străzile goale de burg…

Se simte primăvara, din zările senine

speranțele-nvierii revin acum din nou,

la marginea pădurii zăpezile-alcaline

s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou. 

În liniștea astrală, suind către lumină,

din huma dezghețată, un ghiocel rebel

își saltă din zăpadă firava sa tulpină

urcându-și către soare suavul clopoțel.

Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă

a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,

dar…

Aș vrea din florile de tei

Să-ți fac un leac să poți să bei

Să-ți vindeci vindecarea

Și din parfumul de demult

De dincolo de timp s-ascult

Dacă-ți  auzi chemarea

Plecând pe cai de…