S-a înserat în podul cu-amintiri

S-a înserat în gândurile mele

E noapte chiar în viața dintre ele

Și-arunc și tolba mea de fericiri

Mai sunt încă vreo doua felinare

Ce s-or aprinde singure, năuce,

Să lumineze alte coridoare

Dar toate vor fi de acum, caduce

Și nu mă voi întoarce-n viitor

Am fost dar n-am ales cuminte veacul

Era-naintea primului meu zbor

Și n-am știut de unde să-mi iau leacul

Când se vor fi-nmultit din nou planete

Și se vor strânge-n grup ca în Pleiade,

Mă voi întoarce cu noi elemente

Și voi forma o boltă de Arcade

Va fi iar o explozie în Univers

Și mari sau mici, bucățile de stele

Vor împlini dansul celest, divers,

Iar eu voi fi regina dintre ele

Și-mi vor cânta harpe de îngeri, mii

Cu sunete adânci, interstelare

Iar împrejur, în ritmuri, heruvimii

M-or însoți pe cea dintâi cărare 

Vizualizări: 105

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 9, 2022 la 7:14am
  • Recunosc, asa este, stimata d-na Merca. Multe poezii ale mele suferă de acest neajuns. Voi lucra mai mult asupra lor. Si asupra lungimii.. Multumesc frumos, este o observație pretioasa
Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 9, 2022 la 6:29am

Primele trei strofe sunt ok. În următoarele trei ritmul se schimbă mereu. La câte poezii de acest gen am citit, nu am cum să nu simt acest neajuns. Iar rima "mii" - "heruvimii" este nepotrivită.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 7, 2022 la 12:26pm

Ada, Dumnezeu este TOT, așa este. Îți mulțumesc mult .

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 7, 2022 la 12:24pm

Mulțumesc dna Chris, așa, vechi, se vrea cuvântul apropiu , în context. Iar -- circumscriu -- face referire la cea mai  completă formă geometrică a Universului. Ea închide și deschide viața, într-un prim pas al evoluției .

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 6, 2022 la 10:24am

„Te-ai întrebat adesea unde sunt? Ai plâns. Inima îți sângera și sufletul striga după ajutor. Eu eram acolo, dar tu nu mă vedeai. Eu te luam pe brațe, iar tu te uitai în spate și plângeai fiindcă nu-mi vedeai urmele lângă ale tale. Ai crezut că Eu te-am părăsit. Ai căzut în disperare crezând că nu vei ieși niciodată din încurcătură. Ai strigat către cer și ți-a răspuns doar ecoul vocii tale. Te-ai prăbușit la pământ înfrânt și descurajat….
Eu eram acolo suflet drag! 
Eu te purtam pe brațe, altfel nu ai fi ajuns la destinație. Eu îți vindecam sufletul, în timp ce tu aruncai cu pietre spre mine. Eu te mângâiam, în timp ce tu mă răneai spunând că nu exist! Eu îți eram alături, îți vorbeam în șoaptă încercând să îți alin durerea, dar zgomotul din sufletul tău te împiedica să mă auzi. Eu mă luptam cu cei ce te loveau, însă tu erai orbit de durere și nu mă vedeai. Eu îți mângâiam sufletul, însă ura din inima ta te împiedica să mă simți alături.
Eu eram acolo….dragul meu. Eu SUNT acolo lângă tine mereu! Fă liniște în sufletul tău și ai să mă auzi cum îți șoptesc cuvinte de alinare. Lăsa gândurile de răzbunare și ai să mă vezi cum lucrez cu putere.
Lăsa-mă să te ajut, dragul meu.
 Eu sunt acolo lângă tine și aștept doar ca tu să-mi deschizi ușa inimii tale.  

Cu dragoste, 
       Cel ce te-a purtat pe brațe și încă te mai poartă, 
                                   Dumnezeu.” 

SCRISOARE DE LA DUMNEZEU -Hrisostom Filipescu

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 6, 2022 la 8:55am

Draga mea Monica, fericirile sunt ca petalele de floare, se zburătăcesc uneori prematur...rămâne amintirea lor, urmă de neşters... Atâta fragilitate nu am întâlnit încă la tine... 

Mă surprinzi   mereu şi mereu...

Te îmbrăţişez cu o aşteptare cât un univers...

aDa

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Iunie 6, 2022 la 8:00am

Lumina nu se pierde niciodată, așa mă întărește poeta. Renunță chiar și la "tolba cu fericiri" pentru renaștere.

Am citit cu sufletul

Drag! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara a utilizatorului Mihai Katin
"abia acuma am văzut mai bine, ”Cu roţi de sidef şi strigăt de oase.” - strigăt de oase…"
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara a utilizatorului Mihai Katin
"”descoperi gara, Unde mai  vine trenul  Cu roţi de sidef şi strigăt de oase.”…"
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Extatic a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc!"
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara a utilizatorului Mihai Katin
"uneori poezia este un antidot la avatarurile  singurătății,un grafitty  desenat pe …"
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara

 În agora nici un filosofNu mai vrea portavoce,Mulţimea peroreazăSub semnul atroceAl balanţei pe…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cadâna din oud a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"ClipaNoi nu vom sti vreodata ce ne asteapta maine.Tu bucura-te astazi! Atata iti ramane.Ia cupa si…"
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Extatic a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"ultima parte a poemului imi  întărește convingerea ca în evoluția umana am…"
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Arcadele absolutului a utilizatorului Oprea Alexandra Florentina
"comentariul  postat  de Mihai Ana Liliana  este pertinent si trebuie sa il…"
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fecundități a utilizatorului Maria Mitea
"este  o lirica marina  interesanta,acest spațiu pe care Eminescu  l-a  recreat…"
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Până... și dincolo de moarte a utilizatorului nicolae vaduva
"Revin. Am savurat drumul, nu destinația... ceea ce am trăit citind... dar am o dilemă - doar draga…"
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lumini spre rădăcini a utilizatorului Ada Nemescu
"Din nou, vă sunt recunoscătoare pentru comentariile divesirsificate, pline de energie, de cuvinte…"
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Fecundități

Vom număra iubiri de pe samitulvertebreloralbe - pânze plutitoare, în largul mării,…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Durerea a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Așa este. Mulțumesc!"
cu 12 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Extatic a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc pentru comentariu!"
cu 12 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Liniștea timpului a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Salvan, pentru apreciere!"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Extatic a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Extatic a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"O meditație cu accesarea altor căi către realități profunde:  „În grădina mea…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Stelele în păr a lui Oprea Alexandra Florentina
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stelele în păr a utilizatorului Oprea Alexandra Florentina
"Un flux abundent de metafore insolite și surprinzătoare, construind un discurs de dragoste dramatic…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Durerea a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor