Început de sfârșit

[Monica Pester]

S-a înserat în podul cu-amintiri

S-a înserat în gândurile mele

E noapte chiar în viața dintre ele

Și-arunc și tolba mea de fericiri

Mai sunt încă vreo doua felinare

Ce s-or aprinde singure, năuce,

Să lumineze alte coridoare

Dar toate vor fi de acum, caduce

Și nu mă voi întoarce-n viitor

Am fost dar n-am ales cuminte veacul

Era-naintea primului meu zbor

Și n-am știut de unde să-mi iau leacul

Când se vor fi-nmultit din nou planete

Și se vor strânge-n grup ca în Pleiade,

Mă voi întoarce cu noi elemente

Și voi forma o boltă de Arcade

Va fi iar o explozie în Univers

Și mari sau mici, bucățile de stele

Vor împlini dansul celest, divers,

Iar eu voi fi regina dintre ele

Și-mi vor cânta harpe de îngeri, mii

Cu sunete adânci, interstelare

Iar împrejur, în ritmuri, heruvimii

M-or însoți pe cea dintâi cărare 

[Monica Pester]

• Recunosc, asa este, stimata d-na Merca. Multe poezii ale mele suferă de acest neajuns. Voi lucra mai mult asupra lor. Si asupra lungimii.. Multumesc frumos, este o observație pretioasa

[Valeria Merca]

Primele trei strofe sunt ok. În următoarele trei ritmul se schimbă mereu. La câte poezii de acest gen am citit, nu am cum să nu simt acest neajuns. Iar rima "mii" - "heruvimii" este nepotrivită.

[Monica Pester]

Ada, Dumnezeu este TOT, așa este. Îți mulțumesc mult .

[Monica Pester]

Mulțumesc dna Chris, așa, vechi, se vrea cuvântul apropiu , în context. Iar -- circumscriu -- face referire la cea mai  completă formă geometrică a Universului. Ea închide și deschide viața, într-un prim pas al evoluției .

[Ada Nemescu]

„Te-ai întrebat adesea unde sunt? Ai plâns. Inima îți sângera și sufletul striga după ajutor. Eu eram acolo, dar tu nu mă vedeai. Eu te luam pe brațe, iar tu te uitai în spate și plângeai fiindcă nu-mi vedeai urmele lângă ale tale. Ai crezut că Eu te-am părăsit. Ai căzut în disperare crezând că nu vei ieși niciodată din încurcătură. Ai strigat către cer și ți-a răspuns doar ecoul vocii tale. Te-ai prăbușit la pământ înfrânt și descurajat….
Eu eram acolo suflet drag! 
Eu te purtam pe brațe, altfel nu ai fi ajuns la destinație. Eu îți vindecam sufletul, în timp ce tu aruncai cu pietre spre mine. Eu te mângâiam, în timp ce tu mă răneai spunând că nu exist! Eu îți eram alături, îți vorbeam în șoaptă încercând să îți alin durerea, dar zgomotul din sufletul tău te împiedica să mă auzi. Eu mă luptam cu cei ce te loveau, însă tu erai orbit de durere și nu mă vedeai. Eu îți mângâiam sufletul, însă ura din inima ta te împiedica să mă simți alături.
Eu eram acolo….dragul meu. Eu SUNT acolo lângă tine mereu! Fă liniște în sufletul tău și ai să mă auzi cum îți șoptesc cuvinte de alinare. Lăsa gândurile de răzbunare și ai să mă vezi cum lucrez cu putere.
Lăsa-mă să te ajut, dragul meu.
 Eu sunt acolo lângă tine și aștept doar ca tu să-mi deschizi ușa inimii tale.  

Cu dragoste, 
       Cel ce te-a purtat pe brațe și încă te mai poartă, 
                                   Dumnezeu.” 

SCRISOARE DE LA DUMNEZEU -Hrisostom Filipescu

[Ada Nemescu]

Draga mea Monica, fericirile sunt ca petalele de floare, se zburătăcesc uneori prematur...rămâne amintirea lor, urmă de neşters... Atâta fragilitate nu am întâlnit încă la tine... 

Mă surprinzi   mereu şi mereu...

Te îmbrăţişez cu o aşteptare cât un univers...

aDa

[Denisa Curea-Popa]

Lumina nu se pierde niciodată, așa mă întărește poeta. Renunță chiar și la "tolba cu fericiri" pentru renaștere.

Am citit cu sufletul

Drag!