de nu mai ai putere să ții în mâna ta

toiagul cu penița ce-ți ușurase drumul

de simți zvâcnind în tine o lacrimă de stea

dar norii grei te-ngroapă cu umbrele și fumul

de crezi că orice-ai spune e vechi și s-a mai spus

și mierea strânsă-n faguri ți-e falsă și amară

de n-ai acoperire la anii ce s-au…

când ești departe, dincolo de dealuri și văi

toate fântânile au culoarea ochilor tăi...

știu că ploi și furtuni năvălind le-au umplut

iar munții și norii însetați le-au băut...

când ești departe, o sete fără de nume

îmi mistuie ochii larg deschiși către lume

în zadar încerc s-o sting cu boabe de rouă

în dimineața cea surâzătoare și nouă...

când ești departe... foarte departe de mine

zi după zi însetez doar cu…

îmi deapăn povestea

pe clipe târzii

departe sunt astăzi

de vechi bucurii…

cu tălpile rană

pășesc printre sorți

departe sunt astăzi

de primele porți…

mă mistuie gândul

din vechi cicatrici

departe…

iar ai venit să-mi bântui

amintirile dinspre somn...

ești cea pe care n-o voi găsi

întrupată, nicăieri... niciodată...

tu te-ai născut în mine

odată cu mine

eu îți sunt și tată și iubit

sub pleoape-mi te-ascunzi

chip închegat din arderi solare

te-acopăr cu plânsul meu

pentru suferința ta de neatingere

șuviță de fum ești născută

din frunzele toamnei

arse primăvara...

mă inunzi cu…

nimic nu va rămâne din alcătuirile noastre de lut

nimic din materia pentru care atât ne-am zbătut

nimic nu va rămâne din cele cu trudă făcute

nici din împliniri și nici din dorințele mute...

vor rămâne pe cer doar visele noastre rotunde

vibrând în haosul veșnic sferice unde...

va pulsa doar bătaia inimilor noastre unite

doar tremurul veșnic al luminilor noastre-mpletite

chemările noastre vor răsuna mereu în…