De nu mai ai putere...

[Grig Salvan]

de nu mai ai putere să ții în mâna ta

toiagul cu penița ce-ți ușurase drumul

de simți zvâcnind în tine o lacrimă de stea

dar norii grei te-ngroapă cu umbrele și fumul

 

de crezi că orice-ai spune e vechi și s-a mai spus

și mierea strânsă-n faguri ți-e falsă și amară

de n-ai acoperire la anii ce s-au dus

și lira ta de aur ai da-o pe-o țigară…

 

de s-au uscat pe buze blestem și rugăciune

și tot ce ți-a rămas e doar cerul plin de stele

întinde-ți fără milă ale sufletului strune

și cheamă-arcușul vieții s-alerge peste ele!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

și tot ce ți-a rămas e doar cerul plin de stele

Se înțelege clar că tot ce ți-a rămas e cerul plin de stele, nu e nevoie de „doar”. Dincolo, ce să zic... Am și eu o poezie cu o astfel de licență, dar ori de câte ori am postat-o, am menționat că e licență poetică folosită doar din necesitate. Aceasta e poezia:

Mi-e frig, iubite!...

mi-e tare frig acum, iubite…

aprind în mine o făclie;

îţi dau şi ţie una, uite,

aprinde-o! doar s-or cununa

a noastre focuri, pe vecie…

 

e frig în mine, dar la noapte,

mă voi muta cu drag în tine.

voi zăvorî a ta intrare

şi-oi slobozi cheia în mare.

 

apoi cu degete de dor,

prin inimă am să-ţi deretic,

iar la fereastră am să-ţi ţes

perdea de vis şi muselină,

cununi de nuri am să-ţi aşez

pe fruntea caldă şi senină

şi la sfârşit, am să-ţi rodesc

pământul sterp din carnea mea.

să nu uiţi poarta încuiată,

iubitule, să pot intra!…

[Grig Salvan]

Vasilisia Lazăr, mulțumesc pentru lectură, comentariu și apreciere. Într-adevăr cele două versuri strică ”muzica” poeziei. Am vrut să renunț din start la acel ”doar”, încă înainte de a publica poezia, numai că mi s-a părut util în mesaj, adică atunci când rămâi ”doar cu cerul plin de stele” și nimic altceva nu mai ai al tău în lumea asta... Dar se poate renunța pentru o cadență bună. Cât despre al treilea vers aș putea utiliza licența poetică, utilizată și de alți autori, chiar unii clasici, înlocuind pe ”ale” cu simplul ”a” dar m-am temut de reproșuri... :) 

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Al doilea vers din ultima strofă se poate repara foarte simplu. Renunțați la "doar", chiar e inutil. La următorul, ați putea folosi un dezacord drept licență poetică, adică "a" în loc de "ale". Cum doriți. Pe mine, ruperile de ritm la poezia clasică mă deranjează mult. În rest, o poezie frumoasă. 

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Chris, pentru lectură, comentariu și apreciere!

[Chris]

un text ca o concluzie de final...

ultima strofa m-a impresionat in mod deosebit

[Grig Salvan]

Sofia, ai dreptate, se simte la citit că versurile 2 și 3 din ultima strofă ”sar din ritm” și astfel strofa nu-i prea armonioasă. Deocamdată așa a ieșit. :) 

[Sofia Sincă]

Dacă tu zici că acea metaforă merge... fie!

Însă faptul că a contat mai mult mesajul este greșit. Într-o poezie totul contează: mesaj, formă, fond, prozodie. Una fără cealaltă anulează valoarea creației. Mesajul zboară dacă te împiedici la citit.

Sofi

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Sofia, pentru vizită și comentariu! Cât despre ”toiagul cu penița ce-ți ușurase drumul” mie mi se pare o metaforă reușită a faptului că scrisul este pentru unii dintre noi un punct de sprijin pe drumul vieții. Accentele din ultima strofă sunt într-adevăr un pic ieșite din ritm, dar a contat mai mult mesajul...

[Sofia Sincă]

Elegie și îndemn cuprinse de visuri destrămate, de tuneluri ale visului neîmplinit. Versuri cu putere lirică simț poetic. Însă există și erori.

toiagul cu penița - știm ce este un toiag și știm ce este și o peniță. Nu merg împreună nici metaforic. Dacă ai fi spus, toiagul și penița, am fi luat toiagul ca semn de bătrânețe și s-ar fi schimbat sensul. Dar așa...

Și ar mai fi versurile 2 și 3 din ultima strofă ieșite din ritm. Accentele sunt vinovate.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Ada Nemescu]

*de crezi, de simți....* aproape neputințe

când energiile se scurg, de nu nu poți opri

e timpul să-nchizi ochii, și să respiri să știi

silabisind în minte să născocești dorințe:

Eu cred, eu pot, eu știu, e viață în semințe

am timp și reușesc! ... redevenind copii :))

m-ai emoționat! 

dincolo de tehnică și versificație, *tarele* tău este fantezia, versatilitatea, izvorul poveștilor și scânteile artificiilor dintre cuvinte, care rămân să acopere finalul...