când s-a uscat și pata de sânge din urme

și lacrima cui a plâns nepermis de mult pentru mine

venise un trimis de-al morții să scurme

prin troacele mumii prin cântece vechi și faceri de bine 

eram și eu un baci moldovean cu tuleiele negre

și cu multe poveți ce le-aflasem din tindă

când muma cocea la porumbi iar eu mă priveam în oglindă

să nu mai aud de expresia caractere integre

și nu doar atât cât puteam să iubesc o…

te-am iubit până am dat de apă

inimii îi e teamă să privească afară

din piept

de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit

îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare

mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile

acasă

de câte ori se întorc greierii 

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin…

mereu însoțită de-o pasăre

arta deviantă a statului degeaba umplea de ridicol sufrageria

sau ce mai rămăsese după cănile sparte

colțuri din mobila sărită de pe fixul unui timp ce voia doar înainte

precum poziția viitoare plină de subînțelesul unui erotism desuet

mă făcea cel mai bun caz în fața creației

sau ego-ul meu rătăcea de la o umbră la alta

după ce demonii au ales să părăsească pământul

am mâncat tort până mi s-a făcut…

mă uitam la șirul de păsări

pe cer

cuvinte fără sens pentru că nu cunoșteam rostul iubirii

timpul trecea precum respirația unui om scos din apă

și pe care lipsa de aer l-a făcut să capete nuanța sfârșitului

niciodată nu am crezut într-un cer violet

deși mergeam la înmormântări unde mă mulțumeam

să-i strâng mâna preotului

mă privea de parcă ar fi găsit câțiva dintre cei treizeci de arginți

și nu știa cum să îi înmulțească…

eu cu mâinile tale

tu cu mâinile mele

ne privim curioși

ce să facem cu ele

poduri vii pentru fluturi

păcătoși de-ar vedea

stele-n râu căzătoare

agățați de perdea

până-n zori s-ar ascunde

doar monarhii hai-hui

ar dormi pe la oameni

poruncind orișicui

i-ar trimite pe țărmuri

să aștepte din larg

păsări albe și negre

ce fac străji pe catarg

să…

din clipa în care am văzut mâinile

deschizându-se precum coroana copacului,

am știut ce drum să urmez.



după reacția dureroasă a mamei

îmi ling degetele și cer sare

din tavan,

apar fața de masă, chipul de aur,

un fluture ponosit cu antene.



ne așezăm să vorbim,

responsabil

de puterea cuvintelor,

meșterul făurar închide Țara Minunilor,

necăjit de înfrângere se întoarce din  cadru:

plecați după rugăciune!…