Cu fețele sparte de hoții și gâlme

 voi cântați prohodul pietrelor căzute

 însă nu veți frânge neam de neamul vostru

 neînfricat zborul ciutelor de munte.

 

 Ați ciuntit pădurea cu frunți seculare

 și copiii noștri slugi sunt la străini

 pe pământul vetrei ce-a rodit cu trudă

 au rămas ruine și prea mulți ciulini .

 

 Și-mi veniți cu legea s-acoperiți mască 

  de păgân cu suflet vândut pe doi lei

 mai aveți oleacă…

 Azi nu mai deschid porți ruginite 

 o punte zdrobită cu lacrimi tivind,

 din stoluri de gânduri 

 cresc macii uitării

 din visele șterse

 fulgi de păpădii.

 

 Zadarnic mă cauți, nu mai exist

 în conul de umbră strâng clipe tihnite,

 ca bobul de rouă

 rătăcit pe o frunză

 aștept să înflorească

 acelaș cais .

 

 Odgonul tăcerii în urma-ți nu calcă,

 și dacă te lepezi de clipele scurse

 sângele crud…

în fiecare zi
un soldat verifică frontul
îl curăță de spini
mângâie iarba
adună scrisorile aduse de vânt
binecuvântează tăcerile
apoi mută râurile în matca de suflet

Nu ești în toate maleabil

Și greu te lași, pe alb, aprins,

Din tot ce poate fi cuprins

Te însplinezi, inexorabil,

În tuș, de mâna mea întins.

Ușor, în rând, distribuit

În kit auto-detașabil,

Mă urmărești, dar, implacabil,

Până să intri-n circuit,

Ne-însângerăm! Indemonstrabil.  

Ploaia la fereastră

De o vreme tot încerc

să înțeleg cum lipsit de adieri cerești

Bach nu și-a găsit mângâierea decât în propriul lui chin

Spunând: „Aud viața!”

De aceea nu pot povesti nimănui cum s-a cuibărit între noi

un septembrie cu praguri de lut.

Lut cu care mama lipea casa pe dinafară;

și singurătatea ei rămânea așteptând pe pereți.

Gândurile mele sunt întoarse de atunci.

Acum mi se spune că…

*respirația pe o singură gură*

între banal și iluzie se joacă șotronul

vieților împrumutate

dobânzile-s uriașe ni se spunea arterele pe care năvăleau

tropăitoare gâlcevile sângelui

plăteau cinstit vămi la fiecare bifurcație a ursitei

uneori chiar repetat



acum e momentul pelerinajului

cu tine ocultat în fiecare atom înfășor labirinturi

sfinxul pe umăr…

Actorii…                                                                                               Eternitate

Camelia Ardelean                                                                                Ionel Mony Constantin

Actorii propriei înmormântări,                                      Actor la propria înmormântare

Într-un cavou al grijilor profunde,            …

Tot cu sfredel și o

Sapă;

Îngerul de treflă

Scapă,

Prin cherub, fluidul bio.

Cer se scurge; fie

Rană,

Seră pentru serafimi;

Geamă:

Sol, grădină, vie...

Rujă de mistral

Înaltă,  

Ochi de stiplex,

Saltă

Între noime…

trag adânc în piept

din ţigara fără filtru

reţin pe lângă nicotină

arsenic

poloniu

cadmiu

gudroane fel de fel

expir…

Nea „Versace”

de Ioan Gelu Crişan

Cu o-ngâmfare-americană

în blugii rupţi şi cu „ciocate”

precum un „wanted” în cinci state,

mănânc chiştocul de „havană”.

Cu pieptul gol în „hawaiană”…

doar sufletul meu a fost trist

n-am niciun habar

 de ce sunt vesel

nici el nu mi-a spus

 de ce era trist

am fost un timp

colocatari necunoscuți

aleatoriu aleși de un dumnezeu

 viciat de iubire

doar tu ne cunoșteai

neîntâmplător pe amândoi

pe unul din ceruri

pe celălalt de pe aici

și numai tu m-ai făcut trist

 iar pe el…

bine

atunci aveai alt parfum

mă chemai

dincolo de gară

între vagoane goale

staționate

armonică

ce nu mai respira

de fapt

aruncai un strigăt înfășurat de sirenă

din care

doamnă

curgea nisip fierbinte

în timp ce buzele…

Suspinul frunzelor ce mor,

Crestând poeme pe nervură,

Prin nopți sălbatice de zgură,

Ce țin oftaturi sub zăvor,

Mă urmărește-n linul zbor

Al versului în stare pură –

Suspinul frunzelor ce mor,

Crestând poeme pe nervură.

Cu gingășie de cocor,

Dansează crengi în bătătură

Și fac uzanță de „bravură”,

Când se dezbracă în decor.

Suspinul frunzelor ce mor…