Amintiri

[BOTICI GABRIELA]

Sonet CVII 

 

Pe rafturi fragile stă timpul, în cupe de-argint, ordonate

Cu viețile stinse în noapte. E grea rătăcirea prin ele.

Candela aprinde lumina, se-nalță încet către stele,

În gânduri, cu izul tăcerii, cel vechi își ia locul în spate.

 

Ecoul ascuns în cuvinte răsună în clipe rebele

Și tot ce a fost se întoarce în porții mărunte, curate,          

Cu vocea căruntă, pustie, pierdută sub vântul ce bate

Uitarea de visuri și lacrimi, durerea nu poate s-o spele.

 

Îmi picură noaptea în sânge, la ore ce nu țin de mine,            

Mă trece prin casa pustie, prin locuri cândva colorate.

Păpușa cu suflet de pânză privește acum prin ruine

 

Și rana, uitată de vreme, n-aude, să plângă nu poate,

Din ochiul de sticlă nu curge nici zâmbet, nici răul, nici bine

Dar inima mea, încă vie, tânjește spre clipe purtate.

[BOTICI GABRIELA]

Da. Rupe ușor ritmul. Încerc să remediez. Mulțumesc

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, chiar dacă apăsător.

Candela aprinde lumina, se-nalță încet către stele,

Cred că aici avem o rupere de ritm pe motiv de accent. candela

Cu drag!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[Grig Salvan]

Înfrigurată rememorare, o atmosferă stranie, dar captivantă prin misterul și farmecul amintirilor. Cadența e una magică și învăluitoare pentru o lectură plăcută, care lasă prelungi ecouri în sufletul receptor.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O strofă reușită,”

Pe rafturi fragile stă timpul, în cupe de-argint, ordonate

Cu viețile stinse în noapte. E grea rătăcirea prin ele.

Candela aprinde lumina, se-nalță încet către stele,

În gânduri, cu izul tăcerii, cel vechi își ia locul în spate.”

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. Îmi este mai greu în vers liber decât în rimă.

Știu că pare greu de înțeles dar în vers liber mă confrunt cu eliminarea rimelor și a ritmului din poeme care nu-și au locul în versul liber.

O seară minunată!

[petrut dan]

Deși mi se pare un dezavantaj stilul, dar în același timp și un act îndrăzneț, am citit până la capăt și pot spune că anumite construcții mi-au plăcut; și ca idee, nu numai construcția în sine, cu drag!

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc din suflet.

[Maria Mitea]

”

Din ochiul de sticlă nu curge nici zâmbet, nici răul, nici bine

Dar inima mea, încă vie, tânjește spre clipe purtate.” - un final culminant, 

un poem care  poartă cititorul cu măiestrie  prin ” viețile stinse în noapte.”

Gabriela,

Îmi place mult ce ai creat aici! Felicitări! 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.