simplu

[Tudor Cicu]

Ploaia la fereastră

 

De o vreme tot încerc

să înțeleg cum lipsit de adieri cerești

Bach nu și-a găsit mângâierea decât în propriul lui chin

Spunând: „Aud viața!”

De aceea nu pot povesti nimănui cum s-a cuibărit între noi

un septembrie cu praguri de lut.

Lut cu care mama lipea casa pe dinafară;

și singurătatea ei rămânea așteptând pe pereți.

Gândurile mele sunt întoarse de atunci.

Acum mi se spune că pot iubi și un copac

și că fiecare amintire e o frunză picată în drum

Și tot de atunci marea nu mai sprijină cerul

Nici cerul nu a mai lăsat umbra stelelor pe cărări.

Știu cum ploaia bate cu disperare în fereastra ta

Chiar povestea fetei care privea

printre stabilopozi marea,

va dobândi consistența unei ființe vii.

Și tot de atunci de la Nabokov

Vin scrisori ca atunci când Mașenka scosese un țipăt

și sărise de pe balustradă

Toate se întâmplau

sub arcada aceea unde – în opera lui Ceaikovski – murea Liza.

Nu știm încă nimic despre noaptea

ce cade greu pe umerii tăi.

Și țăndări se face luna

când se izbește odată cu ploaia de geam.

                             

                                             Tudor Cicu

[Ion Lazăr da Coza]

Sugestie:

Și tot de atunci de la Nabokov

Vin scrisori ca atunci pe vremea când Mașenka scosese un țipăt

Frumos.

da Coza

[Sofia Sincă]

Proză lirică, imagini, trăiri, nostalgii, sentimentalisme.

Desigur există loc de șlefuire, adică de a elimina repetițiile și din multiplele cuvinte de legătură. Însă fondul este frumos, metaforele la fel.
Am citit cu plăcere,

Sofy

[Valeria Merca]

Minunat!

[Mihaela Suciu]

Frumos, frumos tot!

[Chris]

frumos, frumoasă ultima imagine lăsată cititorului...

[Ioniţă Gabriela]

-e aşa frumos simplu!

[gina zaharia]

Și țăndări se face luna. Depinde de ochii celui ce o privește. Frumoasă imagine, frumos întreg poemul!

La mulți ani!

[Tudor Cicu]

(Adică - pur și simplu: drept mulțumire celor care mi-au urat de ziua mea, acest poem scris, acum, pentru ei)