Azi nu te-am invitat la nunta mea de fluturi

şi n-am rupt l-a-ntâmplare ecoul din arcuş,

voiam doar să priveşti din sfere să te bucuri

de cei care coboară pe-al clipelor urcuş.

N-am dus lângă fântână alaiu-n sărbătoare

să-şi potolească setea de joc şi vechi blestem,

am pus să curgă timpul pe lujerul de floare

şi-am regăsit în mine puterea să te chem.

Văzduhul plin de vise, de fluturi albi, de vânt

păstrează armonia prin tot ce…

 Ai să-mi spui că mă vrei

 Și va fi prea târziu.

 Cornul lunii, pustiu,

 Ne va ține temei.

 Ai să-mi spui că ne-am fost

 Două rime-n poem.

 Nu de asta mă tem,

 Ci de vieți, fără rost!

 Am să-ți spun că mai sper

 Să ne naștem din nou.

 Al iubirii ecou

 Este veșnic mister.

 Nu-i sonet, n-aș putea

 Să mai mângâi o stea. 

Pentru miile de clipe, când în brațe m-ai ținut

Și ne-am contopit privirea pe-un tărâm necunoscut,

Aș cuprinde într-o cupă un izvor din paradis

Și ți-aș da să bei din stropii ce iubirea mi-au promis.

Pentru soarele-ți din suflet aș comite-un atentat,

Decupând din vela nopții tot amurgul, fragmentat,

Aș lua nemărginirea și ți-aș face trainic scut,

Să te apere de nimbul unui înger prefăcut.

Iar în serile de basme, aș…

M-am aşezat în umbra iubirii tale

cu sufletul însingurat şi gol

romanţă tristă cântată în falset

de măturătorul destinului.

În trupul bolnav de absenţa ta,

învăţ păsările cuvântului să zboare

într-un descântec.

Din ochii umbriti de aşteptare,

lupoaica albă mă bârfeşte.

I-aud râsul în speranţele rămase

pulbere de curcubeu prin trupul vlăguit.

Am să -mi fac din ele cârje,

să compensez dezechilibrul între dorinţă şi…

Când vinu-ţi cer,

din neam domnesc şi vechi,

de ce-o fi oare tristă

roua

purtată la urechi,

când cu cârcel de aur

o povestesc…

(postmodernism cu iz actual)

Am deschis ochii

şi am văzut moartea mergând

cu tramvaiul,

se-mbrăcase-n mireasă,

precum Marilyn Monroe;

copilul, rămas între stele,

plătea legământul de sânge;

doar condamnatul de serviciu

împărţea necrologuri prostimii,

urlând:

"Babuinilor, care dintre voi este fără de păcat,

 să arunce primul cu piatra..."

Am închis ochii

şi am…

Ciocoii politicieni,  au fost şcoliti in alte vremi,

Foşti politruci, foşti activişti, se dau astăzi capitaliști.

Din mari intenţii declarate, ei le-au bulibăşit pe toate ,

Şi-n sărăcie ne-au adus, făcând, spunând, ce au de spus.

Politica o fac cu banii, strânşi cu mult chin de toţi sărmanii;

Au secretare, limuzine şi toţi se vor oameni de bine!

Se ceartă între ei ca chiorii, cu-atâta sârg că-ţi dau…

Cum poate focul

rărunchii lui să şi-i devore

şi diamantele

să şi le-mproaşte în risipă?

Regină,

chiar cenuşă, tăcere pe ilău,

m-aş zvârcoli în ea…

mai întâi

așterne-ți părul  

lung

în altare

de la capătul unei singurătăți până la cealaltă zăpadă a lumii

nu mă-ntreba de fleacuri precum fericirea

dezmiardă îndoielile de orice fel pentru ultima dată

copilă

apoi sărută mâna cărții

și stai în genunchi pe coji de nucă

până când literele vor sări din pagini să te ajute

după ce privești dimineața în ochi

primenește-ți zâmbetul cu îngerii…

Închid ochii și văd marea verde

cu valuri care în depărtare pier

o scară uriașă în ceața se pierde

cu trepte urcând până la cer

Aud clopote parcă din ceruri venind

unde calugarii sunt deja niște sfinți

ecoul se stinge între brazi plângând 

văd schitul agățat între creste în munți

Miroase a rășină risipită prin brazi

pe scoarță văd chipuri de sfinți

stâna miroase a brânza de azi

în plansul mieilor damnați și…

Pâlpâie lampa tăcerii
cu fitilul rău scurtat
au venit iarăşi hingherii
însă câinii n-au lătrat

Cu fitilul rău scurtat
gata sunt să explodez
ca să fiu din nou bărbat
înfloreşte-un tei ce crezi

Gata sunt să explodez
au venit iarăşi hingherii
ca să latre chiar în miez
pâlpâie lampa tăcerii

Cu fitilul rău scurtat
între şoaptă şi lătrat

Costel Zăgan, Cezeisme II

Rătăcesc între înserarea ta

si înserarea mea

cu tăcerile sprijinite de marginea înserării

înserarea creşte ca un râs amar

în trupul mai fragil decât iluziile

doar câteva speranţe

păsări albe mai stau speriate

în palmele înserării

şi-mi pare că suntem singuri

pe un ţărm unde…

păsări cu pieptul de aer

scrutează din flacăra câmpului

inimi căzute în orele de naştere a pietrelor

aripi purtate de aprinderea inopinată a macilor

se aşază  pe tulpinile tăiate ale timpului

şi ciugulesc din nodul  tăcerii

durerea de stingere a trilului absolut

dincolo de ultimele trei cuvinte fumegânde

un înger de ploaie

sărută cerul pârjolit de roata asfinţitului

zboruri îmbrăţişate ară orizontul de…

Mi-a-nghețat și fericirea, cu o lacrimă-n exil,

Împietrită de zăbava dintre martie și-april!

În corsetul amăgirii, mă silesc să nu transpir,

Pe sub masca de durere, învelită-n glaspapir.

Traversez singurătatea c-un surâs gimnazial,

Mă privește fără jenă, cu-al ei rânjet bestial.

Prin cortina de iluzii, înmuiată în maro,

Văd o rază de speranță cu reflexe indigo.

C-o petală violetă, primăvara n-a venit,

Când,…

Tu ştii ce ştii

când din lăută-ţi cânt,

că simt cum treci prin boarea-mi

ca umbra otrăvită prin cuvânt,

câteodată,

verde ca de cobră,

iar alte ori,

precum privirea ta de…

m-a pedepsit îngerul cu portret în creion

mâna ta picta stângaci fire de păpădie

ți-am spus că iarba nu se poate ierbi

frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus

nu bate vântul nu plouă nu (mai) ninge

fără umbra iubirii ca o stea ce se stinge

în foi de staniol

păsări cu piepturi de aer

scrutează în flacăra câmpului

inimi căzute  din orele de naştere a pietrelor

aripi purtate de aprinderea inopinată a macilor

se aşază  pe tulpinile tăiate ale timpului

şi ciugulesc din nodul  tăcerii

durerea de stingere a trilului absolut

un înger de ploaie

sărută cerul pârjolit de roata asfinţitului

dincolo de ultimele trei cuvinte fumegânde

se cerne o mare

peste trupurile arse…

E martie şi totuşi mai ninge

pe şoapte, pe vise, pe flori,

şi-n vetre albastre se stinge

nuanţa aprinsă-n culori.

Dă-mi mâna să fim împreună

cu verdele-ascuns în zăpezi,

şi spune-mi că lumea-i nebună

când totul e alb prin livezi.

Se-mparte-anotimpul în două

s-ajungă mireasma la noi,

ca vraja-ntr-un bulgăr de rouă

tu schimbă nisorile-n ploi.

Te-aştept să trăim prin păduri

frumoşi ca un ţărm…

Letopiseţul tău pe lut, cu ce-ar putea să-nceapă?

Tu,

trestie când luna şi-o adapă,

tu,

duhului pricină

de-a văzduhul,

pe care nici al tău nu-l pricepu,

tu, apelor lumină…