Inscripţie în cuneiforme pe ulcior

[Dumitru Ichim]

 

 

Când vinu-ţi cer,

din neam domnesc şi vechi,

de ce-o fi oare tristă

roua

purtată la urechi,

când cu cârcel de aur

o povestesc cerceii?

 

Când cer,

eu cerşetoru-ţi, vinul,

ca oaza din deşerturi şi din puste,

de ce agatei vecinând  rubinul,

ce ispitirea de grumaz au vrut să-ţi guste,

li se aud numai suspinul,

pândind spre sânii tăi, în jos,

cu fiecare ochi din colier?

Le-auzi doar şoapta

oglindită,

mac ce-i răsfrânt în fluturi.

Au soarelui

afierosirea-n grai nepământean 

nu tu i-ai  spus:

Cât fire-ai tu să fii de soare,

de n-ai ajuns iubirii să-i răsari

eşti tot apus

şi în apusul tău te scuturi.

Cum oare vinul să nu-l cer?

Spre cine-i gâlgâitul din ulcică?

Întredeschiderea de buze

atât e de aproape

să-mi soarbă lutul!

Sărutul

nu se aude,

dar ele parc-ar vrea să-mi zică

un nu ştiu ce, un nu ştiu cum,

da-n flacără-s atât de crude,

ca vişinele ude,

dar mai departe să nu zic,

c-aud plăpândul alb

de-a stihul cum tresaltă

luminile-ţi sub borangic...

Au nu tu soarelui i-ai spus,

Ninlilul meu, Ninlil,

când de la mâna ta îl înţepau

cu străluciri, în neastâmpăr de copil,

inelul şi brăţările,

au nu tu soarelui i-ai spus:

Cât fire-ai tu să fii de soare,

de nu ştii tâlc de-mbrăţişare -

iubirea cuprinzându-şi mările,

iar din sărut - nespusul,

au nu degeaba ţi se-ngăduie

apusul?

Cum oare vinul să nu-ţi cer?

Atunci

de roşul tău cum aş putea

ca altfel să ţi-l beau şi să ţi-l cânt,

Regină?

Au nu tu soarelui i-ai spus

afierosirea greu de dus:

Cât fire-ai tu să fii de soare,

de n-ai gustat din fructul de pământ,

nu ştii cum vinul se preschimbă

în lumină,

cea fără de-nserare,

când buzele apun fără apus!

 

[Dumitru Ichim]

Sigur că fost lungă poezia. Ce cred bărbații că așa se îmbracă o femeie, și mai ales Regina? Trebuie timp să-și pună podoabele,etc.,etc, nu:''Hai fă, hări ap, c-nchidi molul! Nu ti mai...'' Glumesc, domnule da Coza, dar nu sunt departe de adevăr. Și-apoi Ninlilul meu scump, credeți că putea ieși în lume așa plină de colb după un somnuleț de vreo 7000 de ani?

[Ion Lazăr da Coza]

Nu știam: AFIEROSÍ, afierosesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A risipi o avere, un bun etc. 2. Refl. A se dedica, a se consacra.

O poezie ceva mai noduroasă la citit și, ca și o zi de post, mi s-a părut cam lungă.

da Coza

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, doamna Drăgan, pt. vizită și semn de apreciere.

[Dumitru Ichim]

Ce mult mă bucur, Adelaide, de inimoșii mei prieteni care încă nu m-au părăsit pe drumul sumeriadei.  Mulțumesc și mâine mai facem un popas...

[Dumitru Ichim]

Mi-a plăcut mult, doamna Sofy, analiza literară făcută poemului. Vă sunt recunoscător pentru sugestie și am corectat imediat cu ''când a cârcel de aur'', în original. De bucurie am exclamat: Gata!, dar apoi mi-am dat seama că aș putea fi înțeles gresit am încercat să șterg comentariul meu și să-l scriu din nou. Cum toate mi se întâmplă pe dos am șters din greșeală comentariul dvs. Scuze și mulțumiri. Mâine mergem mai departe. A fost cald azi chiar și în templul lui Ninlil din Nippur...

[Valeria Merca]

...

''au nu tu soarelui i-ai spus:
Cât fire-ai tu să fii de soare,
de nu ştii tâlc de-mbrăţişare -
iubirea cuprinzându-şi mările,
iar din sărut - nespusul,
au nu degeaba ţi se-ngăduie
apusul?''

Semn de Pretuire!

[Agafia Drăgan]

Admiratie!