Înserare

[Agafia Drăgan]

Rătăcesc între înserarea ta

si înserarea mea

cu tăcerile sprijinite de marginea înserării

înserarea creşte ca un râs amar

în trupul mai fragil decât iluziile

doar câteva speranţe

păsări albe mai stau speriate

în palmele înserării

şi-mi pare că suntem singuri

pe un ţărm unde lumina

se prăbuşeşte în noi

de undeva de neunde curge

o fascinaţie stranie

cu aromă de fruct prea copt

şi depărtările suspină oarecum

irizează spre marginea de dincolo a înserării

la capătul altui răsărit

suntem acolo

suntem pretutindeni

pe un ţărm

în inimile noastre pline de iubire

dincolo de înserare

mai presus de înserare

 

 

[Agafia Drăgan]

@ Multumesc, Corina pentru cuvintele tale calde. De suparat nu ma supar chiar daca uneori ma necajesc. Am sa refac aceasta poezie, repetitia obsesiva a cuvantului inserare nu a dus acolo unde eu doream...astept sa treaca ceva timp si voi reposta o alta varianta. Am invata cu ajutorul prietenilor de aici ca nu este bine sa postezi o poezie imediat ce ai scris-o, sa astepti ceva timp, sa revi asupra textului si atunci cu siguranta il vezi altfel. Da, am fost multumita de el la inceput dar acum dupa comentariile voastre si o noua lectura mai atenta a mea, intradevar este un text nereusit, doat cateva imagini merita pastrate din el.

Cu pretuire,

[Corina Militaru]

Îmi place stilul tău, Agafia! Te citesc cu deosebită plăcere de fiecare dată când pot, dar acum zic și eu ca Sofy și Ion. Nu vreau să te supăr :)

[Agafia Drăgan]

Nu ma supar, Sofia, este dreptul tau sa-ti spui parerea si apreciez asta. Practic am repetata obsesiv cuvantul inserare=batranete pentru a accentua  apasarea treptata a acesteia asupra trupului si spiritului. daca nu am reusit sa transmit cititorului ce dorea este vina mea si cu siguranta este necesar sa ma intorc la text.

[Camelia Ardelean]

înserarea creşte ca un râs amar

în trupul mai fragil decât iluziile

doar câteva speranţe

păsări albe mai stau speriate

în palmele înserării

şi-mi pare că suntem singuri

pe un ţărm unde lumina

se prăbuşeşte în noi... Mesaj sensibil, romantic! Am citit cu sufletul!

[Sofia Sincă]

Am înțeles că-ți dorești o poezie romantică în pragul serii, înserării. Dar de ce trebuie să scrii atâtea înserări? Dacă ai dorit cuvântul ca o figură de stil, o repetiție, nu ai reușit. Nu face decât diminuează valoarea textului, și așa destul de precară. Tu descrii doar, aici, într-o manieră ușoară, simplă.

Să luăm primele patru versuri doar:

Rătăcesc între înserarea ta si înserarea mea. Cu tăcerile sprijinite de marginea înserării, înserarea creşte ca un râs amar. Unde este poezia aici? Cititorului îi rămâne în minte un singur cuvânt: înserarea.

Știu că din nou te superi pe mine, dar aceasta este părerea mea.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Repetiția e o figură de stil care aduce un plus de poezie, însă aici nu și-a atins menirea. Dimpotrivă.

da Coza