Pentru miile de clipe, când în brațe m-ai ținut

Și ne-am contopit privirea pe-un tărâm necunoscut,

Aș cuprinde într-o cupă un izvor din paradis

Și ți-aș da să bei din stropii ce iubirea mi-au promis.

 

Pentru soarele-ți din suflet aș comite-un atentat,

Decupând din vela nopții tot amurgul, fragmentat,

Aș lua nemărginirea și ți-aș face trainic scut,

Să te apere de nimbul unui înger prefăcut.

 

Iar în serile de basme, aș culege un quasar,

Să îți fie, de la mine, al dorinței emisar,

M-aș desprinde dintr-un iureș de romantice visări

Și aș evada cu tine-n poezii și cugetări.

 

Mai apoi, sfidând tăcerea așternută între noi,

Mi-aș plimba-n jur adierea, peste umerii tăi goi,

M-aș aprinde – o făclie,-ntâi sfioasă, tremurând,

Tu m-ai stinge în mareea-ți, al meu suflet devorând.

 

Pentru că ești jumătatea ce mă schimbă în întreg,

Existența fără tine mi-ar părea un sacrileg.

Prin ungherele simțirii mă ascund ca un damnat,

Cu plăcerea-mi vinovată, fără milă, te-am sedat...

 

Vizualizări: 141

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 21, 2015 la 11:17am

Domnule Burdușa, mulțumesc de empatie și semnul lăsat! Drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 20, 2015 la 9:04am

:-)) Domnule da Coza, poate n-o să credeți, dar mai există (încă) amatori de romanță! Și eu sunt (câteodată) unul dintre ei, în funcție de... apele în care mă scald (respectiv de starea pe care o am)! Este o romanță din vremurile noastre, de aceea are și cuvinte mai moderne! :-) Stimă,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 20, 2015 la 8:40am

Mihaela Grecu, Mihaela Chitic: bucuroasă de popas și rezonanță! Mulțumesc mult de promovare! Drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 19, 2015 la 11:37pm

Versuri de romanță scrise de cineva care a citit pe Google despre atentat, maree, quasar etc.

Ori lexic modern, ori clasic!

da Coza

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 19, 2015 la 10:57am

Nelu Preda, mă bucură întotdeauna trecerea ta! Mulțumesc de promovare! Drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 19, 2015 la 10:47am

Dragoș, bucuroasă de popas! Mulțumesc mult de sugestiile pertinente! Nu m-am gândit că sunt clișee expresiile respective. O să încerc să le înlocuiesc. La fel și aliterația. E bine că m-ai atenționat! Drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 19, 2015 la 10:44am

:-)) Da, domnule Bolache, este un pic mai veche, nu foarte, dar cam pe la mijloc, așa... Mulțumesc de prezență!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 19, 2015 la 10:43am

Doamna Sofy, onorată de vizită! :-) Mulțumesc de comentariu! Stimă,

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Martie 18, 2015 la 9:09pm

E bine prozodic! Caută să mai scapi de clişee gen:

țărm necunoscut, izvor din paradis, vajnic scut;

Se pronunţă greu atavice visări din cauza aliteraţiei!

Astea sunt câteva chestiuni de "acord fin" să zic aşa, la care merită să fii atentă, Camelia!

Sunt doar păreri, nu critici!

Complimente,

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Martie 18, 2015 la 8:18pm

Probabil că această poezie este mai veche...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 2 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans fragil a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Dans fragil a lui Denisa Curea-Popa
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte vieți a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Câte vieți a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Ulisse a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ulisse a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tei, izvor prinse în dor a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Tei, izvor prinse în dor a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Solstiţiu cu miros de tei a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor