Nu mă poţi alunga când nu-ţi găseşti cărarea

prin labirintul vieţii doar eu te-am îndrumat,

eu singur îţi strângeam din riduri înserarea

şi-atâţia ani trecuţi în lacrimi te-am sculptat.

Ţi-am legănat surâsul prin dimineţi cu rouă

călcând doar împreună pământ fără destin,

visând cum într-o iarnă din ceruri o să plouă

şi-abia-n primăvară va ninge-ntr-un suspin.

Am reclădit din umbre o punte între gânduri

dar timpul mi s-a frânt…

 Sunt atât de liber și-atât de neînfrânat

Și simt acum în liber să-mi fac mereu de cap

Și's neînfricat în liber și sunt nestăpânit…

prin fluviile noastre

zăpezile trec doar cât o bătaie de secundă

pentru că adierea mea curge

de câte ori închizi ochii în fața oglinzii

și tot de atâtea ori

când te miri de fluturi



uneori te zidești de parcă nu știi

că zgomotul inimii tale

ajunge dincolo de adâncuri

dincolo de noi

dincolo de fructele cerului



de ce te miri

între distanțele noastre

înfrunzesc laurii

și se înalță o trăsură cu flori

ca o…

cerul aşteaptă la o margine a gândului

o cernere

pleoapele mele mai mint cu fiecare clipire câte puţin

genele pictează iarba violet şi umbrele alb

spulberă un dor de cais pe marginea unei livezi de piersici

tăinuit de o inflorescenţă a păcatului

(delimitare agrestă

gard viu de sentimente)

versul meu aleargă alături de  pardoşi mătăsoşi

plimbă penumbra labelor acestora pe cărările strălucind în iarbă

şi…

Într-un

sentiment de bucurie

lăuntrică,

să uite cu totul de sine,

s-a cufundat

în contemplarea naturii…

m-ai dus de la un sanatoriu la altul

la primul rulau filme de dragoste

terapie ziceau ei



(externare de urgență…

Aş vrea să scriu o poezie pe placul multora din noi

uneori mă poticnesc în aranjamentul floral,

alteori metaforele devin baston de sprijin

şi nu mă ajută să zburd, lunec pe pârtii

fără rimă lovindu-mă cu capul de pragul neputinţei,

zidul cuvintelor îmi astupă ultima gură de aer,

respir a târziu, a suferinţă, a durere

nu pot scrie aşa cum mi se cere, încercaţi să mă cunoaşteţi

priviţi-mi ochii, veţi vedea bătrâneţea în toată splendoarea ei…

Cum să-ţi mai spun că rătăcesc de dor

Când asfinţituri trec fără de tine,

Mă chinui cu tăceri de mă-nfior

Şi port al meu mormânt săpat în mine.…

Exilat în aburii dimineţii

fluviul reînvaţă mersul

şerpuit

la capăt de graniţă între cuvinte

de o parte şi de alta

a lexiconului

pietre albastre îţi silabisesc

rosturile

marea e în celălalt capăt

acolo

cu tine

aşteaptă coborârea

la adăpat a turmelor

de inorogi

ascuns în poem cititorul

urmăreşte

ca la un documentar de pe

national geographic

safari-ul cuvintelor zebre

inorogii şi-au pus dungi…

Cum dor atâtea şiruri de tăcere

Şi-atâtea aşteptări! Desculţă-n rai,

Cu spini de frig în orice adiere

Povestea noastră-i umbr-a ce ştiai.

Se deapănă greoi, din ghem de vise.

Când peste cap se dă are-ameţeli

Uită de încercări, de zări promise,

Se scrie-abrupt, pieziş, cu poticneli.

Cum să-ţi mai ningă liniştea pe tâmple

Sau să laşi urme albe-n miez de cânt

Când latr-a resemnare şi se…

Slobozea

memoria vlăguită

cu o uşurare

înaripată de suflet,

învăluit de bucurie,

în lumină…

Cu rânjete

băloase şi pofticioase,

se simţea treaz

şi plin de viaţă,

scuipând

o spumă albicioasă

peste nemărginita ruină.

Nu te-ntrista, nu plânge fără mine

lasă o pleoapă-ntredeschisă între noi,

covorul ierbii-n calea la oricine

va pune paşii mei în umbre fără ploi.

Voi sta-n genunchi gândindu-mă la tine

sub ploi de fulgere printre zăpezi,

când clipa unui anotimp nu-mi aparţine

ca tu cu pleoapa-nchisă să mă vezi.

Să cadă frunzele pe şoapte câteodată

când fulgeră nerăbdător prin galaxii,

căci dincolo de pleoape nu-i o poartă

şi poţi intra…

Foaie verde măr domnesc

Puico de când te iubesc

Ca pe jar mă perpelesc…

ți-am promis că mă-ntorc să-ți aduc

o aripă de seară

am pornit dintre zori și-o să urc

spre tine…

femeia cu torțe de amiază

împarte distanțele

dintre alb și negru

nu vede

nu…

vocea lacrimilor

în clipa…